#deficit

• acalculie — Deficit neurologic clinic sau neuropsihologic caracterizat prin pierderea dobândită a capacității de a efectua operații aritmetice simple sau de a înțelege conceptele matematice fundamentale, survenit în urma unei leziuni cerebrale organice (afectând de regulă lobul parietal stâng). Spre deosebire de discalculie, care este o tulburare de dezvoltare congenitală, acalculia reprezintă o perturbare cognitivă secundară unui traumatism, accident vascular cerebral sau proces neurodegenerativ.
• ageuzie — Pierdere totală a simțului gustului, cauzată de leziuni ale mucoasei linguale, ale căilor nervoase aferente (nervul facial, glosofaringian) sau ale centrilor gustativi din cortexul cerebral. Poate fi congenitală, însă cel mai frecvent este un simptom dobândit în urma unor traumatisme, infecții respiratorii sau tratamente medicamentoase.
• akinezie — Absența totală, pierderea sau incapacitatea patologică de executare a mișcărilor musculare voluntare, în condițiile păstrării forței musculare de bază; este un simptom clinic sever determinat structural de disfuncții neurologice majore la nivelul ganglionilor bazali, al căilor extrapiramidale sau al cortexului motor. Acest fenomen se întâlnește în mod caracteristic în formele avansate ale bolii Parkinson, în sindroamele parkinsoniene, în stările de catatonie ori ca urmare a unor leziuni cerebrale severe, manifestându-se adesea în strânsă asociere cu rigiditatea musculară și bradikinezia.
• aldosteronism — Afecțiune clinică de natură endocrină determinată de secreția excesivă, patologică, a hormonului mineralocorticoid numit aldosteron de către cortexul suprarenalian. Această perturbare metabolică provoacă o retenție masivă de sodiu și apă în organism, însoțită de eliminarea exagerată a potasiului, având ca principale manifestări hipertensiunea arterială severă, oboseala musculară cronică și spasmele musculare.
• alexic — Care se referă la alexie, care aparține alexiei sau care este afectat de această tulburare neurologică; persoană care a pierdut capacitatea de a citi și de a decodifica limbajul scris în urma unei leziuni cerebrale corticale. În semiologia medicală, termenul caracterizează comportamentul cognitiv sau deficitele specifice din cadrul unui sindrom afazic complex, unde recunoașterea semnelor grafice simbolice este complet compromisă.
• alexică — Forma de feminin pentru alexic, desemnând o pacientă sau o persoană de gen feminin afectată de alexie (pierderea capacității de a citi din cauza unei leziuni cerebrale); de asemenea, califică o manifestare, o tulburare sau o stare patologică ce prezintă caracteristicile alexiei, fiind marcată de imposibilitatea decodificării semnelor grafice scrise.
• alexie — Tulburare neurologică severă caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a citi și de a înțelege limbajul scris, cauzată de o leziune dobândită la nivelul structurilor cerebrale implicate în procesarea vizual-lingvistică (în special în lobul parietal sau occipital stâng). Spre deosebire de analfabetism, afecțiunea survine la persoane care posedau anterior abilitatea de a citi, iar spre deosebire de dislexie, este o condiție dobândită, nu o tulburare de dezvoltare.
• alexiile — Forma articulată hotărât a pluralului substantivului alexie, desemnând în mod colectiv și specific toate tipurile, manifestările sau cazurile clinice identificate de pierdere a capacității de a citi și de a înțelege textul scris în urma unei leziuni cerebrale corticale. În literatura medicală, termenul individualizează formele de cecitate verbală studiate într-un grup de pacienți sau într-un cadru nosologic determinat.
• amorțire — Acțiunea de a (se) amorți și rezultatul ei; procesul fiziologic sau patologic prin care un membru ori o zonă a corpului își pierde temporar sensibilitatea tactilă și mobilitatea. În sens neurofiziologic, reprezintă blocarea tranzitorie a transmiterii impulsurilor nervoase, iar în sens figurat indică o stare de stagnare, inactivitate, toropeală sau diminuare a intensității unor activități ori sentimente.
