#botanica

• autoscoliotropic — Care se referă la sau prezintă autoscoliotropism; proprietate biologică tropistică a anumitor organe vegetale curbate sau tulpini de a tinde să se îndrepte, revenind autonom la o formă rectilinie prin mecanisme proprii de creștere celulară diferențiată, independent de influența directă a unor excitanți externi precum gravitația sau lumina.
• autospor — Tip de spor asexuat, nemobil, produs în interiorul celulei parentale la anumite specii de alge verzi unicelulare (cum ar fi genul Chlorella). Autosporul reprezintă o replică microscopică exactă, perfect formată, a celulei-mamă, posedând aceeași structură celulară și perete propriu înainte de a fi eliberat prin ruperea membranei protectoare externe.
• autosterilitate — Incompatibilitate fiziologică sau genetică congenitală a unor plante hermafrodite sau animale de a realiza fecundarea prin unirea propriilor gameți (autofecundare), deși aceștia sunt perfect viabili și funcționali în combinare cu gameții altor indivizi. Acest mecanism structural adaptativ previne consangvinizarea și forțează polenizarea încrucișată, asigurând variabilitatea genetică și vigoarea biologică a descendenților din cadrul speciei.
• autotetraploid — Organism sau celulă poliploidă care posedă patru seturi identice de cromozomi (4n), toate fiind derivate prin multiplicarea sau duplicarea setului cromozomial de bază al aceleiași specii, fără hibridare interspecifică. Acest fenomen structural genetic, întâlnit frecvent în regnul vegetal, duce adesea la apariția unor plante cu dimensiuni mai mari ale organelor vegetative, flori mai voluminoase și o rezistență sporită la factorii de mediu.
• autotrof — Organism viu capabil să își sintetizeze singur substanțele organice necesare hrănirii și dezvoltării din compuși anorganici simpli (precum dioxidul de carbon și apa), utilizând o sursă externă de energie. În funcție de originea energiei folosite, aceste organisme se clasifică în fotoautotrofe, care folosesc lumina solară prin fotosinteză (plantele verzi, algele), și chimioautotrofe, care utilizează energia chimică rezultată din oxidarea unor substanțe minerale.
• autotrofie — Proprietate, calitate sau mod de viață al organismelor autotrofe, caracterizat prin capacitatea fiziologică de a-și sintetiza singure substanțele organice necesare hrănirii și dezvoltării din compuși anorganici simpli, folosind o sursă externă de energie (luminoasă sau chimică). Acest fenomen reprezintă fundamentul energetic al majorității ecosistemelor terestre și acvatice, asigurând fixarea carbonului în biosferă.
• autotropism — Tendință spontană și autonomă a unor organe vegetale (lăstari, rădăcini) de a reveni la direcția inițială sau la o formă rectilinie de creștere, după ce curbura provocată de un factor extern (cum ar fi lumina sau gravitația) a încetat să mai acționeze. Acest fenomen structural biomecanic este guvernat de reglaje hormonale interne asimetrice, asigurând echilibrul și orientarea optimă a plantei în spațiu.
• autumnalis — Termen științific preluat din limba latină utilizat în nomenclatura binară taxonomică ca epitet specific pentru a desemna plante, ciuperci sau animale care înfloresc, rodesc, apar ori sunt active în perioada toamnei (de exemplu, Crocus autumnalis sau Colchicum autumnalis).
• auxanograf — Aparat sau instrument tehnic de înregistrare automată și continuă, pe o diagramă sau suport digital, a curbei de creștere a plantelor ori a culturilor de microorganisme de-a lungul timpului; dispozitiv combinat care măsoară și trasează grafic variațiile dimensionale organice.
• auxanometru — Instrument sau aparat de laborator utilizat pentru măsurarea precisă și urmărirea dinamică a ritmului de creștere în lungime a tulpinii sau a organelor unei plante, funcționând prin amplificarea mecanică, optică ori digitală a deplasărilor micrometrice ale țesuturilor vegetale în creștere.
