#acid

• abientin — Termen tehnic de specialitate care desemnează un compus organic, un derivat acid sau o substanță rășinoasă extrasă ori izolată din structurile celulare ale coniferelor, în special din genul Abies (brad). În chimia farmaceutică și farmacognozie, proprietățile abientine sunt analizate datorită potențialului lor antiseptic, antiinflamator și expectorant, acizii din această clasă servind ca precursori în sinteza unguentelor dermatologice și a preparatelor inhalatorii pulmonare.
• abietină — Substanță rășinoasă, de natură diterpenică, extrasă în trecut din rășina unor specii de conifere (în special din genul Abies). În farmacognozia timpurie și în medicina populară savantă a secolului al XIX-lea, era utilizată ca ingredient activ în prepararea unguentelor vulnerare, a plasturilor antireumatici sau ca stimulent balsamic pentru mucoasele respiratorii, datorită proprietăților sale antiseptice și cicatrizante.
• acru — Care are gustul caracteristic și înțepător acid al oțetului, al lămâii sau al fructelor necoapte, perceput de receptorii gustativi specifici ai limbii; aliment care a suferit un proces de fermentație acidă naturală sau artificială (cum este laptele acru ori varza acră). În sens figurat, termenul descrie o persoană posacă, morocănoasă, neprietenoasă ori o remarcă plină de răutate sau nemulțumire.
• acruma — A supune un material, un aliment sau o substanță unui proces de acrire sau fermentare acidă controlată; a deveni acru. În anumite contexte meșteșugărești sau tehnice vechi (cum ar fi tăbăcăria ori pregătirea textilelor), acțiunea se referă la tratarea chimică structurală a fibrelor sau a pieilor în băi de soluții slab acide pentru a le modifica proprietățile fizice de elasticitate și rezistență.
• acvaforte — Procedeu artistic de gravare a plăcilor metalice (în special de cupru sau zinc) prin intermediul acțiunii corozive a acidului azotic, urmat de imprimarea desenului obținut pe hârtie; de asemenea, denumire tradițională dată acidului azotic diluat folosit în acest scop. Acest termen structural descrie o tehnică fundamentală în artele grafice, renumită pentru precizia liniilor și profunzimea texturilor realizate.
• acvafortist — Artist plastic, grafician sau gravor specializat în tehnica acvaforte, un procedeu artistic de imprimare pe plăci metalice corodate cu acid azotic. Acest specialist îmbină măiestria desenului cu precizia reacțiilor chimice industriale, controlând timpul de expunere al matricei în baie de acid pentru a obține gradații fine de umbră, linii expresive și texturi de o profunzime estetică remarcabilă.
• adamantoliză — Proces patologic sau experimental de distrugere, dizolvare ori dezintegrare structurală a smalțului dentar, cauzat de acțiunea acizilor, a enzimelor bacteriene sau a unor tulburări metabolice severe. Acest fenomen duce la demineralizarea prismei de smalț și la pierderea integrității suprafeței dintelui, fiind primul stadiu în dezvoltarea leziunilor carioase profunde.
• adenozin-fosforic — Care se referă la compușii rezultați din combinarea adenozinei cu una sau mai multe grupări de acid fosforic, jucând un rol fundamental în metabolismul energetic celular. În sens structural, descrie acizii nucleozid-fosforici (precum ATP, ADP sau AMP) care acționează ca transporțiori principali de energie chimică și mediatori în procesele de semnalizare biochimică ale organismelor vii.
• adip — Element prim de compunere savantă (prefixoid) derivat din latina științifică, utilizat pentru a introduce în termenul rezultant referința structurală la grăsime, țesut gras sau acizi grași; funcționează ca variantă redusă a lui 'adipo-' înainte de o vocală (cum se întâlnește în formarea termenilor medicali sau chimici precum acid adipic sau adipat), indicând compoziția lipoproteică.
