#momi

• abule — O formă verbală regională rară sau o variantă fonetică arhaică întâlnită sporadic în graiurile din nordul arealului lingvistic românesc, utilizată cu sensul de a ademeni, a momi, a păcăli cu blândețe sau a atrage pe cineva prin vorbe mieroase sau promisiuni amăgitoare. Termenul reflectă psihologia rurală veche, fiind adesea asociat cu strigătele ritualice folosite pentru chemarea și domesticirea animalelor rătăcite ori cu o formă inofensivă de manipulare interpersonală în comunitățile tradiționale.
• ajomi — Formă regională veche sau variantă fonetică rarisimă întâlnită în anumite graiuri izolate, având înțelesul de a momi, a ademeni, a atrage prin promisiuni măgulitoare, dar amăgitoare, ori a ademeni un animal cu hrană; de asemenea, poate fi utilizat contextual cu sensul de a pândi sau a aștepta momentul prielnic pentru a acționa. Din cauza caracterului său arhaic și localizat, termenul este absent din dicționarele generale moderne, fiind păstrat doar în studii de dialectologie.
• ajomire — Acțiunea de a ajomi și rezultatul ei; procesul de ademenire, momire sau atragere a cuiva într-o cursă prin mijloace viclene; prin extindere, starea de pândă sau supraveghere discretă a unui obiectiv ori a unui animal sălbatic. Ca substantiv abstract de acțiune, este o raritate lexicală utilizată exclusiv în textele dialectale sau în culegerile de folclor regional.
• ajumeală — Formă substantivală regională rarisimă, derivată din sfera semantică a verbului 'ajomi' sau întâlnită în graiuri izolate ca variantă pentru momire ori ademenire vicleană; reprezintă acțiunea de a ademeni prin tertipuri, promisiuni înșelătoare ori strigăte specifice, cu scopul de a atrage un animal în cursă sau o persoană într-o capcană verbală. De asemenea, poate descrie starea de pândă ori de agitație surdă dintr-un anumit perimetru rural.
• ajumi — Formă regională veche sau variantă fonetică rarisimă întâlnită în anumite graiuri izolate, având înțelesul de a momi, a ademeni, a atrage prin promisiuni măgulitoare, dar amăgitoare, ori a ademeni un animal cu hrană; de asemenea, poate fi utilizat contextual cu sensul de a pândi sau a aștepta momentul prielnic pentru a acționa. Din cauza caracterului său arhaic și localizat, termenul este absent din dicționarele generale moderne, fiind păstrat doar în studii de dialectologie.
• ajumire — Acțiunea de a ajomi și rezultatul ei; procesul de ademenire, momire sau atragere a cuiva într-o cursă prin mijloace viclene; prin extindere, starea de pândă sau supraveghere discretă a unui obiectiv ori a unui animal sălbatic. Ca substantiv abstract de acțiune, este o raritate lexicală utilizată exclusiv în textele dialectale sau în culegerile de folclor regional.
• ajumit — Care a fost atras într-o cursă sau momit prin cuvinte mieroase ori hrană; animal sau persoană aflată sub influența unei ademeniri structurate; în alte contexte locale, descrie starea de pândă a unui vânător ori starea unui obiect ascuns privirilor. Ca participiu adjectivat, păstrează nuanțele de subordonare sau captivitate rezultate dintr-un vicleșug aplicat cu răbdare.
• amăhăi — Termen popular și regional ce înseamnă a ademeni, a momi sau a striga animalele (în special păsările de curte sau câinii) folosind sunete specifice ori oferindu-le hrană pentru a le prinde sau a le aduna. În sens figurat, în anumite graiuri rurale, cuvântul se folosește pentru a descrie acțiunea de a zăpăci, a ameți sau a purta pe cineva cu vorbe goale, lăsându-l într-o stare de incertitudine.
