#RNA

• abud — Un termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie un obiect, un recipient sau un spațiu domestic care este adâncit, scobit, masiv sau bombat în mod disproporționat. În anumite graiuri vernaculare izolate, adjectivul poate face referire și la o formă primitivă de relief sau la un adăpost natural rudimentar, păstrând o conotație legată de arhaicitate, soliditate și utilitate brută în gospodăria țărănească de odinioară.
• abule — O formă verbală regională rară sau o variantă fonetică arhaică întâlnită sporadic în graiurile din nordul arealului lingvistic românesc, utilizată cu sensul de a ademeni, a momi, a păcăli cu blândețe sau a atrage pe cineva prin vorbe mieroase sau promisiuni amăgitoare. Termenul reflectă psihologia rurală veche, fiind adesea asociat cu strigătele ritualice folosite pentru chemarea și domesticirea animalelor rătăcite ori cu o formă inofensivă de manipulare interpersonală în comunitățile tradiționale.
• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcare — Acțiunea de a aburca și rezultatul ei; procesul laborios și dificil de a (se) urca, a (se) cățăra sau a ridica o greutate masivă la o anumită înălțime. Acest substantiv de acțiune aparține fondului arhaic și regional din ariile transilvănene și maramureșene, păstrând o puternică legătură semantică cu activitățile fizice gospodărești, pastorale sau agricole care implicau depășirea unor obstacole topografice.
• aburel — Formă diminutivală arhaică sau regională pentru cuvântul 'abur', folosită pentru a desemna o boare fină, un fir subțire de vapori calzi sau o adiere de vânt ușoară și plăcută. În textele folclorice și în lirica populară din anumite regiuni, termenul are un puternic caracter afectiv, fiind utilizat pentru a descrie suflarea caldă a primăverii sau aburul diafan care se ridică protector deasupra pământului reavăn ori a bucatelor proaspăt scoase din cuptor.
• abușile — Un termen regional foarte rar sau o variantă fonetică arhaică întâlnită sporadic în graiurile tradiționale românești, utilizată de obicei în mod adverbial (în structuri de tipul 'de-a abușile' sau 'în abușile') pentru a descrie deplasarea pe palme și genunchi, specifică sugarilor sau persoanelor care înaintează târâș prin spații înguste. Cuvântul reflectă lexicul domestic din comunitățile rurale vechi, fiind înrudit structural cu formele onomatopeice și expresive destinate universului infantil.
• Abutilon — Gen de plante erbacee sau arbustive din familia Malvaceae, originar din regiunile tropicale și subtropicale, cultivat pe scară largă în horticultură ca plantă ornamentală de interior sau de grădină. Cunoscută popular sub denumirea de 'arțar de cameră' datorită formei lobate a frunzelor sale, planta este extrem de apreciată pentru florile sale spectaculoase, pendulante, în formă de clopot sau lanternă chinezească, colorate în nuanțe vii de galben, roșu, roz sau portocaliu.
• Abutilon darwinii — Specie de arbust ornamental din familia Malvaceae, originară din pădurile tropicale ale Braziliei, caracterizată prin frunze dens pubescente, palmat-lobate și flori mari, campanulate, de culoare roz-portocalie, străbătute de venaturi roșiatice spectaculoase. Această specie joacă un rol istoric și fundamental în horticultura mondială, fiind unul dintre părinții genetici principali folosiți la crearea majorității hibriziilor decorativi de *Abutilon* cultivați astăzi în sere și apartamente.
• Abutilon megapotamicum — Specie de arbust semivolubil sau târâtor din familia Malvaceae, originară din Brazilia, Argentina și Uruguay, remarcabilă prin ramurile sale lungi, flexibile și plonjante. Este extrem de cultivată în scopuri ornamentale datorită florilor sale unice și spectaculoase, suspendate pe pedunculi subțiri, care prezintă un caliciu umflat, de un roșu aprins, din care ies petale galbene contrastante și stamine purpurii proeminente, aspect ce amintește de forma unor lanterne chinezești.
• Abutilon vitifolium — Denumirea științifică sinonimă pentru *Corynabutilon vitifolium*, o specie de arbust mare sau arbore de talie mică din familia Malvaceae, originară din pădurile temperate și umede ale statului Chile. Această plantă deosebită este extrem de cultivată pe plan mondial în grădinile botanice și peisagistice datorită frunzelor sale mari, palmat-lobate, acoperite de perișori moi, care seamănă cu cele ale viței-de-vie, și pentru florile sale spectaculoase, larg deschise, în formă de cupă, colorate în nuanțe delicate de bleu, lavandă sau alb-auriu.
• Abutilon x hybridum — Denumirea colectivă atribuită unui grup vast și complex de hibrizi artificiali ornamentali din familia Malvaceae, obținuți prin încrucișarea selectivă a mai multor specii native din America de Sud (precum *Abutilon darwinii* și *Abutilon striatum*). Aceste plante, cunoscute universal sub numele de 'arțar de cameră', sunt printre cele mai populare plante de ghiveci din lume, fiind extrem de apreciate pentru înflorirea lor continuă, foliajul luxuriant și paleta bogată de culori ale corolelor campanulate (alb, galben, roz, portocaliu, roșu).
