#acatar

• acățar — Denumire populară și regională atribuită salcâmului (Robinia pseudacacia), un arbore melifer cu flori albe, parfumate și ramuri spinoase. În terminologia rurală din anumite zone carpatice și transilvănene, numele provine direct de la capacitatea spinilor săi de a agăța sau prinde hainele trecătorilor, fiind utilizat frecvent pentru stabilirea gardurilor vii și protejarea hotarelor.
• acățărare — Acțiunea de a se acățăra și rezultatul ei; urcarea, escaladarea sau ridicarea cu efort pe o suprafață abruptă, stâncoasă ori înaltă prin prindere fermă cu mâinile și picioarele; cățărare. În contextul graiurilor vechi carpatice, termenul denumea mișcarea laborioasă a păstorilor sau vânătorilor pe versanții muntoși, fiind o formă arhaică nativă înlocuită complet în limba modernă standard de derivatul 'cățărare'.
• Acățărat — Care s-a urcat, s-a ridicat sau s-a suspendat cu efort pe o suprafață înaltă ori abruptă; cățărat. Se folosește pentru a descrie o persoană sau un animal aflat la înălțime într-o poziție relativ instabilă, ori o plantă agățătoare care s-a fixat și s-a întins pe un suport vertical. Reprezintă participiul trecut al verbului regional 'acățăra', înlocuit în limba modernă literară de forma 'cățărat'.
• acățărător — Care are capacitatea, structura anatomică sau tendința de a se urca, de a se fixa și de a se întinde pe un suport vertical (perete, pom, stâncă) cu ajutorul cârceilor, al rădăcinilor adventive sau al spinilor; agățător. În context rural, termenul se aplică lăstarilor de viță-de-vie sălbatică sau murelor și, în sens figurat, unui individ oportunist care încearcă să escaladeze ierarhiile sociale prin mijloace dubioase. Reprezintă o variantă arhaică locală înlocuită în standardul modern de 'cățărător'.
• acătare — Acțiunea de a acăța și rezultatul ei; prinderea, suspendarea sau fixarea unui obiect într-un element ascuțit sau proeminent; agățare. În context meșteșugăresc arhaic, termenul se referea și la prinderea firelor de urzeală în cârligele războiului de țesut sau la fixarea uneltelor agricole în grinzi, reprezentând o variantă fonetică veche ce a fost treptat înlocuită de termenul literar modern 'agățare'.
• acătărea — În mod corespunzător, bine, cum se cuvine; exact așa cum trebuie. Reprezintă o variantă adverbială rară sau o formă accentuată regional a termenului 'acătare', utilizată în graiurile vechi din anumite zone rurale pentru a întări ideea că o acțiune a fost îndeplinită în mod satisfăcător sau conform standardelor tradiționale.
• Acățari — Comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din reședința cu același nume și alte opt sate componente. Localitatea, atestată documentar încă din secolul al XIV-lea sub denumiri ce făceau referire la pădurile de salcâmi sau vegetația specifică zonei (legat etimologic de cuvântul 'acățar'), este cunoscută istoric pentru comunitatea sa multiculturală, meșteșugurile tradiționale transilvănene și poziționarea strategică pe râul Niraj.
• acătării — Formă de genitiv-dativ sau plural regională a adjectivului invariabil 'acătare', folosită pentru a descrie un lucru sau o persoană de o calitate superioară, aleasă, deosebită sau demnă de stimă; de soi bun. În graiul arhaic, se întrebuințează pentru a evidenția o apartenență la o categorie respectabilă, un statut social recunoscut sau o valoare intrinsecă remarcabilă în raport cu elementele obișnuite.
• acătărilea — Formă articulată sau intensificată regional a adjectivului invariabil 'acătare', desemnând un obiect ori o situație care se prezintă în cel mai înalt grad de conformitate, corectitudine sau excelență locală; cel mai bun dintre toate, exact așa cum se cuvine. Este utilizat în structuri narative vechi pentru a exprima o validare definitivă sau o laudă adusă unui lucru perfect realizat.
• acățător — Care are capacitatea, structura anatomică sau tendința de a se urca, de a se fixa și de a se întinde pe un suport vertical (perete, pom, stâncă) cu ajutorul cârceilor, al rădăcinilor adventive sau al spinilor; agățător. În context rural, termenul se aplică lăstarilor de viță-de-vie sălbatică sau murelor și, în sens figurat, unui individ oportunist care încearcă să escaladeze ierarhiile sociale prin mijloace dubioase. Reprezintă o variantă arhaică locală înlocuită în standardul modern de 'cățărător'.
• bâcătar — Formă regională alterată sau arhaism fonetic întâlnit în anumite documente vechi ori graiuri locale transilvănene pentru termenul 'bucătar', desemnând persoana care prepară mâncarea într-o gospodărie mare, la o stână sau la curțile boierești. Reflectă o închidere vocalică specifică anumitor subgraiuri carpatice.
• bâcătăriță — Formă regională alterată sau arhaism fonetic folosit în anumite graiuri transilvănene sau carpatice pentru termenul „bucătăreasă”, desemnând o femeie care se ocupă cu prepararea mâncării în gospodăriile rurale, la stâne sau la praznice comunitare. Această formă prezintă o închidere vocalică tipică graiurilor din nord-vestul României.