#ratacire

• aberare — Acțiunea de a abera; procesul de îndepărtare, rătăcire sau deviere de la o linie dreaptă, de la un adevăr științific, de la o regulă logică sau de la o normă morală. În sens figurat și cotidian, reprezintă formularea unor judecăți absurde, lipsite de logică sau fundament real. În sens tehnic vechi, indica rătăcirea temporară a unui flux sau a unei traiectorii de la coordonatele inițiale.
• aberațiune — Formă arhaică și livrescă a neologismului 'aberație', utilizată în textele juridice, filosofice și medicale din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea pentru a desemna o eroare gravă de judecată, o rătăcire a rațiunii sau o deviere flagrantă de la normele morale stabilite. În vechea jurisprudență românească, termenul califica o mărturie sau o interpretare absurdă a legii, considerată o rătăcire intelectuală temporară a celui care o formula.
• Ahasver — Numele legendar al Evreului Rătăcitor, personaj mitologic condamnat, conform tradiției creștine medievale, să rătăcească pe pământ până la a doua venire a lui Iisus Hristos, pentru că L-ar fi batjocorit în timpul drumului spre Golgota. În sens larg și metaforic, numele desemnează simbolul omului fără patrie, condamnat la o căutare spirituală sau fizică eternă și la o neliniște existențială perpetuă.
• aimana — Expresie adverbială și interjecțională rară, utilizată în graiurile regionale din arealul românesc, ce descrie starea de derivă, acțiunea de a rătăci fără țintă, la întâmplare sau în neștire. Termenul poartă o puternică încărcătură stilistică nostalgică, sugerând pierderea orientării spațiale ori morale, instabilitatea și abandonul în fața sorții, fiind adesea asociat cu descrierea simbolică a pribegiei sau a izolării umane.
• aiura — Acțiunea de a vorbi fără coerență, fără conștiență ori în stare de delir, provocată structural de o febră intensă, o afecțiune psihologică sau o oboseală extremă; în sens figurat, descrie manifestarea de a spune lucruri absurde, lipsite de logică sau nerealiste. Acest comportament verbal reflectă o deconectare temporară de la realitatea imediată, fiind utilizat des în textele literare vechi și în descrierile etnografice ale medicinei empirice rurale pentru a surprinde momentele de rătăcire mentală acută.
• alândurișe — Termen abstract rarisim, regional sau arhaic utilizat în vechi graiuri locale pentru a descrie o rătăcire, o stare de confuzie spirituală, o hoinăreală fără țintă ori o acțiune făcută în mod dezordonat (de-a-ndouălea). În anumite texte populare izolate, cuvântul sugera o deviere de la drumul drept sau o comportare bizară, excentrică.
• alucinare — Formă arhaică pentru 'halucinare'; acțiunea de a alucina (sau halucina) și rezultatul ei; stare patologică în care o persoană percepe zgomote, imagini ori senzații care nu au o realitate obiectivă în mediul înconjurător.
• alucinațiune — Variantă arhaică, juridică sau livrească a cuvântului 'alucinație' (halucinație); termen utilizat în textele medicale sau procesele-verbale din secolul al XIX-lea pentru a desemna o rătăcire a minții, o vedenie sau o tulburare profundă a simțurilor.