#ventilatie

• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• aeraj — Totalitatea lucrărilor, instalațiilor și metodelor tehnice utilizate pentru asigurarea circulației constante a unui flux de aer curat în lucrările miniere subterane, tuneluri sau clădiri industriale; primenire continuă a atmosferei dintr-un spațiu închis cu scopul de a dilua și evacua gazele nocive, explosive ori praful toxic parazitar.
• aerație — Procesul natural sau artificial de pătrundere și circulație a aerului în interiorul unei structuri poroase, al unui sol sau al unui mediu lichid; starea de ventilație a unui spațiu. În geologie și agronomie, se referă în mod specific la schimbul gazoas dintre atmosfera terestră și porii pământului, vital pentru respirația organismelor subterane.
• aeraulică — Ramură a fizicii aplicate și a ingineriei instalațiilor care se ocupă cu studiul curgerii, distribuției și tratării aerului în conducte, incinte închise sau sisteme de ventilație; tehnica proiectării rețelelor de aeraj și climatizare structurală, bazată pe principiile dinamicii fluidelor gazose.
• aeraulician — Inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabil cu proiectarea, dimensionarea, testarea și întreținerea instalațiilor de ventilație, climatizare și evacuare a noxelor în construcții civile ori industriale.
• aerauliciană — Femeie inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabilă cu proiectarea și întreținerea instalațiilor de ventilație și climatizare; formă feminină a termenului aeraulician. Ca adjectiv, descrie o activitate, o metodă, o abordare sau o expertiză structurală proprie acestui domeniu al ingineriei fluidelor gazoase.
• aerisi — A introduce aer curat într-un spațiu închis (încăpere, dulap, vehicul) pentru a înlocui aerul viciat ori mirosurile neplăcute; a expune haine, așternuturi sau obiecte la aer curat și soare pentru împrospătare. Ca verb reflexiv, descrie acțiunea unei persoane de a ieși în aer liber pentru a se recreea sau a respira liber; figurat, înseamnă a simplifica o structură, a lăsa spații libere într-un text sau design.
• aeroduct — Conductă de mari dimensiuni, tub structural, canal artificial sau instalație tehnică complexă special concepută pentru captarea, transportul, vehicularea sau distribuirea maselor de aer ori a altor gaze într-un sistem industrial, minier sau de ventilație urbană. De asemenea, termenul poate descrie conceptual un coridor aerian securizat destinat exclusiv tranzitului controlat al anumitor fluxuri pneumatice.
• aerofiltru — Dispozitiv tehnic sau instalație industrială concepută pentru reținerea impurităților, a prafului, a polenului sau a altor particule suspendate în aer, asigurând purificarea fluxului de gaz înainte ca acesta să pătrundă într-o încăpere sau într-un motor cu ardere internă. În ecologie, termenul se aplică și sistemelor biologice de filtrare naturală a atmosferei.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).
• anemostat — Dispozitiv sau element terminal montat la capătul unei tubulaturi de ventilație ori de climatizare, conceput structural pentru a distribui, dirija și regla fluxul de aer introdus sau evacuat dintr-o încăpere. Acesta funcționează prin dispersarea uniformă a curentului de aer pentru a preveni formarea cureților puternici și a asigura un confort termic optim fără zgomot.