#familiar

• avocățește — În felul sau în maniera specifică unui avocat; cu abilitate, elocință, subtilitate sau șiretenie în argumentare. Adverbul descrie modul de a vorbi, de a raționa sau de a susține o cauză prin interpretarea nuanțată a regulilor ori prin utilizarea unor justificări logice strânse, specifice profesioniștilor dreptului.
• avocățime — Substantiv colectiv care desemnează totalitatea avocaților dintr-o regiune, dintr-un barou sau dintr-o epocă istorică specifică; corpul profesional al avocaților privit în ansamblu, adesea utilizat în limbajul cotidian, publicistic sau familiar pentru a descrie comunitatea, interesele și conduita juriștilor.
• avocățoaie — Formă feminină augmentativă, populară sau familiară a substantivului 'avocată', utilizată adesea cu o nuanță peiorativă, ironică sau glumeață pentru a desemna o femeie avocat autoritară, corpolentă ori care pledează cu o vehemență și o guralivitate ieșite din comun într-o dispută.
• avorton — Făt expulzat sau extras din uter în mod prematur, înainte de termenul viabilității, incapabil de supraviețuire autonomă; (botanică) organ vegetal atrofiat, oprit timpuriu din evoluția sa normală; (familiar / peiorativ) persoană cu o constituție fizică debilă, nedezvoltată, lipsită de vigoare sau caracterizată printr-o slăbiciune morală ori intelectuală.
• babac — Termen argotic și familiar utilizat în limbajul colocvial, în special de către tineri, pentru a-și desemna tatăl sau părinții (folosit adesea la plural, 'babacii'). Cuvântul poartă o conotație ușor ironică, dar afectuoasă. În anumite contexte regionale sau arhaice secundare, termenul a făcut referire la un bătrân respectat, un cap de familie sau o persoană în vârstă, având rădăcini etimologice legate de termeni orientali sau slavi ce semnifică figuri parentale ori bătrâni.
• babacă — Formă feminină argotică și familiară derivată din termenul masculin 'babac', utilizată în limbajul colocvial al tinerilor pentru a desemna mama. Deși este un termen de jargon cu nuanțe ușor ironice sau glumețe, exprimă în mod implicit o relație afectuoasă de proximitate familială. În mod istoric sau în anumite graiuri regionale secundare, cuvântul putea face referire și la o femeie în vârstă sau la o bunică, păstrând legătura etimologică cu rădăcinile balcanice centrate pe noțiunea de rudenie.
• babadan — Termen argotic și familiar utilizat pentru a desemna un bărbat de statură impunătoare, masiv, voinic sau chiar corpolent, adesea trecut de prima tinerețe, dar care își păstrează o autoritate sau o prezență fizică dominantă. Deși provine din rădăcini care sugerează un bătrân respectat sau un cap de familie, în jargonul modern este folosit uneori cu o nuanță ușor ironică, peiorativă sau condescendentă, făcând trimitere la o persoană rigidă, greoaie în mișcări ori cu un comportament autoritar demodat.
• babalău — Termen popular și regional cu nuanțe depreciative folosit pentru a descrie un bărbat bleg, nătâng, leneș, lipsit de energie sau greoi în mișcări și gândire. În unele contexte folclorice sau superstiții rurale, cuvântul desemnează o sperietoare de copii, un duh nocturn fictiv ori o mască grotescă utilizată în jocurile carnavalești de iarnă, sugerând o apariție bizară, deșirată sau comică, menită să stârnească râsul ori o teamă ușoară.
• babaluc — Varietate fonetică regională și arhaică înrudită semantic cu termenul 'babalâc', utilizată în anumite graiuri comunitare pentru a desemna un bărbat în vârstă, un moșneag sau un bunic. Folosit uneori și ca adjectiv, termenul descrie o persoană ușor senilă, înceată în mișcări ori cu un comportament bizar, dar inofensiv, purtând o nuanță familiară ce îmbină ironia blândă cu nuanțe de decrepitudine fizică tipice senectuții.
