#Mures

• ariște — Termen regional și arhaic utilizat cu precădere în Transilvania, Maramureș și Bucovina pentru a desemna o închisoare, o temniță, o ocnă sau un loc de detenție. În sens istoric, cuvântul reflectă realitatea administrativă și judiciară din provinciile istorice românești aflate sub influență central-europeană, reprezentând o adaptare populară a termenilor folosiți de autorități pentru privarea de libertate.
• arjea — Variantă regională maramureșeană și arhaică pentru substantivul 'argea', desemnând acoperișul din lemn al unei case tradiționale sau ultima cunună de grinzi din structura superioară a pereților. În sensul etnografic general al cuvântului de bază, termenul face referire și la o instalație arhaică de țesut ori la un bordei parțial îngropat în pământ, special amenajat pe timp de vară pentru a menține umiditatea necesară elasticității firelor textile de cânepă sau in.
• arșî — Formă regională, fonetică sau dialectală utilizată în anumite comunități rurale (în special în graiurile nordice ori maramureșene) pentru a desemna un jandarm, un paznic sau o persoană cu autoritate locală, derivată uneori din influențe lexicale istorice. De asemenea, în unele contexte tehnice izolate de lexic arhaic, poate reprezenta o alterare pronunțată a termenului 'arșic' (os de joc) sau o rădăcină verbală modificată legată de acțiunea de a arde, utilizată în mod popular.
• așadzat — Formă arhaică, regională sau dialectală a adjectivului așezat; care este dispus, plasat sau fixat într-un anumit loc. În sens moral, descrie o persoană calmă, echilibrată, cumpătată, chibzuită și serioasă în acțiuni sau comportament, ori o viață stabilă, liniștită și lipsită de griji majore.
• asemenelea — Variantă fonetică arhaică sau dialectală a termenului 'asemenea'; indică o relație de asemănare, conformitate ori paralelism între fapte, obiecte ori concepte. Folosit adesea în graiurile din nordul țării sau în textele bisericești vechi pentru a întări o analogie, cuvântul subliniază ideea că noul element adus în discuție păstrează aceleași proprietăți delicate și structurale ca și cel precedent.
• astaluș — Variantă fonetică regională și arhaică a cuvântului astaloș, utilizată în anumite enclave subdialectale din nordul Transilvaniei sau Maramureș; desemnează meșterul tâmplar ori dulgherul, ilustrând închiderea vocalică specifică graiurilor rurale izolate.
• asuăjean — Locuitor originar din comuna Asuaju (Asuaju de Sus sau Asuaju de Jos, județul Maramureș) ori persoană care provine din această localitate. Ca adjectiv, se referă la ceea ce aparține, este specific ori este produs în Asuaju, descriind elemente de cultură materială, grai local sau tradiții specifice acestei comunități din zona Codrului.
• asuăjeancă — Locuitoare originară din comuna Asuaju (Asuaju de Sus sau Asuaju de Jos, județul Maramureș) ori femeie care provine din această localitate din zona istorică a Codrului. Termenul reflectă identitatea locală și este utilizat în studiile etnografice pentru a desemna persoanele de sex feminin aparținând acestei comunități.
• Asuaju — Numele unei regiuni și comune din județul Maramureș, România, divizată administrativ în două localități distincte: Asuaju de Sus (reședința comunei) și Asuaju de Jos. Amplasată în zona istorică a Codrului, în sud-vestul județului, localitatea este recunoscută la nivel regional pentru conservarea tradițiilor folclorice codrenești, organizarea festivalului secular „Târgul Cepelor” și meșteșugul istoric al prelucrării lemnului.
• Asuaju de Sus — Localitate rurală reședință de comună situată în județul Maramureș, Crișana-Maramureș, România, amplasată în zona istorică și etnografică a Codrului, în sud-vestul județului. Satul constituie centrul administrativ al comunei Asuaju și este recunoscut la nivel regional pentru găzduirea festivalului secular interjudețean „Târgul Cepelor”, conservarea portului popular codrenesc și meșteșugul tradițional al prelucrării lemnului.
• Ațintiș — Localitate rurală și reședință de comună situată în județul Mureș, regiunea istorică Transilvania, România. Atestată documentar din anul 1357 și amplasată pe Podișul Transilvaniei în apropierea cursului râului Mureș, așezarea se remarcă prin structura sa demografică multiculturală formată istoric din comunități de români, maghiari și romi, precum și prin peisajul natural specific Văii Pârâului Ațintiș.
• avaet — Variantă regională arhaică obținută prin contracție sau evoluție fonetică locală a substantivului 'avăiet' (văiet), utilizată în special în graiurile din nordul Moldovei și Maramureș pentru a desemna un vaier, un plâns colectiv, un geamăt lung sau un bocet tânguitor scos la înmormântări sau în momente de mare suferință.