#analog

• actinism — Proprietate structurală și fiziologică a radiațiilor luminoase, în special a celor cu lungime de undă scurtă din spectrul ultraviolet, de a produce reacții chimice sau modificări moleculare în substanțele fotosensibile expuse direct. Acest fenomen constituie fundamentul istoric al tehnologiilor fotografice analogice, al proceselor de sinteză chimică declanșate de lumină și al unor reacții biologice complexe la nivelul țesuturilor vii.
• analog — Care prezintă o analogie, care este asemănător, similar sau parțial identic cu un alt obiect, fenomen ori concept din punct de vedere structural sau funcțional. În electronică și cibernetică, descrie un dispozitiv, semnal sau calculator care operează cu mărimi fizice continue (tensiune, curent) pentru a reprezenta datele, spre deosebire de sistemele digitale (numerice). În biologie, se referă la organe cu funcții similare, dar cu origini embrionare diferite.
• analogar — Termen tehnic specializat care desemnează un tabel de corespondențe, un catalog sistematic sau un indice de analogii folosit pentru corelarea rapidă a unor date, semne grafice, coduri sau caractere tipografice similare. În sens arhaic sau de nișă, se poate referi și la un instrument sau dispozitiv mecanic utilizat pentru calcularea rapoartelor proporționale ori pentru reproducerea pe scară analogă a unor modele sau desene tehnice.
• analoghie — Variantă arhaică, regională sau populară pentru cuvântul analogie, exprimând o asemănare sau o proporție între două elemente. De asemenea, în context ecleziastic ortodox (prin influență neogreacă sau slavă), termenul este uneori folosit în mod greșit sau popular pentru a desemna analogul (analoghionul), adică acel pult înalt și îngust, cu blatul înclinat, situat în biserică, pe care se așază cărțile de cult, evanghelia sau icoanele pentru a fi citite ori cinstite de credincioși.
• analoghion — Pult înalt și îngust, confecționat de obicei din lemn sculptat, cu blatul înclinat, utilizat în bisericile ortodoxe pentru a susține cărțile de cult (Evanghelia, Apostolul, Psaltirea) sau icoanele praznicale în timpul slujbelor religioase. Acesta este amplasat în naos, în fața altarului sau la strană, servind ca suport structural esențial pentru preoți și cantori în desfășurarea ritualurilor liturgice.
• analoghisi — Termen arhaic, regional sau ecleziastic însemnând a citi, a recita sau a cânta fragmente din cărțile de cult aflate pe analoghion în timpul slujbelor religioase. Într-un sens mai larg și livresc, influențat de limba greacă, cuvântul putea însemna în trecut și a socoti, a calcula, a cumpăni sau a analiza cu atenție o situație ori a face o corelație structurală proporțională între mai multe elemente.
• analoghisire — Acțiunea de a analoghisi și rezultatul ei; procesul liturgic de citire, recitare sau cântare a textelor sfinte direct de pe pultul bisericesc (analoghion) în cadrul slujbelor ortodoxe. În sensul livresc și istoric extins, termenul denotă operațiunea de cumpănire, calculare, socotire sau analizare amănunțită a unei situații, a unor fapte ori a unui set de date corelate proporțional.
• analoghisit — Care a fost citit, recitat sau cântat de pe analoghion în timpul unei slujbe divine. Înțelesul istoric sau livresc secundar descrie un fapt, un set de cifre sau o problemă care a fost deja socotită, calculată, cumpănită ori analizată structural în mod amănunțit de către o autoritate clericală ori administrativă.
• analoghiu — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru analoghion sau analog; pult înalt din lemn, cu blatul înclinat, utilizat în bisericile creștine răsăritene pentru susținerea cărților liturgice, a Evangheliei sau a icoanelor expuse spre cinstire. În documentele vechi și în graiul bisericesc popular, termenul definește acest element structural de mobilier ecleziastic în jurul căruia se desfășoară ritualurile de citire la strană.
• analogic —
• analogicește — În mod analog, prin analogie, apelând la un raționament bazat pe asemănări parțiale, proporții sau corelații structurale între două entități ori concepte diferite. Este un termen rar, utilizat preponderent în discursul academic, filozofic sau în eseurile critice pentru a indica faptul că o concluzie sau o interpretare este dedusă pe baza similitudinilor funcționale constatate între sisteme distincte.
