#tesut

• abaxial — Termen anatomic și histologic care descrie o structură situată în afara axei corpului sau a unui organ, orientată în direcție opusă axei centrale. În embriologie și anatomia dezvoltării, se referă la suprafețele sau țesuturile care se dezvoltă la distanță de axul median (de exemplu, fața inferioară a unei formațiuni primitive sau a unei structuri foliare utilizate în fitoterapie).
• abiotrofic — Însușire care se referă la abiotrofie; caracterizat printr-o pierdere treptată a vitalității, o degenerare progresivă sau o incapacitate de nutriție și dezvoltare normală a unor celule, țesuturi ori organe, cauzată de factori intrinseci sau genetici, în absența unei cauze externe evidente.
• abiotrofie — Fenomen biologic sau stare caracterizată prin pierderea treptată a vitalității, diminuarea rezistenței fiziologice și degenerarea progresivă a unor celule, țesuturi ori organe. Acest proces de degradare timpurie sau declin funcțional este determinat de factori interni, constituționali sau genetici, manifestându-se în absența unor agresiuni exterioare evidente.
• ablișoară — Termen tehnic arhaic sau regionalism utilizat în trecut în satele transilvănene pentru a denumi o componentă de mici dimensiuni dintr-un mecanism hidraulic tradițional (cum ar fi o roată de moară, o piuă de haine sau o vâltoare) ori o piesă dintr-un război de țesut manual. În analizele de arheologie industrială și istorie economică rurală, cuvântul documentează soluțiile inginerești empirice inventate de meșteșugari pentru eficientizarea transmiterii forței motrice sau a ghidajului textil.
• abstergent — Substanță, soluție sau preparat farmaceutic capabil să curețe țesuturile biologice, rănile sau ulcerațiile prin dizolvarea și îndepărtarea celulelor moarte, a secrețiilor și a impurităților; (ca adjectiv) care posedă proprietăți purificatoare, detersive și curative la nivelul pielii sau al mucoaselor.
• acromatofil — Care nu manifestă afinitate pentru coloranții histologici sau biologici standard, rămânând incolor ori fixând foarte greu pigmenții în timpul tehnicilor de laborator. Termenul descrie structuri celulare, țesuturi sau microorganisme care prezintă o rezistență naturală la colorarea histochimică uzuală.
• acromatoză — Condiție patologică generalizată caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a pigmentației normale dintr-un țesut, organ ori de la nivelul întregului organism. În dermatologie, termenul descrie stări severe de depigmentare cutanată (cum ar fi formele extreme de albinism sau vitiligo universal), în care celulele nu mai produc melanină.
• actinenchim — Țesut parenchimatic vegetal structural, caracterizat prin celule cu formă stelată, prevăzute cu prelungiri radiante mari ce lasă între ele spații intercelulare aerifere voluminoase (lacune). Acest tip special de țesut este specific plantelor acvatice și palustre, având rolul fiziologic principal de a facilita circulația gazelor și de a asigura flotabilitatea și respirația organelor submerse în medii deficitare în oxigen.
• adenoblast — Celulă embrionară imatură, nediferențiată, din care se dezvoltă ulterior structurile glandulare și epiteliul secretor al organismului. Acest element celular structural joacă un rol esențial în organogeneză, trecând printr-o serie de diviziuni și specializări biochimice pentru a forma componentele funcționale ale sistemului endocrin și exocrin.
• adenolimfoidită — Proces inflamator acut sau cronic care afectează concomitent elementele glandulare și țesutul limfoid asociat dintr-un organ sau dintr-o regiune anatomică specifică. Această afecțiune structurală complexă combină caracteristicile histologice ale adenitei și ale limfadenitei, implicând o reacție imunitară severă, infiltrare celulară masivă și modificări hiperplazice locale în parenchimul vizat.
• adenolipomatoză — Afecțiune caracterizată prin proliferarea benignă, simultană și excesivă a țesutului adipos în interiorul sau în jurul ganglionilor limfatici și ai structurilor glandulare, determinând o mărire difuză de volum a acestora. Acest fenomen structural histopatologic perturbă arhitectura normală a țesutului moale regional, generând formațiuni nodulare palpabile care sunt adesea asimptomatice, dar pot pune probleme de diagnostic diferențial cu lipoamele simple sau limfadenopatiile maligne.
• adipectomie — Intervenție chirurgicală de extirpare sau excizie a unei cantități de țesut adipos (grăsime) din organism, efectuată fie în scopuri reconstructive, fie terapeutice sau estetice. Acest procedeu chirurgical structural este utilizat pentru îndepărtarea lipoamelor voluminoase, corectarea anomaliilor de distribuție a grăsimii sau restructurarea conturului corporal după pierderi masive în greutate.
• adipo — Prefixoid sau element savant de compunere lexicală, derivat din limba latină, utilizat structural în terminologia medicală și biologică internațională pentru a forma neologisme care fac referire directă la grăsime, țesut adipos, lipide sau acizi grași din organism.
• adipocel — Formațiune herniară rară sau sac herniar al cărui conținut structural este alcătuit exclusiv din țesut gras (adipos) sau epiploon, fără implicarea unor anse intestinale sau a altor organe interne; hernie grasă localizată cel mai frecvent în regiunea inghinală sau ombilicală.
• adipocrom — Pigment natural de natură lipidică sau carotenoidă, solubil în grăsimi, izolat istoric din țesutul adipos al unor animale sau insecte, responsabil pentru colorarea galbenă sau portocalie a rezervelor adipoase. Această structură biochimică servește ca indicator metabolic și reflectă acumularea anumitor metaboliți sau compuși exogeni în vacuolele celulelor grase.
• adipofibrom — Formațiune tumorală benignă, cu structură histologică mixtă, compusă dintr-un amestec de țesut adipos matur și țesut conjunctiv fibros proliferat. Acest neoplasm structural benign apare cel mai frecvent la nivelul țesutului celular subcutanat, al organelor interne sau al mediastinului, prezentând o consistență ferm-elastică și o delimitare netă față de structurile anatomice învecinate.
• adipogeneză — Proces biologic complex și succesiune de etape moleculare prin care celulele precursoare nedi ferențiate (preadipocitele) se transformă structural în adipocite mature capabile să acumuleze lipide. Acest fenomen fiziologic include de asemenea sinteza și depunerea de grăsimi (trigliceride) în interiorul țesutului adipos ca formă de stocare a energiei metabolice.
• adipogenie — Concept teoretic, ramură a fiziologiei sau stare patologică ce se ocupă cu studiul originii, formării și dezvoltării țesutului gras în organism; capacitatea înnăscută sau predispoziția structurală a anumitor țesuturi ori indivizi de a genera și acumula celule adipoase sub influența unor factori genetici sau metabolici.
• adipoid — Care seamănă cu grăsimea sau prezintă proprietăți fizico-chimice similare cu cele ale țesutului adipos; în patologie, descrie o degenerescență structurală ori o remaniere celulară în cadrul căreia compușii citoplasmici capătă un aspect uleios, gras ori lipoproteic, fără a fi alcătuiți din lipide pure. Termenul definește o conformație morfologică fals-adipoasă.
• adipom — Formațiune tumorală benignă, perfect delimitată și încapsulată, constituită din proliferarea localizată a celulelor adipoase mature; termen medical rarisim utilizat ca sinonim perfect pentru lipomul clasic. Acest neoplasm benign structural se dezvoltă în țesutul celular subcutanat sau în spațiile intermusculare, având o consistență moale, elastică și o evoluție lentă, fără tendințe de infiltrare sau malignizare.