• adipic — Care se referă la grăsime, de natura grăsimii sau derivat din aceasta; în chimia organică, termenul structural definește în mod specific acidul adipos (acidul hexandioic), un acid dicarboxilic saturat utilizat pe scară largă la nivel industrial ca materie primă fundamentală în sinteza nailonului, a poliuretanilor și a plastifianților.
• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• Aeacides — Patronimic antic utilizat pentru a desemna orice descendent de sex masculin al lui Aeacus, legendarul rege al insulei Aegina și judecător în Hades; termenul îi vizează cu precădere pe Ahile, Peleus și Telamon. În context istoric extins, numele face referire și la membrii dinastiei eacide care au guvernat anticatului Epir, printre aceștia numărându-se regele Aeacides (tatăl lui Pirus).
• aguridă — Strugure neajuns la maturitate, verde și acru, folosit în trecut sau în bucătăria tradițională pentru obținerea unui suc intens acid (aguridă / verjuice) utilizat la acrirea ciorbelor și a sosurilor. În sens larg, termenul descrie și alte fructe culese înainte de coacerea completă care păstrează o astringență ridicată.
• agurit — Termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie sucul extras din aguride (struguri verzi și acri), utilizat ca agent tradițional de acrire; ca adjectiv, descrie starea unui fruct astringent, complet necopt, sau senzația de dinți strepeziți provocată de consumul unor alimente extrem de acide.
• agustos — Termen regional sau arhaic rar folosit pentru a descrie un gust sau un aliment care are proprietăți similare cu ale aguridei; fruct sau preparat culinar intens acru, astringent, înțepător și necopt, care strepezește dinții sau provoacă o senzație puternică de aciditate la nivelul palatului bucal.
• alanină — Un aminoacid neesențial, structural alifatic, cu formula chimică CH3-CH(NH2)-COOH, ce intră în compoziția majorității proteinelor din organismele vii; joacă un rol fundamental în metabolismul glucozei prin ciclul glucoză-alanină, permițând mușchilor să transforme aminoacizii în energie și să transporte azotul rezidual către ficat pentru a fi eliminat sub formă de uree. Acest compus organic participă activ la sinteza proteinelor, sprijinirea sistemului imunitar și reglarea nivelului de zahăr din sânge.
• alantoină — Un compus organic cu formula chimică C4H6N4O3, rezultat din oxidarea acidului uric în metabolismul purinelor la majoritatea mamiferelor (cu excepția primatelor superioare și a omului) sau extras din plante precum tătăneasa (Symphytum officinale); substanță activă recunoscută structural pentru proprietățile sale keratolitice, cicatrizante, antiiritante și hidratante intense. Datorită capacității sale de a stimula proliferarea celulară și regenerarea rapidă a țesuturilor cutanate, este utilizată pe scară largă în industria dermatocosmetică la formularea cremelor, loțiunilor și unguentelor destinate pielii sensibile sau deteriorate.
• alcaliemie — Starea fiziologică sau patologică caracterizată prin creșterea alcalinității sângelui peste limitele normale, determinând o valoare a pH-ului arterial mai mare de 7,45. Acest dezechilibru acido-bazic structural poate fi cauzat de acumularea de baze sau de pierderea excesivă de acizi din organism, fiind strâns corelat cu tulburările metabolice ori respiratorii grave.
• alcalimetric — Care se referă la alcalimetrie; bazat pe măsurarea alcalinității sau a concentrației de baze dintr-o soluție. Termenul descrie metodele, instrumentele sau reactivii utilizați în analizele cantitative de titrare, unde volumul unui acid standard de concentrație cunoscută determină puritatea substanței alkaline analizate.
• alcalimetrie — Metodă de analiză cantitativă volumetrică ce constă în determinarea concentrației unei baze sau a cantității de substanță alcalină liberă dintr-o soluție prin titrare progresivă cu o soluție de acid de concentrație cunoscută (acid etalon). Procesul folosește indicatori acido-bazici sau metode potențiometrice pentru a pune în evidență punctul de echivalență chimică unde neutralizarea este completă.