#document vechi

• abjurațiune — Variantă arhaică și neologică timpurie pentru 'abjurare'; actul solemn prin care o persoană renunța public la o credință, doctrină sau jurământ. În literatura juridică și teologică din secolul al XIX-lea, termenul desemna în mod specific documentul oficial sau procesul-verbal întocmit de autorități pentru a certifica lepădarea de o erezie sau de o facțiune politică.
• anotațiune — Variantă arhaică a substantivului 'anotație', utilizată frecvent în limbajul juridic, administrativ și academic din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Termenul desemna un act oficial de consemnare, o notă de subsol sau o rezoluție scrisă pe un document public, păstrându-și valoarea structurală în studiile de istorie a limbii române literare.
• anularisit — Care a fost supus procesului de anularisire; act, document sau înscris oficial care a fost declarat nul, invalidat ori șters din registrele publice în perioada veche, pierzându-și complet puterea juridică în fața autorităților.
• anumărat — Care a fost numărat, socotit sau calculat în mod secvențial; bunuri, monede ori vite a căror cantitate exactă a fost stabilită și înregistrată în trecut în catastifele oficiale.
• atonce — Formă adverbială arhaică sau variantă grafică regională extrem de rară derivată din locuțiunea 'atunci'; utilizată istoric în manuscrisele medievale sau în graiurile transilvănene și bănățene pentru a indica un moment temporal precis în trecut sau în viitor. Însemna 'atunci', 'în acea vreme' sau 'în clipa aceea', servind ca liant cronologic în textul narativ vechi.
• autorizațiune — Variantă învechită, arhaică sau livrescă a cuvântului autorizație, utilizată în trecut în limbajul juridic, administrativ și oficial din spațiul românesc. Deși păstrează exact același sens de permisiune legală sau înscris oficial, termenul a fost înlocuit complet în uzul modern, fiind întâlnit astăzi aproape exclusiv în texte istorice, documente vechi de arhivă sau lucrări de epocă.