#atonie

• abduce — A efectua o mișcare de abducție, constând în îndepărtarea unui membru, a unui segment de membru sau a globului ocular de axul median al corpului sau de un ax de referință. În semiologia neurologică și psihiatrică, capacitatea pacientului de a abduce anumite segmente musculare este testată activ pentru evaluarea integrității nervilor motori periferici, a scoarței cerebrale frontale sau pentru identificarea semnelor de rezistență musculară de tip catatonic sau opoziționist (negativism).
• abducere — Actul sau procesul executării unei mișcări de abducție, constând în îndepărtarea unui segment corporal sau a globului ocular de axul median. În semiologia neurologică și psihiatria clinică, dinamica de abducere este evaluată minuțios pentru diagnosticarea afectării căilor piramidale, testarea reflexelor motorii și identificarea rigidității din episoadele catatonice.
• abducție — Mișcarea prin care un membru, un segment de membru sau globul ocular este îndepărtat de axul median al corpului sau de o linie de referință. În semiologia neurologică, testarea abducției (cum ar fi cea oculară, realizată de nervul cranial VI) este esențială pentru localizarea leziunilor de trunchi cerebral. În psihiatria clinică, rezistența la abducția pasivă a membrelor este analizată ca marker pentru flexibilitatea ceroasă sau catalepsia din sindroamele catatonice.
• abducțiune — Formă arhaică și etimologică pentru termenul 'abducție', utilizată în trecut în literatura medicală românească pentru a descrie mișcarea de îndepărtare a unui segment corporal sau a globului ocular de axul median. În vechile tratate de semiologie și expertiză medico-legală, această dinamică motorie era analizată pentru a verifica integritatea căilor nervoase periferice sau prezența rigidității musculare specifice stărilor catatonice.
• abductor — Denumire anatomică aplicată oricărui mușchi sau nerv care realizează ori coordonează mișcarea de abducție (îndepărtarea unui segment de axul corpului). În examinarea neuropsihiatrică, tonusul și forța segmentelor de tip abductor (cum ar fi mușchiul abductor al halucelui sau mușchiul drept lateral ocular) sunt evaluate pentru diagnosticarea miopatiilor, a parezelor nervoase sau a stărilor catatonice de rezistență musculară.
• abdus — Formă adjectivală provenită din participiul trecut al verbului 'a abduce', care descrie un membru, un segment de membru sau un organ (cum ar fi globul ocular) menținut sau deplasat într-o poziție de abducție (îndepărtat de axul median al corpului). În semiologia neuropsihiatrică, poziția de braț sau deget abdus este evaluată clinic pentru identificarea spasticității, a contracturilor musculare antalgice sau a posturilor bizare fixe (catalepsie) întâlnite în sindroamele catatonice severe.
• Abendroth — Eponim medical derivat din onomastica germană, utilizat istoric în neuro-semiologie și în descrierea anomaliilor de dinamică motorie (reflexul sau semnul Abendroth). În vechile tratate de neurologie clinică, termenul identifica o modificare particulară a reflexelor osteotendinoase sau o formă de contractură musculară intermitentă observată la pacienții cu neurosifilis sau stări avansate de catatonie. Acest semn era evaluat în contextul diagnosticului diferențial al rigidității de decerebrare și al manifestărilor psihotice cu substrat organic cerebral.
• adinamoginie — Stare patologică rarisimă caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a forței musculare contractile a uterului în timpul travaliului ori a funcțiilor fiziologice genitale feminine. Acest fenomen clinic structural compromite dinamica normală a procesului de expulzare a fătului, necesitând asistență medicală obstetricală complexă sau intervenție chirurgicală de urgență.
• amiotonie — Lipsă totală sau diminuare extremă a tonusului muscular normal; flascitate a mușchilor scheletici. Această afecțiune congenitală sau dobândită se manifestă structural prin absența rezistenței la mișcările pasive și prin incapacitatea mușchilor de a menține postura corectă a corpului.
• anideație — Absența totală, temporară sau prelungită, a fluxului de idei, gânduri ori reprezentări mentale; stare patologică manifestată prin incapacitatea subiectului de a formula raționamente sau de a genera concepte logice. Acest fenomen structural apare frecvent în fazele avansate ale unor afecțiuni neurodegenerative, în stări de stupor profund, catatonie sau ca efect secundar extrem al unor traume cerebrale severe.
• aton — Lipsit de accent tonig sau intensitate vocală; neaccentuat (despre silabe, vocale sau cuvinte înclitice și proclitice). În context medical sau biologic, termenul descrie un organ, un mușchi sau un țesut caracterizat prin atonie, adică lipsit de tonus normal, vigoare sau elasticitate structurală (de exemplu: un stomac aton).
• atonic — Caracterizat prin lipsă de tonus, vigoare sau elasticitate; flasc, slăbit (despre mușchi, țesuturi sau organe afectate de atonie). În fonetică și lingvistică, termenul descrie o vocală, o silabă sau un cuvânt proclitic ori enclitic articulat fără accent tonic, având o energie respiratorie scăzută în raport cu elementele accentuate din jur.