#tamplarie

• abrict — (Tehnic, jargon) Utilaj de tâmplărie folosit pentru îndreptarea și rindeluirea suprafețelor plane ale pieselor din lemn; mașină industrială de rindeluit dotată cu un arbore portcuțite rotativ și mese reglabile.
• ainfas — Termen tehnic specializat, împrumutat pe filieră germano-austriacă în graiurile profesionale sau industriale din vestul și centrul țării, ce desemnează o fază, o teșitură sau o canelură de ghidaj executată pe muchia unei piese metalice ori a unui element de tâmplărie. Acest detaliu structural are rolul geometric de a ușura asamblarea, de a elimina colțurile tăioase periculoase și de a asigura îmbinarea perfectă prin glisare a elementelor componente în cadrul unui ansamblu tehnic de înaltă precizie.
• alat — Vechi termen tehnic, arhaism sau regionalism utilizat istoric în anumite meșteșuguri ori elemente de construcție tradiționale pentru a desemna o piesă laterală, o aripă a unei clădiri, un pervaz lat ori un dispozitiv structural de ghidare; uneori folosit cu sensul de unealtă sau accesoriu în atelierele de tâmplărie vechi. Acest cuvânt are o circulație extrem de restrânsă și se regăsește în glosarele lexicografice de nișă.
• albatură — Stratul exterior, mai tânăr și mai puțin dens al lemnului din trunchiul arborilor, situat imediat sub scoarță și cambiu, caracterizat printr-o culoare mai deschisă și o rezistență mecanică mai scăzută; alburn. În industria prelucrării lemnului, acest segment structural este adesea eliminat deoarece conține mai multă umiditate și este susceptibil la atacul ciupercilor și al insectelor.
• alciui — A tăia, a fasona sau a curăța marginile unei piese de lemn, ale unei scânduri ori ale unei țesături de casă; a finisa în mod rudimentar un obiect de tâmplărie rurală. Termenul se folosește izolat în graiurile din zona montană a Transilvaniei și a Maramureșului, fiind legat de meșteșugurile tradiționale casnice.
• alenzuitură — Rezultatul concret sau piesa ajustată în urma procesului meșteșugăresc de potrivire, aranjare ori netezire; componentă, îmbinare tehnică sau pliul unui material textil realizat cu o precizie migăloasă. În graiurile vechi din Transilvania, termenul desemnează locul unde două elemente de lemn ori metal au fost perfect calibrate pentru a se asambla fluid într-un mecanism.
• apreg — Termen regional sau tehnic arhaic, utilizat în trecut în atelierele rurale de tâmplărie sau dogărie din regiunile montane pentru a desemna un dispozitiv rudimentar, o chingă, o clemă din lemn sau un cadru de fixare folosit la strângerea și alinierea doagelor unui butoi ori a pieselor de mobilier în timpul asamblării. Acest instrument asigura stabilitatea structurală necesară înainte de montarea definitivă a cercurilor de fier.
• apuțitură — Termen regional rar ce desemnează rezultatul acțiunii de a apuți; locul de îmbinare, crestătura, potrivirea exactă sau ansamblul de elemente reglate fin pentru a asigura fixarea perfectă a două piese de lemn sau metal.
• aracet — Denumire comercială extinsă în vorbirea curentă din România pentru un adeziv lichid, alb și vâscos, pe bază de dispersie apoasă de poliacetat de vinil (PVA). Este utilizat pe scară largă în tâmplărie, finisaje în construcții, legătorie, fabricarea hârtiei și activități școlare sau de artizanat datorită capacității sale excelente de lipire a materialelor poroase și a faptului că devine transparent după uscare.
• arindeaua — Formă regională sau alterare fonetică locală pentru rindea; unealtă manuală de tâmplărie dotată cu un corp de lemn ori de metal în care este fixat un cuțit din oțel, folosită pentru netezirea, fățuirea, calibrarea structurală sau fasonarea suprafețelor din lemn prin așchiere controlată.
• așchia — A desprinde așchii dintr-o masă lemnoasă, metalică sau minerală; a crăpa, a ciopi ori a despica un material în bucăți mici, subțiri și ascuțite, în special în timpul prelucrării manuale sau mecanice. În formă reflexivă, se referă la acțiunea structurală a lemnului sau a altor materiale dure de a se fisura ori de a se sparge în fragmente neregulate sub influența unei presiuni mecanice, a uscăciunii ori a unui șoc exterior.
• așchiuță — Diminutiv al substantivului 'așchie'; fragment minuscul, extrem de subțire și ascuțit desprins dintr-o masă lemnoasă, metalică, de sticlă sau de piatră în timpul proceselor de debitare, cioplire ori fracturare. În sens familiar, termenul este utilizat pentru a descrie o persoană de statură foarte mică și firavă sau un element structural de proporții microscopice.
• astalâș — Termen regional rar întâlnit în graiurile din Transilvania și Banat, reprezentând o adaptare fonetică a cuvântului de origine maghiară sau germană ce desemnează un tâmplar, un meșter în prelucrarea lemnului de construcție sau o tejghea rigidă de atelier (banc de lucru); prin extindere, în anumite comunități rurale izolate, indica un stâlp de susținere ori o grindă fasonată manual din lemn gros.
• astiuz — Un termen extrem de rar, utilizat istoric sau în anumite comunități restrânse ca jargon profesional ori regionalism pentru a descrie un dispozitiv rudimentar de fixare, un cui special de lemn sau o pană de ajustare folosită în meșteșugurile tradiționale (tâmplărie, morărit). Reprezintă o piesă structurală mică ce servește la calibrarea sau blocarea unui mecanism simplu pentru a preveni jocul componentelor.