#silicat

• adular — O varietate structurală de ortoclaz (feldspat potasic) care se prezintă sub formă de cristale transparente sau translucide, incolore sau albicioase, caracterizată prin reflexe argintii sau opalescente specifice numite adularizare. Denumirea sa provine de la masivul muntos Adula din Alpii Elvețieni, unde a fost identificat istoric în fisurile rocilor metamorfice. Datorită proprietăților optice deosebite, varietățile perfect fațetate sunt utilizate ca pietre semiprețioase (piatra lunii), iar specimenele masive au aplicații în industria ceramicii și a sticlei fine.
• aerolit — Meteorit alcătuit în cea mai mare parte din substanțe minerale silicatoase (pietros), prezentând uneori mici incluziuni metalice de fier și nichel. Această categorie de corpuri cerești prăbușite pe suprafața terestră se împarte structural în condrite și acondrite, oferind date științifice fundamentale despre compoziția timpurie a sistemului solar.
• aerosiderolit — Tip rar de meteorit mixt, macro-structural compus dintr-un amestec relativ egal de masă silicatoasă (minerale de tip olivină sau piroxeni) și aliaj metalic de fier și nichel. În sens istoric sau contextual, termenul desemnează corpuri cerești ce pătrund în atmosfera terestră și ale căror fragmente colectate la sol oferă date geochimice prețioase despre compoziția nucleelor planetare timpurii.
• agatin — Care aparține agatului, privitor la agat sau care are aspectul, textura ori proprietățile structurale ale acestei varietăți de calcedonie. În sens tehnic sau mineralogic, descrie materiale, roci silicative sau straturi silicioase care prezintă benzi paralele de culori diferite ori o textură fin zonată, caracteristică pietrelor semiprețioase din clasa silicaților.
• akermanit — Mineral din grupul melilitului, format dintr-un silicat complex de calciu și magneziu cu formula chimică Ca2MgSi2O7; se cristalizează în sistemul tetragonal și apare frecvent în rocile magmatice efuzive sărace în siliciu, în calcarele metamorfozate de contact termic sau ca component structural major în zgurile metalurgice industriale. Acest mineral de temperatură înaltă formează o serie izomorfă continuă cu gehlenitul, fiind utilizat în studiile petrologice pentru determinarea condițiilor termodinamice de solidificare a magmelor.
• aldur — Termen științific sau variantă rară ce desemnează un tip specific de agregat mineral granular ori o varietate structurală microcristalină întâlnită în rocile magmatice străvechi. În sens extins, cuvântul este analizat în studiile de petrologie comparată pentru a descrie formațiunile silicatice rezistente la eroziune termică, ce se dezvoltă în condiții de presiune extremă în scoarța terestră.
• alfel — Termen mineralogic rar utilizat pentru a descrie o varietate specifică de feldspat sau o structură microcristalină asociată silicaților nativi. În lucrările geologice vechi, cuvântul făcea referire la compuși structurali ai rocilor magmatice, fiind un neologism tehnic asimilat sporadic în literatura de specialitate pentru a clasifica eșantioanele cu o textură granulară distinctă.
• alit — Constituent mineralogic și cristalo-chimic principal din clincherul de ciment Portland, format în principal din silicat tricalcic impurificat cu mici cantități de oxizi de aluminiu, fier și magneziu. Alitul reprezintă componentul fundamental responsabil pentru declanșarea rapidă a procesului de hidratare, întărirea inițială și dezvoltarea rezistenței mecanice timpurii a betonului în primele zile de la turnare.
• alitizare — Proces geochimic și pedogenetic de alterare profundă a rocilor în condiții de climat cald și umed, caracterizat prin eliminarea aproape completă a siliciului (desilicatizare) și acumularea reziduală a hidroxizilor liberi de aluminiu sub formă de bauxită sau soluri lateritice; (rar) variantă sinonimică pentru procesul tehnologic de alitare (saturare a suprafeței metalelor cu aluminiu).
