#mitologie romaneasca

• Alimoș — Personaj mitologic legendar și haiduc de o vitejie excepțională din folclorul românesc, erou central al baladei populare „Toma Alimoș”, culeasă istoric de Vasile Alecsandri. Numele simbolizează demnitatea, ospitalitatea voinicească și legătura mistică, structurală cu natura (codrul) și cu calul său credincios (murgul), reprezentând un etalon al valorilor etice din lirica epică tradițională.
• Apa Sîmbetei — Râu mitic de factură escatologică și de sorginte precreștină prezent în folclorul și credințele populare românești, considerat hotarul spiritual care înconjoară Pământul de șapte ori și face legătura dintre lumea celor vii și Lumea Cealaltă (Iadul sau Raiul Blajinilor). Potrivit superstițiilor, acest curs de apă izvorăște de sub rădăcinile Arborelui Lumii și se varsă direct în Sorbul Pământului, fiind caracterizat prin ape clocotitoare sau tumultuoase imposibil de trecut de către cei vii.
• apucoi — Termen regional, augmentativ sau peiorativ, folosit în credințele populare pentru a descrie o entitate supranaturală, un spirit malefic ori un demon de noapte care 'apucă' sau strânge de gât oamenii în somn; în sens laic, poate descrie un individ masiv, violent, cu tendințe agresive de a pune stăpânire pe lucruri sau oameni.
• armindrea — Variantă regională pentru sărbătoarea populară a Armindenului, celebrată în mod tradițional la data de 1 mai în spațiul românesc; zi simbolică ce marchează începutul verii agrare, protecția recoltelor și a vitelor împotriva spiritelor malefice, caracterizată prin ritualul montării unei ramuri verzi (purtând același nume) la porți sau case.
• auș — Nume generic dat mai multor specii de păsări insectivore de talie foarte mică din familia Regulidae, caracterizate printr-un corp îndesat și o dungă longitudinală intens colorată (galbenă sau portocalie) pe creștetul capului; sunt considerate printre cele mai mici păsări din fauna Europei. În sens arhaic sau regional, termenul poate desemna și un moșneag, un bătrân respectat al comunității sau un spirit protector al casei.
• avestița — Forma articulată hotărât a substantivului avestiță, care în mitologia populară românească (în special în folclorul din zonele montane și din Oltenia) desemnează un duh necurat, o demonicã sau o vrăjitoare rea, adesea descrisă ca o arătare hidoasă cu părul lung și gheare de fier, care rătăcește prin păduri ori pe la răspântii; conform legendelor, această entitate malefică atacă copiii mici, le fură somnul sau provoacă boli grave lăuzelor, fiind combătută în mod tradițional prin descântece, amulete din plante aromatice și formule magice de alungare.
• Baba-Coaja — Personaj supranatural minor din demonologia populară românească, regăsit în superstiții și sperietori folclorice regionale, adesea utilizat pentru a disciplina copiii neascultători. Reprezentată ca o bătrână hidoasă, solitară și aspră (numele sugerând o piele uscată, zbârcită sau o scoarță rigidă), această figură mitologică acționează ca un spirit punitiv de noapte, similar altor entități precum Baba-Cloandă sau muma pădurii, întrupând fricile ancestrale legate de întuneric și necunoscut.
• Baba-Dochia — Figură centrală a mitologiei românești, personificând simbolic anul vechi care moare, iarna aspră și renașterea primăverii. Legenda o înfățișează ca o mamă vitregă autoritară care își supune nora la munci imposibile (cum ar fi spălarea lânii negre până devine albă); păcălită de apariția timpurie a căldurii, ea pleacă pe munte cu oile, lepădându-și succesiv cele 9 sau 12 cojoace, sfârșind prin a muri înghețată și transformată în stană de piatră alături de turma sa, dând naștere mitului Babelor din primele zile ale lunii martie.