• analogie — Asemănare totală sau parțială, corespondență structurală ori raport de proporție stabilit între două sau mai multe obiecte, fenomene, cuvinte sau concepte care sunt altfel diferite în esența lor. În logică, reprezintă o formă de raționament inductiv prin care se deduce că dacă două elemente se aseamănă în anumite privințe, ele se vor asemăna probabil și în altele. În lingvistică, desemnează procesul de creare sau modificare a unor forme gramaticale sub influența unui tipar lingvistic dominant.
• analogism — Curent de gândire, metodă doctrinară sau tendință teoretică bazată pe utilizarea sistematică și exclusivă a analogiei ca instrument principal de cunoaștere, explicare și interpretare a realității ori a structurilor limbajului. În filozofie, desemnează tipul de raționament care explică fenomenele universale prin corelații și corespondențe proporționale stricte între microcosmos și macrocosmos, în timp ce în lingvistica antică reprezenta doctrina care susținea că limbajul este guvernat de reguli regulate, proporționale și logice, în opoziție cu anomalismul.
• analogist — Adept sau susținător al analogismului; persoană, filozof sau gramatician antic care folosește în mod predominant analogia sau corelațiile proporționale în cercetările sale. Ca adjectiv, descrie un mod de gândire, o metodă critică sau o lucrare științifică ce aparține analogismului ori care se aliniază la principiile regularității structurale și ale simetriei formale în explicarea limbii sau a fenomenelor lumii.
• analogiza — A stabili o analogie, a compara sau a corela două sau mai multe obiecte, fenomene ori concepte pe baza asemănărilor structurale ori funcționale dintre ele. În discursul academic, verbul implică un proces logic riguros de transfer cognitiv, prin care proprietățile unui sistem cunoscut sunt utilizate pentru a explica, interpreta sau modela un sistem nou, mai puțin explorat, păstrând rapoartele de proporție și simetrie.
• analogizant — Care creează, folosește sau se bazează pe o analogie; element sau factor structural care servește ca punct de plecare sau agent activ în realizarea unei comparații proporționale. În fenomenologie sau teoria cunoașterii, termenul descrie conștiința, discursul ori mecanismul mental capabil să asocieze imagini, semne ori concepte actuale cu amintiri sau structuri abstracte îndepărtate, conferindu-le acestora un sens similar.
• analogizare — Acțiunea de a analogiza și rezultatul ei; procesul mental, logic sau lingvistic prin care se stabilește o analogie ori se construiește o paralelă structurală și funcțională între două elemente distincte. În epistemologie, reprezintă o operațiune de corelare sistematică utilizată pentru a transfera scheme cognitive sau concepte explicative dintr-un domeniu familiar către un domeniu nou, facilitând astfel conceptualizarea și înțelegerea fenomenelor complexe.
• analogon — Termen filozofic și psihologic de origine greacă ce desemnează un obiect, un echivalent structural, o imagine mentală sau un substitut concret care acționează ca reprezentant al unei realități absente sau abstracte. În filozofia existențialistă (de pildă, la Jean-Paul Sartre), termenul indică acel suport material sau intermediar intuitiv (o pictură, o fotografie, un simulacru) prin care conștiința reușește să își îndrepte intenționalitatea către un lucru care nu este prezent fizic.
• analogos — Termen filozofic și lingvistic erudit, preluat direct din greaca veche, ce desemnează un element, un principiu sau un concept care se află într-un raport de analogie, proporție matematică ori simetrie structurală perfectă cu o altă entitate. Este utilizat în eseurile hermeneutice sau în studiile de logică clasică pentru a sublinia identitatea de raporturi funcționale dintre două sisteme diferite, acționând ca un nucleu explicativ în cadrul argumentației comparative.
• analogrif — Termen specializat în enigmistică ce desemnează un joc de cuvinte sau o problemă distractivă bazată pe modificarea structurală a unui termen prin înlocuirea unor litere conform unui algoritm analogic ori printr-o grilă prestabilită de corespondențe. Acest tip de careu sau anagramă structurală testează abilitatea jucătorului de a identifica tipare lingvistice simetrice și de a reconstitui cuvântul ascuns utilizând indicii semantice proporționale.