#deficit

• anemie — Stare patologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (globule roșii) sau a concentrației de hemoglobină din sânge sub valorile normale ponderate pentru vârstă și sex. Acest proces fiziopatologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare cutanată, oboseală cronică, slăbiciune musculară generalizată, amețeli și dispnee la efort.
• anemiere — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; procesul fiziopatologic sau evoluția biologică prin care un organism sau un țesut suferă o scădere treptată a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• anoblepsie — Condiție clinică medicală sau tulburare neurologică oculară rară caracterizată prin incapacitatea motorie ori dificultatea extremă de a privi în sus sau de a ridica ochii pe verticală; paralizie a privirii verticale superioare. Acest fenomen neurologic indică de regulă leziuni structurale sau comprimări la nivelul mezencefalului, fiind un simptom integrat în sindroame neurologice complexe precum sindromul Parinaud.
• anomalesia — Tulburare rară a percepției senzoriale caracterizată prin incapacitatea parțială sau slăbirea congenitală a sensibilității tactile și termice, manifestată adesea prin dificultăți în localizarea corectă sau diferențierea stimulilor fizici aplicați pe piele. Acest deficit structural de inervație sau procesare somatosenzorială centrală este studiat în neurologia clinică în strânsă legătură cu leziunile focale corticale din lobul parietal.
• anosognozie — Tulburare neurologică cognitivă severă caracterizată prin incapacitatea totală sau parțială a unui pacient de a conștientiza sau de a recunoaște propria boală, un deficit funcțional ori o paralizie (cum este hemiplegia). Acest fenomen structural survine de regulă în urma unor leziuni acute ale lobului parietal drept al creierului (provocate de accidente vasculare cerebrale sau tumori), determinând pacientul să susțină cu convingere că este complet sănătos în ciuda evidențelor clinice.
• anozo — Element de compunere savantă utilizat ca prefix în terminologia medicală internațională, derivat din limba greacă, reprezentând o variantă structurală sau combinatorie pentru prefixoidul 'anoso-' (compus din prefixul privativ 'an-' și rădăcina 'nosos'). Semnifică absența conștientizării, ignorarea sau lipsa de percepție corectă a unei boli, afecțiuni sau deficiențe fizice și psihice în cadrul unor sindroame neuropsihologice complexe.
• antitripsină — Glicoproteină plasmatică sintetizată în principal de celulele hepatice, având rolul fiziologic esențial de a inhiba activitatea enzimelor proteolitice, în special a tripsinei și a elastazei neutrofile. Cel mai important reprezentant al acestei clase este alfa-1-antitripsina, o substanță macromoleculară care protejează țesutul pulmonar fragil împotriva degradării enzimatice autodistructive, deficitul ei genetic fiind direct corelat cu apariția emfizemului pulmonar precoce și a cirozei hepatice.
• apepsic — Care suferă de apepsie sau se referă la absența totală a secreției de pepsină și a digestiei gastrice corecte; caracterizat prin lipsa enzimelor proteolitice din sucul gastric. Acest termen descrie o stare disfuncțională severă a mucoasei stomacului, fiind strâns legat de gastritele atrofice profunde.
• apeptic — Care se referă la apepsie sau este caracterizat prin absența pepsinei și a fermentației gastrice normale; privit ca variantă semantică și etimologică pentru 'apepsic'. Descrie o stare funcțională defectuoasă în care sucul gastric își pierde proprietățile acide și proteolitice necesare primei faze a digestiei.
• apraxic — Care suferă de apraxie sau care aparține apraxiei; persoană afectată de pierderea capacității de a executa mișcări voluntare coordonate și orientate spre un scop, deși funcțiile motorii și senzoriale de bază sunt intacte. În sens clinic structural, termenul descrie manifestările clinice, comportamentele sau leziunile cerebrale asociate cu incapacitatea de planificare și secvențiere a schemelor de mișcare.
• aprosexie — Formă severă de tulburare a atenției, caracterizată prin incapacitatea patologică absolută sau parțială de concentrare, fixare și menținere a focalizării mentale asupra unui obiect, stimul sau activități. Acest fenomen structural apare frecvent în stări intense de oboseală cronică, traume cerebrale, episoade neurotice severe sau diverse afecțiuni psihiatrice degenerative.
• arierat — Plată sau datorie financiară care a depășit termenul legal de scadență și a rămas neonorată o perioadă lungă de timp, reprezentând o obligație restantă acumulată; ca adjectiv, termenul descrie o obligație de plată întârziată sau, în sens psihopedagogic (învechit), o persoană care prezintă o rămânere în urmă în dezvoltarea mintală ori intelectuală.
• arierație — Termen medical și psihologic învechit, preluat din neologismele secolului al XIX-lea, utilizat pentru a descrie înapoierea mintală, oligofrenia sau dezvoltarea intelectuală sever încetinită dintr-o cauză congenitală ori dobândită în prima copilărie. Acest deficit structural se manifestă prin mari dificultăți de adaptare socială și prin limitarea severă a capacităților de învățare autonome.
• asinergie — Tulburare neurologică gravă caracterizată prin pierderea capacității de a asocia, coordona și rândui în mod armonios mișcările elementare ce alcătuiesc o acțiune motorie complexă. Acest fenomen patologic structural apare cel mai des în urma unor leziuni de precizie ale cerebelului, determinând pacientul să execute mișcările sacadat, fragmentat, descompus și fără precizia musculară necesară mersului sau gesturilor zilnice.
• asteatoză — Afecțiune dermatologică caracterizată prin diminuarea severă sau absența totală a secreției de sebum de către glandele sebacee, ducând la o uscăciune extremă a pielii, descuamare, fisuri cutanate și predispoziție accentuată la iritații sau infecții; este o stare patologică opusă seboreei, întâlnită frecvent la persoanele în vârstă sau asociată cu anumite tulburări endocrine ori metabolice.
• atențional — Care aparține atenției, care se referă la procesele de concentrare, selectare și orientare a conștiinței; legat direct de funcția cognitivă a atenției. În neuropsihologia teoretică și experimentală, termenul califică rețelele neuronale, mecanismele cerebrale, deficitele sau resursele mintale implicate în procesarea selectivă a stimulilor din mediul înconjurător.
• azoturie — Eliminare cantitativă a azotului sau a compușilor săi nitrogenați (în special uree, acid uric și creatinină) prin urină într-un interval de timp determinat. Evaluarea clinică a azoturiei este un indicator fundamental în analiza bilanțului azotat al organismului, reflectând rata catabolismului proteic și eficiența funcției de filtrare renală.