#arcus

• Agripa — Renumit nume istoric și prenume masculin de origine latină (Agrippa), celebru în antichitatea romană prin personalități precum Marcus Vipsanius Agrippa, general, arhitect și ginere al împăratului Augustus, sau regii iudei Irod Agripa I și II. În onomastică, numele este asociat structural cu cel născut cu picioarele înainte.
• Agrippa — Formă ortografică latină și internațională pentru numele istoric Agripa. Este purtat de figuri marcante ale antichității precum Marcus Vipsanius Agrippa (om de stat și general roman), Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (astrolog și alchimist renascentist), sau filosoful sceptic grec Agrippa, faimos pentru cele cinci moduri (tropi) de suspendare a judecății.
• archet — Variante regională sau învechită pentru cuvântul 'arcuș'; baghetă subțire din lemn flexibil, prevăzută cu fire de păr de cal întinse între capete, folosită pentru a pune în vibrație coardele unui instrument muzical (vioară, violă, violoncel). În sens tehnic arhaic, termenul putea desemna și un dispozitiv curbat folosit în atelierele de tâmplărie sau strungărie primitivă pentru a imprima o mișcare de rotație pieselor prelucrate structural.
• archetto — Termen muzical preluat din limba italiană care desemnează un arcuș mic sau subțire, utilizat în special pentru instrumentele de epocă din familia violei sau pentru execuția unor detalii tehnice miniaturale în muzica barocă. În sens structural-constructiv, archetto reprezintă și puntea elastică ori elementul curbat de tensiune ce susține firele de păr de cal, având un rol crucial în controlul nuanțelor dinamice și al articulației sunetului.
• archi — Termen muzical colectiv utilizat pentru a desemna totalitatea instrumentelor cu coarde și arcuș (vioară, violă, violoncel, contrabas) dintr-o orchestră simfonică sau dintr-un ansamblu de cameră. În sens structural, secțiunea de 'archi' reprezintă nucleul sonor fundamental al orchestrei clasice, fiind responsabilă pentru asigurarea texturii armonice continue și a bogăției timbrale în compozițiile orchestrale.
• archiviola — Instrument muzical experimental de epocă sau variantă hibridă din familia violei, echipat structural cu claviatură și un mecanism rotativ cu coardă continuă (asemănător unei ghitare cu roată sau viola organista), conceput pentru a produce sunete susținute de tip orchestră. În sens organologic, archiviola reprezintă o încercare renascentistă și barocă de a combina polifonia instrumentelor cu taste cu bogăția timbrală și expresivitatea dinamică a instrumentelor cu arcuș.
• arco — Termen utilizat ca indicație în muzica instrumentală, care cere interpreților la instrumente cu coarde (vioară, violă, violoncel, contrabas) să reia executarea sunetelor cu ajutorul arcușului, după o secțiune structurală în care tragerile s-au realizat prin ciupirea corzilor cu degetele (pizzicato).
• arcșor — Formă variantă sau diminutiv structural pentru termenul 'arc'; reprezintă un arc mic, un arculeț sau un arcușor utilizat în scopuri decorative, mecanice sau descris metaforic în poezia clasică și folclorul urban ca arma simbolică a lui Cupidon (Amorul). Reflectă o alternanță consonantică și sufixală rară în constituirea cuvintelor diminutivate românești.
• arculeț — Diminutiv al substantivului 'arc'; piese componentă mecanică de mici dimensiuni, fabricată din oțel sau material elastic, utilizată structural în diverse mecanisme fine (ceasornicărie, încuietori, supape) pentru a exercita o forță de apăsare, revenire sau amortizare a șocurilor. În anatomie și biologie, termenul poate descrie structuri curbate minuscule sau linii de profilatură anatomică concavă.
• arcuș —
• arcușor — Diminutiv pentru arc sau arcuș; resort metalic de dimensiuni foarte mici utilizat structural în mecanica de precizie, ceasornicărie, lăcătușărie ori aparatură electronică pentru a asigura revenirea unei piese în poziția inițială prin detensionare. În sens muzical, termenul descrie un arcuș miniatural folosit fie ca accesoriu decorativ, fie pentru instrumente cu coarde de jucărie destinate copiilor.
• arpeggione — Un instrument muzical istoric cu coarde și arcuș, de mărimea unui violoncel, dar acordat ca o chitară (șase coarde) și prevăzut cu taste pe tastieră, inventat în anul 1823 de Johann Georg Staufer. Este cunoscut aproape exclusiv datorită faimoasei Sonate în La minor pentru arpeggione și pian scrisă de Franz Schubert, instrumentul oferind un timbru melancolic, hibrid între chitara clasică și instrumentele de orchestră.
• arșetă — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite comunități din Transilvania și Banat, utilizat ca variantă fonetică pentru 'arșeu' (arcșez, arcuș) sau pentru a desemna un instrument rudimentar de formă curbată folosit în meșteșuguri ori la ghidarea firelor; (în context muzical popular) denumire arhaică pentru arcușul viorii sau al altor instrumente tradiționale cu coarde. Acest cuvânt reflectă adaptări lexicale structurale specifice zonelor de interferență culturală din vestul țării.
• articuș — Formă regională sau arhaică rară, folosită în anumite comunități rurale românești ca variantă fonetică sau derivat diminutival pentru 'arcuș' (bățul flexibil cu fire din păr de cal utilizat pentru interpretarea la vioară ori ceteră); (în sens tehnic gospodăresc) poate descrie o mică piesă din lemn curbat sau un element de siguranță folosit la fixarea structurală a obloanelor ori a uneltelor tradiționale de țesut.