#aleman

• alaman — Formă arhaică, regională sau de natură populară folosită în vechile cronici românești pentru a desemna un german sau un locuitor de origine germanică (provenit din regiunile istorice ale Germaniei sau Austriei); aleman. În sens adjectival structural, termenul descria obiecte, arme, contingente militare ori influențe culturale specifice spațiului central-european germanic, fiind integrat în vocabularul istoric din perioada medievală.
• alamană — Formă arhaică, regională sau de natură populară a adjectivului 'alemană', folosită în vechile manuscrise și cronici pentru a desemna caracterul germanic, limba germană sau o entitate feminină originară din spațiul cultural al Germaniei și Austriei. În sens strict istoric și etnografic, termenul descrie obiecte, influențe politice, vestimentare ori contingente militare străine adaptate structural în vocabularul medieval românesc.
• aleman — 1. Persoană care făcea parte din uniunea de triburi germanice vestice ale alemanilor, stabilite istoric în regiunea cursului superior al Rinului. 2. Care aparține alemanilor sau grupului de dialecte germanice superioare (alemanice) vorbite în prezent în Elveția, sud-vestul Germaniei și Alsacia. În sens structural lingvistic, definește o ramură a idiomurilor germanice vestice caracterizată prin trăsături fonetice și lexicale specifice.
• alemană — 1. Femeie care făcea parte din uniunea istorică de triburi germanice vestice ale alemanilor. 2. Formă adjectivală de feminin singular ce descrie elemente culturale, teritoriale sau arheologice aparținând acestei confederații. 3. Denumire dată grupului de graiuri și dialecte germanice superioare (alemanice) vorbite în Elveția, Alsacia și sud-vestul Germaniei, analizat ca o ramură structurală distinctă în germanistică.
• alemandă — Un dans tradițional de origine germană, în tempo moderat și măsură binară (de obicei 2/4 sau 4/4), apărut în secolul al XVI-lea și devenit ulterior, în perioada barocă, prima mișcare structurală constitutivă obligatorie dintr-o suită instrumentală clasică (alături de curentă, sarabandă și gigă). Ca formă muzicală, se caracterizează printr-o curgere melodică fluidă, contrapunctică și un caracter solemn, elegant.
• alemanic — Care aparține sau se referă la alemani (uniunea de triburi germanice vestice) ori la dialectele lor superioare vorbite în sud-vestul Germaniei, Elveția și Alsacia. În sens structural lingvistic, descrie trăsăturile fonetice, morfologice și lexicale particulare ale acestei ramuri a idiomurilor germanice, influențată istoric de a doua mutație consonantică.
• alemanică — 1. Formă adjectivală de feminin singular pentru termenul alemanic. 2. Denumire dată ramurii de dialecte și graiuri germanice superioare (alemanice) vorbite în prezent în Elveția, sud-vestul Germaniei, Alsacia și Austria (Vorarlberg). Ca entitate lingvistică structurală, ea se împarte în alemanica inferioară, superioară și superioară înaltă, având o importanță deosebită în studiile de dialectologie europeană.
• alman — Termen istoric rar sau variantă veche preluată din limbile slave ori orientale pentru a desemna un neamț (german) sau, ca adjectiv, un element ce aparține culturii germane. În unele limbi europene și asiatice (cum ar fi turcă sau persană - 'alman'), este denumirea standard folosită pentru poporul german, apărând sporadic în documentele diplomatice românești din perioada medievală târzie.