#autonim

• autonim — Numele pe care o comunitate lingvistică, etnică sau culturală și-l atribuie ei înșiși în propria limbă, în opoziție cu exoniul (numele dat de străini); cuvânt folosit în mod autoreferențial pentru a desemna propria entitate structurală. În lingvistică, descrie de asemenea utilizarea unui termen pentru a se reprezenta pe sine însuși din punct de vedere formal, mai degrabă decât pentru a indica obiectul sau conceptul din realitate pe care îl denotă în mod obișnuit.
• autonimicire — Acțiunea de a se autonimici și rezultatul ei; proces moral, psihologic sau spiritual prin care un individ recurge la desființarea propriei importanțe, la auto-umilire deliberată ori la reducerea simbolică a sinelui la starea de nimicnicie. În textele teologice sau filozofice existentiale, reprezintă o formă extremă de abandonare a ego-ului, realizată pentru atingerea unei stări de puritate spirituală ori ca reacție la o criză de sens profundă.
• autonimie — Situația sau relația metalingvistică fundamentală în care un semn lingvistic, un cuvânt sau o unitate lexicală se desemnează ori se reprezintă direct pe sine însuși într-un enunț, servind drept propriul său referent, în loc să indice obiectul ori conceptul din realitatea extralingvistică pe care îl denotă în mod obișnuit. În lexicografie, acest fenomen structural stă la baza definirii cuvintelor-intrare, unde termenul analizat devine un obiect de studiu formal, fiind adesea marcat grafic prin utilizarea de caractere italice, grase sau ghilimele pentru a semnala ruperea de uzul său referențial standard.