#criticism

• ablucrare — Termen filozofic și lingvistic creat de Mihai Eminescu, semnificând împlinire, desăvârșire sau procesul de șlefuire și eliminare a lipsurilor dintr-o formă de exprimare ori dintr-un sistem dialectal. Conceptul este format prin calc lingvistic după modelul germanic 'abarbeiten' și este utilizat în critica literară pentru a descrie evoluția organică a limbii prin cultură.
• academism — Un curent conservator și un ansamblu de principii estetice manifestate în special în artele plastice și literatură din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, caracterizat prin respectarea dogmatică a normelor și modelelor clasice impuse de Academiile oficiale. În plan tehnic, academismul promovează perfecțiunea formală, desenul riguros și temele istorice, mitologice sau alegorice, respingând inovațiile avangardiste. Într-un sens extins și modern, termenul deține o tentă peiorativă, desemnând un stil lipsit de originalitate, convențional și dependent de formule predeterminate.
• academiza — A transforma un curent artistic, o teorie științifică, o idee inovatoare sau un stil literar într-o dogmă rigidă, oficială și instituționalizată, lipsindu-le de spiritul lor revoluționar, organic și spontan. Procesul de academizare implică codificarea excesivă a unor reguli, transformarea lor în materie de manual și impunerea lor ca standard convențional obligatoriu în cadrul unor instituții. La nivel intranzitiv, se referă la acțiunea unui sistem cultural sau a unui autor de a deveni conformist, pedant și dependent exclusiv de tipare formale.
• academizant — Un atribut rar și specializat ce descrie o operă, o atitudine, o metodă de creație sau un discurs care manifestă o tendință pronunțată spre academism; un stil care tinde să imite, să preia ori să se conformeze riguros și adesea artificial normelor, canoanelor și tiparelor formale impuse de o instituție oficială. Spre deosebire de termenul 'academic', care denotă o apartenență legitimă, 'academizant' ascunde o nuanță critică sau peiorativă, sugerând o înclinație spre pedanterie, conformism ostentativ și o căutare excesivă a perfecțiunii tehnice în detrimentul suflului vital sau al originalității artistice.
• adnota — A însemna, a nota sau a adăuga note, observații, comentarii, explicații ori glose pe marginea unui text, a unui document, manuscris sau a unei cărți; a insera elemente explicative menite să faciliteze înțelegerea profundă ori interpretarea critică a unei opere literare sau științifice. În sens modern, se aplică și prelucrării seturilor de date pentru inteligența artificială.
• afabula — A construi, a structura sau a organiza fabula (subiectul, intriga sau canavaua narativă) a unei opere literare, a unui text dramatic ori a unui scenariu cinematografic. Acest proces regizează succesiunea logică și cronologică a evenimentelor și acțiunilor prin care evoluează personajele, constituind fundamentul structural al oricărei compoziții epice sau dramatice.
• ahasveric — Care aparține sau este propriu lui Ahasver; caracteristic Evreului Rătăcitor. În critică și eseistică, termenul descrie o stare de spirit marcată de un nomadism spiritual incurabil, o neliniște profundă, o rătăcire continuă și o incapacitate structurală de a se stabili într-un loc sau de a-și găsi pacea interioară.
• aherontic — Care aparține sau se referă la râul mitologic Aheron ori la Infern; cu caracter spectral, lugubru, sumbru sau infernal. În critica literară și estetică, termenul descrie o atmosferă de o întunecime profundă, o operă marcată de teme macabre, de melancolie grea sau de sugestii ale morții și ale tărâmului de dincolo.
• aidomanie — Termen livresc, abstract sau neologic creat pentru a conceptualiza pornirea obsesivă, impulsul psihologic sau mania unui individ de a imita perfect, de a copia structural ori de a reproduce identic comportamente, opere de artă, stiluri de viață sau modele exterioare. Desemnează o fixație patologică sau estetică pe duplicarea fidelă, lipsită de originalitate personală.