• anadrenalism — Termen medical învechit sau rar utilizat ce desemnează absența totală, defectul complet sau încetarea funcționării glandelor suprarenale; reprezintă o formă extremă și acută de insuficiență suprarenală primară. Acest fenomen clinic perturbă grav homeostazia organismului prin stoparea secreției de hormoni corticosteroizi esențiali (cortisol și aldosteron), generând simptome severe precum hipotensiune profundă, dezechilibre electrolitice și risc iminent de criză addisoniană.
• anaerob — Se spune despre organisme (bacterii, ciuperci) care pot trăi, se pot dezvolta sau își pot desfășura procesele vitale structurale în absența oxigenului molecular liber; de asemenea, descrie procese biochimice (fermentație, respirație celulară) care au loc fără participarea oxigenului. În fiziologia sportivă, califică eforturile fizice intense și de scurtă durată în care energia este produsă prin degradarea carbohidraților fără aport suplimentar de oxigen.
• anaerobiotic — Care aparține anaerobiozei sau care se desfășoară în condiții complet lipsite de oxigen; referitor la metabolismele, organismele sau mediile de viață anoxice. În sens structural biochimic, califică reacțiile de degradare a substanțelor organice în care acceptorul final de electroni nu este oxigenul molecular, ci un alt compus chimic (cum ar fi azotatul sau sulfatul).
• anaerobioză — Viață sau mod de existență a unor organisme (bacterii, drojdii) în medii complet lipsite de oxigen molecular liber; totalitatea proceselor metabolice și biochimice structurale prin care celulele își asigură energia necesară în absența oxigenului, bazându-se pe fermentație sau respirație anaerobă. Acest fenomen ecologic și fiziologic este crucial în ecosistemele extreme, în industria alimentară de fermentare și în stațiile de epurare a apelor uzate.
• Anafimie — Formă rară de tulburare de limbaj sau variantă terminologică istorică utilizată uneori în semiologia clinică pentru a descrie incapacitatea structurală sau dificultatea extremă de a exprima stările emoționale, sentimentele sau ideile prin cuvinte coerente; de asemenea, poate fi întâlnit în vechea nomenclatură neurologică ca un echivalent contextual pentru anumite forme de afazie sau dizabilități de articulare verbală asociate cu leziuni cerebrale.
• anandrie — Termen medical și biologic rar ce desemnează absența completă sau deficitul sever de caractere masculine ori de hormoni androgeni (testosteron) la un individ de sex masculin. În patologia clinică, această afecțiune structurală sau funcțională poate fi cauzată de anomalii genetice, disfuncții testiculare sau tulburări severe ale axului hipotalamo-hipofizar, ducând la nedezvoltarea caracterelor sexuale secundare și la apariția unor trăsături fizice eunuchoide.
• androgalactozemie — Condiție metabolică ereditară extrem de rară, manifestată exclusiv la pacienții de sex masculin, caracterizată prin incapacitatea structurală a organismului de a metaboliza corect galactoza din cauza unui deficit enzimatic specific legat de cromozomul X sau influențat de hormoni androgeni, ducând la acumularea de compuși toxici în țesuturi.
• andropatie — Termen medical general sau rar folosit pentru a desemna orice boală, afecțiune organică ori patologie specifică exclusiv aparatului reproducător și urogenital masculin sau determinată de dezechilibre severe ale hormonilor androgeni bărbați.
• anemia — Forma articulată hotărât a substantivului 'anemie', ce desemnează o afecțiune hematologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (glubule roșii) sau a concentrației de hemoglobină sub valorile normale raportate la vârstă și sex. Acest proces patologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare, oboseală cronică, amețeli și dispnee.
• anemiare — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; proces fiziopatologic prin care organismul sau un țesut suferă o scădere a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea treptată a unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• anemic — Persoană care suferă de anemie, manifestând o scădere a globulelor roșii sau a hemoglobinei în sânge. Ca adjectiv, descrie un organism palid și lipsit de vigoare fizică din cauza acestui deficit structural, sau, în sens figurat, o manifestare, un stil ori un fenomen slab, firav și lipsit de intensitate, forță sau consistență.