#dialectal

• acutropi — Termen regional și arhaic utilizat în graiurile din Oltenia și Banat ce înseamnă a acoperi, a înveli sau a ascunde un obiect ori o persoană cu o pânză, o haină sau o scoarță; variantă fonetică și structurală înrudită strâns cu verbul 'cutropi' sau 'cotropi'. Acest cuvânt păstrează nuanțe arhaice din viața rurală veche, descriind gestul fizic de protejare prin acoperire totală.
• acutrupi — Variantă fonetică regională a verbului 'acutropi' sau 'cotropi', utilizată în graiurile arhaice, având sensul de a acoperi, a înveli strâns, a învălui sau a proteja un obiect ori o persoană cu un material textil ori cu o scoarță. Acest termen documentează diversitatea fonetică a graiurilor rurale românești vechi, unde vocala 'o' se închidea adesea în 'u' în anumite contexte de articulare regională.
• adagace — Denumire regională rară folosită în anumite graiuri populare din spațiul balcanic pentru a desemna o specie de pasăre răpitoare de noapte sau un tip de pasăre migratoare mică; cuvânt structural conservat în lexiconul arhaic rural. Acest termen păstrează nuanțe din onomastica aviară tradițională, fiind utilizat foarte rar în afara textelor etnografice ori a glosarelor de dialectologie locală.
• adalâu — Termen regional, popular sau arhaic folosit în anumite graiuri pentru a descrie o persoană înceată în mișcări, blegă, leneșă, lipsită de energie sau netrebnică; cuvânt structural utilizat peiorativ în mediul rural tradițional. Acest calificativ conservă nuanțe arhaice din vorbirea populară veche, fiind întâlnit extrem de rar, exclusiv în culegeri de folclor sau glosare de dialectologie.
• adicătele — Formă regională, arhaică sau familiar-ironică pentru adverbul explicativ 'adică', utilizată în vorbirea populară din anumite zone ale țării pentru a introduce o explicație, o lămurire ori o concluzie nuanțată. Acest conector structural este folosit adesea în discursul narativ popular sau teatral pentru a exprima mirarea, ironia subtilă sau neîncrederea față de afirmația unui interlocutor.
• adineaorea — Formă regională sau populară extinsă a adverbului de timp 'adineaori', semnificând un moment petrecut cu foarte puțin timp înainte, de curând, acum câteva clipe. Acest indicator structural temporal este utilizat intens în registrul familiar și cel narativ pentru a ancora o acțiune în trecutul imediat, adăugând o nuanță stilistică de oralitate autentică.
• adoara — Formă regională sau variantă fonetică învechită a verbului 'adora'; a iubi la nesfârșit, a prețui peste măsură, a aduce prinos de venerație sau a venera o divinitate ori o persoană dragă. Întâlnit în graiurile locale sau în texte bisericești vechi, acest termen reflectă o pronunție specifică anumitor arii dialectale românești înainte de standardizarea limbii literare.
• adoi — Formă regională sau variantă istorică a verbului 'a îndoi'; a curba, a flexa sau a strânge o piesă metalică, un element de lemn ori un material textil dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; a reduce la jumătate prin pliere structurală. Acest termen se întâlnește în graiurile transilvănene sau în jargonul vechilor meșteșugari, fiind înlocuit complet în uzul standard de 'îndoi'.
• agădui — Formă regională sau variantă arhaică pentru verbul 'îngădui'; acțiunea de a permite, a tolera, a încuviința sau a da cuiva permisiunea de a face ceva. De asemenea, poate exprima ideea de a ierta, a îngădui o vină sau a acorda un răgaz, un termen de pasuire cuiva pentru îndeplinirea unei obligații sau plata unei datorii.