• auxeză — Proces fiziologic de creștere în volum și dimensiune a celulelor vegetale sau animale, realizat prin extensie structurală și acumulare de apă ori substanțe citoplasmatice, fără ca acest fenomen să fie însoțit de diviziune celulară (mitoză).
• auxină — Substanță organică cu rol hormonal (fitohormon) secretată de țesuturile meristematice apicale ale plantelor, având proprietatea fundamentală de a stimula alungirea celulară, formarea rădăcinilor, dezvoltarea fructelor și orientarea tropicilor vegetale; acidul indolilacetic este cel mai răspândit reprezentant natural al acestei clase.
• auxoblast — Lăstar sau ramură tânăra a unei plante (în special la gimnosperme sau arbori foioși) caracterizată printr-o creștere rapidă, viguroasă și nelimitată în lungime, având internoduri lungi și frunze normal dezvoltate; ramură lungă (spre deosebire de br those vegetale scurte sau microblaste).
• auxomerie — Tip structural sau variație biologică rară caracterizată prin diviziunea sau multiplicarea inegală a segmentelor cromozomiale ori a structurilor metamere, determinând o diferențiere macroscopică în ritmul de dezvoltare și mărire a organelor homoloage ale aceleiași plante sau organism viu.
• auxonomie — Ansamblul legilor, regulilor sau principiilor matematice și biologice care guvernează procesele de creștere, extindere volumetrică și dezvoltare structurală ale organismelor vii ori ale sistemelor dinamice complexe; studiu teoretic al cineticii evolutive a dimensiunilor tisulare.
• auxospor — Celulă reproductivă specială sau spor de creștere format în urma reproducerii sexuate (sau a procesului de autogamie) la algele unicelulare fitoplanctonice din clasa diatomeelor (Bacillariophyceae); acest spor se mărește considerabil în volum pentru a restabili dimensiunea originală a speciei, compensând micșorarea progresivă a frustulului silicios ce are loc în timpul diviziunilor asexuate succesive.
• Avena — Denumirea științifică latină a genului de plante erbacee din familia poaceelor (Poaceae), cunoscut popular sub numele de ovăz; include specii cultivate pe scară largă pentru calitățile lor nutriționale deosebite, precum Avena sativa (ovăzul comun), utilizat masiv în alimentația umană, industria fulgilor de cereale și ca plantă furajeră. Din punct de vedere structural, genul se caracterizează prin tulpini de tip pai și inflorescențe sub formă de panicul format din spiculețe pendule.
• Avena sterilis — Denumirea științifică latină a unei specii de ovăz sălbatic din familia poaceelor (Poaceae), cunoscută popular sub numele de ovăz sălbatic mare sau odos roșu. Este o plantă erbacee anuală, originară din regiunea mediteraneană și Asia de Vest, dar răspândită la nivel global, fiind adesea considerată o buruiană dăunătoare în culturile de cereale din cauza rezistenței sale crescute și a capacității rapide de multiplicare prin semințe mari, prevăzute cu peri aspri.
• Avena strigosa — Denumirea științifică latină a unei specii de ovăz din familia poaceelor (Poaceae), cunoscută popular sub numele de ovăz nisipos, ovăz negru sau ovăz mătăsos. Este o plantă anuală cultivată istoric în zonele cu soluri sărace, acide sau nisipoase din Europa de Vest și de Nord ca plantă furajeră sau cultură de acoperire pentru protecția solului; se distinge structural prin spiculețele sale mici și aristele lungi, rigide și aspre la atingere.
• avocado — Fructul arborelui exotic Persea americana, originar din America Centrală, de formă sferică, piriformă sau ovală, având o coajă verde-închis (texturată sau netedă) și un sâmbure central voluminos. Pulpa sa, de o consistență onctuoasă și untoasă, este deosebit de bogată în acizi grași mononesaturați benefici, vitamine și minerale, fiind un ingredient fundamental în arta culinară internațională, în special pentru prepararea sosului guacamole.