• babalucă — Formă feminină regională și familiară corespunzătoare termenului 'babaluc', utilizată pentru a desemna o femeie în vârstă, o bătrână sau o bunică. Poartă o nuanță depreciativ-afectuoasă, scoțând în evidență trăsături legate de vârsta înaintată, cum ar fi vorbăria lungă, hachițele senile sau firea tipicară, fiind întâlnită în special în straturile informale ale graiurilor conservatoare din sudul spațiului românesc.
• babaroi — Termen regional rar și augmentativ folosit în anumite comunități rurale pentru a desemna un bărbat foarte bătrân, un moșneag impunător sau capul de familie înaintat în vârstă care își păstrează o autoritate masivă în gospodărie. Cuvântul poartă o nuanță expresivă ce îmbină respectul arhaic față de un patriarh cu o ușoară ironie populară legată de trăsăturile sale fizice greoaie sau de comportamentul său extrem de încăpățânat.
• baby — Termen împrumutat din limba engleză utilizat în limbajul cotidian pentru a desemna un copil foarte mic, un sugar sau, în sens afectiv, o persoană iubită sau un partener de cuplu. Ca adjectiv invariabil, cuvântul se folosește pentru a descrie articole vestimentare, produse de îngrijire sau accesorii destinate copiilor mici ori care copiază estetica miniaturală și delicată a acestora, cum ar fi stilul vestimentar caracterizat prin nuanțe pastelate și croieli inocente.
• bacceli — A se ramoli, a îmbătrâni prematur sau a se veșteji, pierzându-și vigoarea fizică ori agilitatea mentală; a deveni baccea. În sens familiar și depreciativ, termenul descrie acțiunea de a se îngrășa excesiv, a se lăbărța sau a-și pierde fermitatea corporală din cauza sedentarismului sau a trecerii timpului.
• baccelire — Acțiunea de a se bacceli și rezultatul ei; proces treptat de degradare fizică, ramolire sau îmbătrânire prematură. Într-un context colocvial, termenul definește transformarea structurală negativă a corpului prin îngrășare, pierderea tonusului muscular sau lăbărțare, reprezentând substantivarea substantivului de acțiune al verbului corespondent.
• baccelit — Care a suferit procesul de baccelire; bărbat sau organism care s-a ramolit, s-a îngrășat excesiv sau și-a pierdut vigoarea fizică și agilitatea mentală din cauza sedentarismului ori a vârstei. În sens colocvial, descrie o stare de degradare structurală a corpului, caracterizată prin țesuturi flasce, lipsă de tonus și un aspect fizic neglijat sau lăbărțat.
• baccelită — Forma de feminin a adjectivului baccelit; femeie sau structură corporală feminină care și-a pierdut fermitatea, prospețimea ori vigoarea naturală, devenind flască, îngrășată sau lăbărțată. Termenul este utilizat în limbajul colocvial cu o nuanță net depreciativă pentru a sublinia efectele negative ale îmbătrânirii premature sau ale neglijării totale a condiției fizice.
• băgăreț — Care se bagă peste tot; insistent, intruziv, dornic de a se implica activ și rapid în discuții, afaceri sau grupuri fără a fi neapărat invitat; descurcăreț (în sens peiorativ parțial). Termenul aparține registrului familiar urban și descrie un individ care forțează limitele politeții din dorința de a obține avantaje sau de a fi în centrul atenției.
• balabustă — Termen familiar, uneori peiorativ, folosit pentru a desemna o femeie corpolentă, masivă, grasă și greoaie, ori o gospodină autoritară, energică și guralivă care domină viața de familie. Provine din mediul cultural mozaic, unde desemna inițial stăpâna casei sau o gospodină desăvârșită, suferind ulterior o degradare semantică structurală în argoul și graiurile populare românești.