• agăduit — Care a fost îngăduit, permis, tolerat sau acceptat de o autoritate sau de o altă persoană; care a beneficiat de o păsuire, de un răgaz sau de o amânare temporală în vederea îndeplinirii unei obligații ori a achitării unei datorii. Termenul reprezintă o formă participială folosită ca adjectiv calificativ în graiurile populare vechi, indicând o stare de concesie sau de clemență acordată.
• agâmba — Termen regional utilizat în anumite comunități rurale din vestul sau sud-vestul României pentru a descrie acțiunea de a îndoi în formă de cârlig, a încovoia sau a curba un obiect rigid (precum o sârmă, un cui sau o creangă); prin extensie mecanică, se poate referi și la acțiunea de a prinde sau a agăța ceva folosind o tijă îndoită ori un cârlig improvizat.
• agărni — Termen regional utilizat în anumite graiuri populare din România pentru a descrie acțiunea de a zgâria ușor, a cresta sau a face o crestătură fină pe o suprafață de lemn, pe coaja unui copac sau direct pe piele. În sens contextual gospodăresc, se poate referi și la acțiunea de a prinde sau a agăța superficial un obiect cu un cârlig ori cu un instrument ascuțit în timpul manipulării.
• agărui — Termen regional și arhaic utilizat în anumite comunități rurale pentru a descrie acțiunea de a alege, a selecționa, a sorta sau a separa lucrurile, bunurile sau animalele pe criterii specifice (calitate, mărime, destinație); de asemenea, poate însemna a potrivi, a rândui sau a aranja obiectele dintr-o gospodărie pentru a restabili ordinea ori a pregăti o activitate agricolă.
• agăvăra — Termen regional utilizat în anumite graiuri din vestul sau nord-vestul României pentru a descrie acțiunea de a (se) împovăra, a (se) îngreuna sau a (se) încărca peste măsură cu bagaje, sarcini fizice sau griji; prin extensie, poate însemna și a obosi sau a copleși pe cineva cu munci grele ori obligații greu de îndeplinit.
• aghiamant — Formă rară, deformată popular sau regională pentru termenul agheasmatar; vas sfințit utilizat în lăcașurile de cult pentru păstrarea apei sfințite ori, prin extensie, slujba sfințirii apei oficiată de preot la praznicele creștine. Se întâlnește în graiurile din sudul țării sau în texte bisericești manuscrise.
• aghiaș — Termen rar sau regional utilizat în trecut în unele comunități rurale din vestul țării pentru a desemna un mic recipient portabil de lemn ori de metal, folosit la transportul apei de izvor ori, în sens ecleziastic, o variantă populară alterată fonetic pentru persoana care îl însoțește pe preot cu apa sfințită.
• aghiasmator — Formă rară, arhaică sau deformată popular pentru cel ce stropește cu agheasmă sau pentru vasul sfințit de cult (aghiasmatar); în graiurile locale, poate indica persoana (cantor, paracliser) care îl însoțește pe preot cu vasul de apă sfințită în timpul sfințirii caselor de Bobotează.
• aghimant — Formă rară, deformată popular sau regională pentru termenul agheasmatar; vas sfințit utilizat în lăcașurile de cult pentru păstrarea apei sfințite ori, prin extensie, slujba sfințirii apei oficiată de preot la praznicele creștine. Se întâlnește în graiurile din sudul țării sau în texte bisericești manuscrise.
• agîmba — Termen regional rar utilizat pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn sau fier îndoită în formă de cârlig, folosită în gospodăriile rurale pentru prinderea, tragerea ori suspendarea diverselor obiecte grele. În anumite graiuri locale, cuvântul poate face referire și la o persoană cocoșată sau cu o postură fizică deformată structural.
• agrijoară — Denumire populară regională folosită sporadic în graiurile transilvănene pentru specia Ribes uva-crispa (cunoscută comun drept agriș) sau pentru a desemna un fruct de agriș mai mic, nedezvoltat complet ori dintr-o varietate pitică. Reflectă o adaptare lingvistică măruntă în vocabularul pomicol rural tradițional.