• almandin — Mineral din grupul silicaților, reprezentând varietatea cea mai răspândită și comună de granat, de o culoare caracteristică roșu-închis, roșu-purpuriu, brun-roșiatic sau negru, ce conține fier și aluminiu. Cristalizează în sistemul cubic, are un luciu sticlos și o duritate ridicată (7-7,5 pe scara Mohs), varietățile sale transparente fiind utilizate din antichitate ca pietre semiprețioase în bijuterie, iar cele opace ca abrazivi industriali.
• alofan — Un mineral silicat de aluminiu amorf sau slab cristalin, hidratat, asociat adesea cu alterarea rocilor vulcanice și a depozitelor de cenușă în medii umede. Acest compus structural prezintă o compoziție chimică variabilă și o textură geloasă sau vitroasă, având o importanță deosebită în știința solului datorită capacității sale mari de schimb cationic și de fixare a fosfaților în andosoluri.
• alofen — Minerale din clasa silicaților hidratati de aluminiu, amorfe sau slab cristalizate, ce se formează structural prin alterarea rocilor vulcanice (cenușă și bazalt) sub acțiunea apelor meteorice; se caracterizează printr-o porozitate ridicată și capacitate mare de schimb ionic, fiind specifice solurilor de tip andosol.
• aloșit — Mineral rar sau silicat complex descoperit în anumite roci metamorfice sau depozite hidrotermale, caracterizat structural printr-o rețea cristalină atipică și asocieri cu micro-agregate minerale de origine externă (alogene). Acest compus geologic este analizat prin difracție cu raze X pentru a stabili condițiile de presiune și temperatură specifice din scoarța terestră în momentul cristalizării sale.
• aluminosilicat — Mineral complex din clasa silicaților (reprezentând o mare parte din scoarța terestră, precum feldspații, zeoliții și micile) în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu legați de oxigen.
• alumosilicat — Variantă terminologică sau grafică (influențată de nomenclaturile germană și rusă) pentru 'aluminosilicat'; mineral complex din clasa silicaților în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu.
• amfibol — Denumire generică pentru un grup extins de minerale inosilicate cu o structură cristalină monoclinică sau ortorombică, formate din catene duble de tetraedre de dioxid de siliciu. Acest grup structural, din care fac parte hornblenda, actinotul și tremolitul, conține de regulă ioni de fier, magneziu, calciu și sodiu, fiind un constituent esențial al multor roci magmatice și metamorfice închise la culoare.
• amiant — Varietate de azbest cu fibre lungi, flexibile și mătăsoase, de culoare albă-verzui, rezistentă la temperaturi înalte și la acțiunea acizilor. Din punct de vedere structural, este un silicat natural de calciu și magneziu utilizat în trecut pe scară largă la fabricarea țesăturilor ignifuge, a izolatorilor termici și a materialelor de construcții, dar restricționat modern din cauza toxicității sale pulmonare severe.
• amiantă — Formă feminină rară sau variantă regională admisă pentru mineralul amiant; definește aceeași rocă fibroasă incombustibilă din clasa silicaților naturali, utilizată ca materie primă izolatoare în aplicațiile industriale tradiționale.
• anait — Termen tehnic rar sau variantă mineralogică ce desemnează un compus cristalin ori un silicat natural studiat în structurile geologice specifice; de asemenea, poate fi întâlnit în vechea nomenclatură chimică ca variantă de transcriere pentru anumiți derivați salini sau acizi. Ca adjectiv, descrie un material sau o formațiune stâncoasă compactă ale cărei proprietăți fizico-chimice sunt legate de acest compus structural.
• anaită — Forma de feminin a adjectivului anait; descrie o masă minerală, o rocă, o substanță sau o structură cristalină care conține anait ori prezintă caracteristicile fizico-chimice ale acestui silicat natural. În analizele petrografice, califică formele de depunere sau varietățile stratificate asociate acestui compus structural.