• alegoric — Care conține o alegorie sau aparține acesteia; exprimat prin imagini, simboluri, metafore extinse ori personificări ce ascund un înțeles profund, moral sau filozofic, diferit de sensul literal al cuvintelor sau reprezentărilor plastice. În critică, descrie un mod de codificare artistică în care elementele vizuale sau narative corespund structural unui sistem paralel de idei abstracte.
• alegorism — Tendință, metodă de creație sau stil artistic caracterizat prin utilizarea excesivă sau sistematică a alegoriilor și a simbolurilor figurative în operele literare ori plastice. În critica literară și estetică, acest fenomen structural descrie o înclinație spre codificarea abstractă a realității, unde fiecare element narativ sau vizual trimite obligatoriu către un sens moral, mistic ori filozofic paralel.
• alegorizant — Care folosește alegoria sau tinde spre utilizarea ei; caracterizat printr-o înclinație structurală spre transformarea realității în parabole, simboluri figurative sau metafore extinse. În critica estetică, termenul descrie un discurs, un stil ori un autor ale cărui reprezentări narrative sau plastice au scopul deliberat de a codifica mesaje morale ori filozofice abstracte.
• aliterar — Care aparține aliterației, privitor la aliterație sau bazat pe repetarea simetrică a unor consoane ori grupuri de sunete; caracterizat prin armonie consonantică menită să sporească muzicalitatea unui enunț. În analiza structurală a textelor, termenul descrie un element, un procedeu sau un tip de text construit în mod deliberat în jurul acestui tip de corelație fonetică suprasegmentală.
• aliteratură — Concept estetic și critic, propus inițial de scriitorul și filosoful Claude Mauriac, care desemnează o formă avangardistă de scriere eliberată de convențiile, clișeele, retorica și artificiile literare tradiționale; o 'anti-literatură' care tinde spre autenticitatea pură a limbajului, adesea prin consemnarea directă, brută sau fragmentară a gândurilor și a realității imediate, refuzând structurile narative clasice.
• anablandian — Specific stilului, operei, viziunii poetice sau universului tematic al scriitoarei și dizidentei române Ana Blandiana (n. 1942). Descrie o estetică marcată de puritate etică, sobrietate lirică, melancolie metafizică profundă și metafore subtile ale rezistenței spirituale prin fragilitate în fața opresiunii istorice sau a degradării existențiale.
• analiză literară — Examinare critică, sistematică și detaliată a unei opere literare cu scopul de a-i descifra structura formală, temele majore, motivele, procedeele stilistice și mesajele profunde. Acest tip de investigație presupune descompunerea textului în elementele sale constitutive (personaje, perspectivă narativă, topologie, timp, figuri de stil) pentru a înțelege cum interacționează acestea și cum contribuie la viziunea artistică de ansamblu a autorului.
• anecdotism — Tendință, predilecție sau manieră stilistică de a folosi abuziv anecdote, fapte diverse mărunte și detalii picante ori superficiale într-o operă literară, într-o expunere istorică sau într-o analiză critică, în detrimentul unității compoziționale, al profunzimii ideilor sau al rigorii structurale.
• anecdotiza — A transforma un fapt istoric, un eveniment grav sau o narațiune amplă într-o anecdotă ori într-o succesiune de istorioare mărunte și picante. Acest proces structural tinde să reducă complexitatea sau profunzimea unui subiect, prezentându-l într-o manieră fragmentară, axată exclusiv pe latura sa pitorească, hazlie sau anecdotică.
• anistoric — Care face abstracție de istorie, care refuză sau ignoră evoluția istorică, contextul temporal și condițiile sociale specifice unei epoci. În filozofie și critică culturală, termenul descrie o perspectivă, o teorie sau o metodă de analiză care tratează fenomenele umane, limbajul sau valorile ca fiind eterne, imuabile și universale, desprinse total de dinamica și transformările timpului.
• anostie — Stare, calitate sau proprietate structurală a ceea ce este anost; platitudine extremă, lipsă totală de farmec, de interes, de expresivitate ori de spirit creativ. În critica de artă, termenul desemnează o deficiență structurală a operei care, prin uniformitate și lipsă de relief stilistic, provoacă indiferență, plictis și o totală absență a răspunsului emoțional din partea receptorului.