• Acacia baileyana — O specie remarcabilă de arbore ornamental de dimensiuni mici spre medii, nativă dintr-o zonă restrânsă din New South Wales, Australia, dar aclimatizată pe scară largă în regiunile mediteraneene și temperate din întreaga lume. Planta este extrem de apreciată în peisagistică datorită frunzișului său persistent, bipinat, cu o nuanță spectaculoasă de verde-albăstrui sau argintiu (glauc), și a înfloririi sale timpurii de la sfârșitul iernii, când coroana devine complet acoperită de ciorchini denși de flori globuloase, pufoase și intens parfumate, de un galben-auriu strălucitor.
• Acalypha wilkesiana — Specie de arbust tropical peren din genul Acalypha, originară din insulele Pacificului de Sud (Vanuatu, Fiji), remarcabilă prin frunzișul său spectaculos, multicolor și asimetric. Frunzele sale mari, dințate și adesea ondulate prezintă tipare cromatice complexe în nuanțe de bronz, cupru, roșu, roz și crem. În horticultură, este utilizată pe scară largă pentru crearea de garduri vii în climatele calde sau ca plantă de accent în sere și interioare datorită valorii sale vizuale deosebite.
• acant — Element decorativ sculptural sau pictural caracteristic stilurilor arhitectonice clasice (în special stilului corintic și celui compozit), care stilizează frunzele crestate și sinuoase ale plantei mediteraneene Acanthus. Folosit inițial în Antichitatea greacă și romană pentru a împodobi capitelurile coloanelor, acantul a devenit un motiv ornamental universal în istoria artei, fiind preluat și reinterpretat în Renaștere, Baroc și Neoclasicism.
• acanti — Forma de plural a substantivului masculin 'acant'; desemnează ansamblul elementelor ornamentale sculptate sau pictate care reproduc ori stilizează frunzele plantei mediteraneene Acanthus. Acești reliefuri vegetale decorative sunt elemente fundamentale în compoziția capitelurilor corintice și compozite din arhitectura clasică greco-romană, fiind repetați în mod simetric și etajat pentru a crea un efect vizual dinamic de coroană naturală.
• Acarnan — Erou mitologic grec, unul dintre epigoni, fiu al medicului și profetului Alcmeon și al nimfei Callirhoe (fiica zeului-râu Achelous). Potrivit legendei, Zeus i-a grăbit creșterea, alături de fratele său Amphoterus, pentru a-și putea răzbuna tatăl ucis. Ulterior, el a emigrat pe coasta de vest a Greciei centrale, unde a întemeiat o colonie și un stat antic care i-au purtat numele: Acarnania.
• Acarnania — Regiune istorică și geografică tradițională situată în vestul Greciei centrale, mărginită la vest de Marea Ionică, la nord de Golful Ambracic și separată la est de regiunea Etolia prin cursul râului Achelous. În antichitate, a funcționat ca stat federal tribul de sine stătător, remarcându-se prin rezistența militară în Războiul Peloponesiac și alianțele strategice cu Macedonia înainte de a fi cucerită de Imperiul Roman în anul 168 î.Hr. În prezent, formează unitatea administrativă regională Aetolia-Acarnania, recunoscută pentru resursele sale bogate de apă și lagunele unice.
• acarul Păun — Expresie faimoasă din cultura română folosită pentru a desemna o persoană nevinovată, un subaltern sau un angajat cu o funcție minoră care este sacrificat politic ori administrativ și transformat în țap ispășitor, fiind găsit singurul vinovat pentru o eroare catastrofală, acte de corupție sau neglijențe grave comise de superiori sau generate de disfuncționalitatea unui întreg sistem. Originea sintagmei provine din realitatea istorică a anului 1923, când un accident feroviar grav petrecut în stația Vintileanca a fost pus exclusiv pe seama acarului pe nume Ioan Păun, pentru a proteja managementul corupt al căilor ferate.
• acrostol — Ornament sculptural proeminent, curbat sau sculptat figurativ (reprezentând adesea capete de păsări, monștri marini sau aripi), situat la extremitatea superioară a etravei (prow) sau a etamboului (stern) pe corăbiile și galerele de război din antichitatea clasică (grecești, romane și feniciene). Această structură decorativă masivă din lemn avea atât un rol simbolic de protecție religioasă a echipajului, cât și o funcție militară de identificare vizuală a flotei pe mare.
• acroter — Element decorativ sau mic soclu structural plasat la baza ori în vârful unui fronton (pediment) al unui templu clasic sau al unei clădiri festive, servind ca suport direct pentru statui, urne votive, palmete sau alte ornamente sculptate din piatră ori bronz.