#copil

• ablacta — A înțărca un copil sau un pui de animal; a sista procesul de hrănire exclusivă la sân sau cu lapte și a introduce treptat o alimentație diversificată. În sens psihologic și sociologic, termenul nu se referă doar la componenta biologică, ci marchează prima etapă majoră de separare timpurie, autonomizare și rupere a legăturii simbiotice primare dintre mamă și copil.
• abțibild — O imagine, un desen sau un text imprimat pe o hârtie sau folie specială (purtătoare de adeziv sau reactivabilă cu apă) care, prin presare ori umezire, se poate transfera definitiv sau temporar pe o altă suprafață (sticlă, lemn, hârtie, piele). În sens figurat sau peiorativ, descrie o decorațiune ieftină, o mască superficială sau o etichetă falsă aplicată unei situații ori unei persoane.
• adoptabil — Care îndeplinește toate condițiile legale și de fond pentru a putea fi adoptat; despre un minor a cărui situație juridică a fost stabilită definitiv de o instanță judecătorească, permițând deschiderea procedurii de înfiere. În sens abstract, termenul se aplică unor idei, strategii sau modele conceptuale care prezintă o compatibilitate ridicată cu un sistem preexistent, fiind ușor de asimilat și implementat.
• adoptat — Despre un copil sau un minor care a fost primit în mod legal într-o familie, dobândind statutul juridic și drepturile unui descendent legitim; înfiat. În sens larg, se referă la o idee, metodă, hotărâre sau conduită care a fost acceptată, aprobată sau însușită în mod oficial ori voluntar de către un grup sau o instituție.
• adoptiv —
• adulterin — Care provine dintr-un adulter sau se referă la un adulter; născut dintr-o relație de infidelitate conjugală în care cel puțin unul dintre părinți era căsătorit cu o altă persoană. În vechile coduri civile, termenul definea un statut juridic restrictiv pentru copii (copil adulterin), fiindu-le limitate drepturile succesorale. În legislația modernă și în dreptul familiei actual, discriminările juridice au fost complet eliminate, însă cuvântul păstrează conotații etice, religioase sau sociologice.
• adultizare — Acțiunea de a adultiza și rezultatul ei; procesul psihosocial prin care un copil sau un adolescent este forțat să își asume roluri, decizii și responsabilități de adult înainte de a fi pregătit din punct de vedere emoțional și cognitiv. Adultizarea intervine frecvent în medii afectate de sărăcie, neglijare sau boală cronică a părinților, fiind recunoscută ca o formă subtilă de abuz emoțional care afectează stima de sine și structura personalității viitorului matur.
• adultomorfism — Tendința eronată de a interpreta, evalua și explica comportamentul, psihologia, stările afective sau capacitățile cognitive ale copiilor prin prisma mentalității, standardelor și experiențelor specifice unui adult. Acest fenomen reprezintă o eroare metodologică majoră în educație și cercetarea științifică, deoarece ignoră particularitățile structurale și stadiile evolutive naturale ale minții infantile, atribuind minorilor intenții, logici complexe sau responsabilități morale care nu corespund nivelului lor real de dezvoltare neuropsihologică.
• aghiuță — Denumire populară, eufemistică și glumeață atribuită dracului sau unui demon de dimensiuni mai mici, unui drăcușor; reprezintă un personaj des întâlnit în basmele și snoavele populare românești, caracterizat mai degrabă prin viclenie mărunta, pozne și naivitate decât prin răutate absolută; prin extensie, se aplică unui copil neastâmpărat, poznaș, iute și foarte inteligent.
• alint — Manifestare plină de tandrețe, afecțiune și căldură prin intermediul gesturilor, cuvintelor dulci sau a mângâierilor; acțiunea de a alinta și starea care rezultă din aceasta. În sens extins, reprezintă un comportament răsfățat, uneori excesiv, adoptat de copii sau de animalele de companie pentru a atrage atenția ori bunăvoința celor din jur.
• alintare — Acțiunea de a alinta sau starea a ceea ce este alintat; manifestare verbală ori fizică a afecțiunii adânci prin gesturi calde, mângâieri și atenție protectivă. În psihologia educațională, reprezintă procesul de securizare emoțională a copilului prin intermediul atașamentului pozitiv, dar poate deveni nociv dacă alunecă spre supraprotecție.
• alintat — Care a primit dovezi de afecțiune și tandrețe; persoană, în special un copil, tratată cu multă îngăduință și ale cărei dorințe sau capricii sunt satisfăcute instantaneu. În sens comportamental, descrie o atitudine răsfățată, pretențioasă sau afectată, adoptată pentru a atrage atenția ori pentru a obține privilegii nejustificate.
• anaclitic — Care se bazează pe sprijinul, protecția sau prezența unei alte persoane; în psihanaliză, descrie alegerea unui obiect libidinal sau de atașament modelat după figurile parentale care au asigurat hrănirea și protecția în copilărie. În sens clinic mai larg, termenul se referă la starea de dependență emoțională profundă, a cărei privare bruscă la sugari sau copii mici poate conduce la depresie anaclitică, manifestată structural prin apatie, retragere socială și regres în dezvoltare.
• antepreșcolar — Referitor la perioada de dezvoltare a copilului cuprinsă între vârsta de 1 an și 3 ani, etapă structurală premergătoare învățământului preșcolar clasic; persoană de vârstă fragedă aflată în acest stadiu evolutiv. În sens educațional și instituțional, termenul definește specificul activităților psihopedagogice, al creșelor și al programelor de îngrijire timpurie axate pe dezvoltarea autonomiei, a limbajului și a abilităților motorii primare.
• argint-viu — Denumire populară, tradițională sau mitologică utilizată în spațiul românesc pentru elementul chimic mercur (Hg); lichid metalic greu, argintiu și extrem de mobil la temperatura camerei. În sens etnografic și folcloric, argintul-viu deținea o prezență duală masivă, fiind utilizat empiric ca remediu terapeutic periculos sau considerat instrument magic în descântecele de întoarcere a farmecelor; în sens figurat, descrie o persoană (mai ales un copil) extrem de agitată, dinamică, plină de energie și imposibil de oprit.