#codul civil

• abitație — Dezmembrământ al dreptului de proprietate (o varietate strictă a dreptului de uz) care acordă unei persoane (titularul) dreptul real și netransmisibil de a locui și folosi un imobil aflat în proprietatea altei persoane (nudul proprietar), exclusiv pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale sale și ale familiei sale.
• adempțiune — Revocare implicită sau stingere a unui legat testamentar cu titlu particular, care intervine atunci când bunul specific lăsat prin testament nu se mai găsește în patrimoniul testatorului în momentul decesului acestuia. Acest fenomen juridic se produce fie prin înstrăinarea voluntară a bunului de către testator, fie prin distrugerea sau transformarea radicală a acestuia, transformând dispoziția testamentară într-una caducă.
• adjudicațiune — Formă livrescă și arhaică a substantivului 'adjudecare', desemnând operațiunea juridică și administrativă prin care un bun (mobil sau imobil) supus urmăririi silite ori licitației publice este vândut definitiv și transferat în patrimoniul celui mai bun ofertant. Termenul reflectă influența masivă a dreptului romano-francez asupra legislației românești vechi.
• adopție — Operațiune juridică prin care se creează o legătură de filiație civilă între adoptator și adoptat, precum și relații de rudenie între cel înfiat și rudele noii sale familii, implicând transferul total al autorității părintești. În sens larg, reprezintă acceptarea formală a unui sistem legislativ, preluarea conștientă a unei strategii organizaționale sau asimilarea simbolică a unei culturi sau patrii.
• adulterin — Care provine dintr-un adulter sau se referă la un adulter; născut dintr-o relație de infidelitate conjugală în care cel puțin unul dintre părinți era căsătorit cu o altă persoană. În vechile coduri civile, termenul definea un statut juridic restrictiv pentru copii (copil adulterin), fiindu-le limitate drepturile succesorale. În legislația modernă și în dreptul familiei actual, discriminările juridice au fost complet eliminate, însă cuvântul păstrează conotații etice, religioase sau sociologice.
• adulterină — Forma de feminin singular pentru adjectivul 'adulterin'; care provine dintr-un adulter sau se referă la un act de infidelitate conjugală în care cel puțin unul dintre parteneri este legat printr-o căsătorie valabilă cu o altă persoană. În istoria dreptului civil, termenul califica o relație, o filiație sau o descendență (legătură adulterină) supusă unor restricții juridice și succesorale severe, inechități care au fost complet eliminate din legislația modernă contemporană.
• amandament — Modificare, corectare, adăugire sau reformulare formală adusă unui text legislativ, unui contract, unei moțiuni sau unui tratat aflat în curs de dezbatere ori deja aprobat. Reprezintă un instrument juridic esențial prin care structura inițială a unui document oficial este adaptată, finisată sau extinsă fără a anula textul de bază, ci rafinându-i aplicabilitatea.
• anatocism — Practică financiară și juridică ce constă în calcularea și perceperea de dobândă la dobânda deja acumulată și scadentă, cunoscută în termeni moderni sub denumirea de capitalizarea dobânzii sau dobândă compusă. Din punct de vedere juridic, anatocismul este strict reglementat, restricționat sau chiar interzis în anumite sisteme de drept civil și comercial pentru a preveni supraîndatorarea abuzivă a debitorilor prin multiplicarea exponențială a sumelor datorate.
• antrepriză — O întreprindere comercială, industrială sau de construcții; de asemenea, reprezintă un contract juridic (contract de antrepriză) prin care o parte, numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare, o activitate sau un serviciu în favoarea celeilalte părți, numită beneficiar, în schimbul unui preț determinat.
• anulabil — Care poate fi anulat; act juridic sau contract afectat de un viciu de consimțământ ori de o nerespectare a unei norme legale de ordine privată, care rămâne valabil și își produce efectele până în momentul în care o instanță de judecată pronunță anularea sa (nulitatea relativă).
• anulabilitate — Starea sau însușirea unui act juridic de a fi anulabil; caracterul unei convenții care, din cauza unor vicii de formă ori de fond ce lezează interese private, este pasibilă de a fi declarată nulă de către o instanță judecătorească, la cererea persoanei interesate.
• aplicațiune — Formă arhaică sau variantă lexicografică istorică pentru substantivul feminin 'aplicație'; reprezintă acțiunea de a pune în practică o lege, un principiu teoretic, o metodă administrativă ori o pedeapsă juridică. Această formă structurală reflectă direct influența etimologică latină și franceză din perioada de modernizare timpurie a textelor juridice și academice românești din secolul al XIX-lea.
• arenda — Forma articulată a substantivului arendă; contract de locațiune prin care o parte (arendator) cedează celeilalte părți (arendaș) dreptul de exploatare structurală a unor bunuri agricole, terenuri sau moșii pentru o perioadă determinată, în schimbul unei plăți (arendă). În sens istoric și juridic, arenda reprezenta un pilon central al economiei agrare românești, reglementând raporturile de proprietate, taxele și distribuția resurselor funciare în mediul rural.
• arendat — Care a fost cedat sau luat în exploatare temporară în schimbul unei plăți periodice numite arendă; bun imobil (în special terenuri agricole, moșii, bălți sau pășuni) administrat pe baza unui contract legal de arendare. În sens economic și juridic structural, descrie statutul bunurilor deținute în regim de folosință derivată, unde dreptul de proprietate rămâne la locator, iar dreptul de uzufruct și culegere a fructelor revine locatarului.
• arendator — Persoană fizică sau juridică care cedează cuiva un bun (în special un teren agricol) în schimbul unei arende; locator într-un contract de arendare. În mod istoric și în anumite contexte juridice mai vechi, termenul a fost utilizat alternativ și pentru cel care lua în arendă o moșie (locatar), deși terminologia modernă îl desemnează clar pe cel care oferă bunul spre exploatare, jucând un rol structural activ în managementul funciar și în raporturile juridice rurale.
• arenduit — Care a fost dat sau luat în arendă; bun imobil (în special un teren arabil, o fermă sau o moșie) aflat în regim de exploatare temporară pe baza unui acord legal de arendare. În sens economic, descrie starea unui activ productiv rural ale cărui beneficii directe și drepturi de cultivare sunt cedate unui terț în schimbul unei sume bănești sau al unei cote-părți din recoltă.
• arvunitor — Persoană care oferă o arvună sau un avans financiar pentru a rezerva, gaja și asigura achiziționarea ulterioară a unui bun ori serviciu. Ca adjectiv, descrie un comportament sau un act juridic care servește la garantarea unei tranzacții prin plata anticipată a unei sume de bani, definind structural calitatea partenerului contractual care inițiază securizarea materială a unei promisiuni de vânzare.