• amăhăire — Acțiunea de a amăhăi și rezultatul ei; procesul de momire, ademenire sau strigare a animalelor și păsărilor din gospodărie prin sunete specifice ori hrană. În sens figurat, în graiurile rurale, termenul descrie fapta de a zăpăci, ameți sau purta pe cineva cu vorbe goale, menținându-l într-o stare de confuzie sau iluzie trecătoare.
• amăhăit — Despre animale sau păsări care au fost momite, ademenite ori strigate pentru a fi prinse sau adunate; înșelat cu hrană. În sens figurat, aplicat persoanelor, termenul descrie un individ zăpăcit, amețit sau dus cu vorba de către cineva, acționând fără o direcție clară sau fiind într-o stare de confuzie mentală.
• Ampato — Stratovulcan activ acoperit de zăpadă situat în lanțul muntos al Andezilor din sudul Perului, având o altitudine de aproximativ 6288 de metri deasupra nivelului mării. Acesta a devenit faimos la nivel mondial în anul 1995, când arheologii au descoperit pe crestele sale înghețate corpul perfect conservat al unei tinere incașe sacrficate, cunoscută sub numele de 'Mumia Juanita' sau 'Fecioara de Gheață'.
• anemomirmecocor — Despre plante, specii vegetale, semințe sau diaspore a căror dispersare și răspândire în spațiu se realizează structural prin acțiunea combinată a vântului (anemocorie) și a furnicilor (mirmecocorie). Acest mecanism ecologic hibrid sau bifazic implică cel mai adesea purtarea inițială a seminței ușoare sau înaripate de către curenții de aer, urmată de colectarea și transportul acesteia la sol de către furnici atrase de prezența unui elaiozom (apendice nutritiv lipidic).
• Anthemis — Gen de plante erbacee anuale sau perene din familia Asteraceae, cuprinzând numeroase specii cunoscute popular sub numele de romaniță sau mușețel sălbatic, caracterizate prin inflorescențe de tip capitul cu flori tubuloase galbene în centru și flori ligulate albe la margine. În taxonomia botanică modernă, acest gen este studiat intens pentru compușii săi bioactivi, uleiurile esențiale și proprietățile sale medicinale emoliente și antiinflamatoare.
• Anthemis arvensis — Denumire științifică a plantei erbacee anuale cunoscută popular sub numele de romaniță de câmp, mușețel nemirositor sau mărarul câinelui, considerată buruiană în culturile agricole de cereale, dar apreciată pentru rolul său în biodiversitatea pajiștilor. Planta prezintă tulpini ramificate, frunze fin divizate și capitule florale albe cu centrul galben, care, spre deosebire de mușețelul adevărat, nu au un miros puternic aromat.
• Anthemis austriaca — Denumire științifică a plantei erbacee cunoscută popular sub numele de romaniță austriacă, o specie nativă sau naturalizată în Europa Centrală și de Est, aparținând familiei Asteraceae. Planta se caracterizează prin capitule florale cu flori marginale albe, ligulate, și flori centrale galbene, tubuloase, adaptată excelent la habitate ruderale, margini de drumuri și terenuri arabile uscate, fiind studiată pentru rezistența sa la condiții de stres hidric.
• Anthemis sanctijohannis — Denumire științifică a plantei erbacee perene cunoscută popular sub numele de romanița Sfântului Ioan, o specie endemică sau deosebit de răspândită în regiunile montane înalte din Peninsula Balcanică (în special Bulgaria). Este extrem de apreciată în horticultura ornamentală datorită capitulelor sale florale spectaculoase, de o culoare galben-portocaliu intens, și perioadei lungi de înflorire, fiind utilizată în amenajarea grădinilor alpine și a bordurilor florale rezistente.
• Anthemis tinctoria — Denumire științifică a plantei erbacee perene cunoscută popular sub numele de romaniță vopsitorească sau ochiul boului, aparținând familiei Asteraceae. Specia se remarcă prin capitule florale complet galbene și frunze profund divizate, fiind utilizată istoric în industria textilă tradițională pentru extragerea unui pigment galben natural rezistent, iar în prezent este apreciată atât ca plantă ornamentală, cât și pentru proprietățile sale antioxidante.