#azma

• adezmă — Formă regională sau arhaică rară, întâlnită în vechi dialecte sau texte bisericești, ce reprezintă o alterare fonetică locală a cuvântului 'agheazmă' (apă sfințită). În context structural și etnografic, termenul desemnează apa rituală binecuvântată de preot în cadrul unor ceremonii religioase, utilizată de credincioși pentru purificare spirituală, sfințirea gospodăriilor sau alungarea simbolică a spiritelor malefice.
• adiazmă — Variantă fonetică regională întâlnită în graiurile transilvănene și bănățene pentru substantivul 'agheasmă' (sau agheazmă); reprezintă apa sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase ortodoxe sau catolice, utilizată structural în ritualurile de purificare, binecuvântare a caselor și alungare a spiritelor necurate. Termenul păstrează o puternică valoare cutumiară în viața spirituală a comunităților rurale.
• agheasmă — Apă sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase speciale (sfințirea mică sau sfințirea mare a apei), prin invocarea Duhului Sfânt, utilizată în Biserica Ortodoxă și Catolică pentru binecuvântare, purificare structurală, stropirea caselor, a obiectelor de cult și vindecare spirituală; slujba religioasă în cadrul căreia se sfințește această apă.
• agheasmatar — Vas mare de metal, piatră ori marmură utilizat în bisericile ortodoxe pentru păstrarea aghesmei (apei sfințite); mic pavilion, foișor deschis sau construcție ușoară situată în curtea unei mănăstiri ori biserici, unde se săvârșește slujba sfințirii apei la marile sărbători; carte de cult (numită și Molitfelnic) care conține rânduiala sfințirii apei și alte slujbe bisericești mici.
• agheazmă — Variantă ortografică pentru agheasmă sau aghiazmă; apa care a fost sfințită de preot prin ritualul liturgic al epiclezei (invocarea Duhului Sfânt). Este utilizată pe scară largă în cultul creștin răsăritean pentru stropirea penitenților, curățirea locurilor profane, alungarea duhurilor necurate și sfințirea obiectelor domestice sau bisericești.
• agheazmatar — Variantă ortografică și lexicală recunoscută pentru agheasmatar; vas metalic de dimensiuni mari, potir monumental sau fântână ritualică utilizată în lăcașurile de cult de tradiție bizantină pentru stocarea apei sfințite. Desemnează, de asemenea, pavilionul exterior acoperit în care comunitățile ecleziastice celebrează sfințirea apei, precum și manualul liturgic ce conține aceste rânduieli.
• aghiasmă — Variantă ortografică și fonetică foarte răspândită pentru agheasmă; apa sfințită de preot în cadrul unei slujbe religioase ritualice prin invocarea Duhului Sfânt. Este utilizată în Biserica Ortodoxă pentru stropirea penitenților, binecuvântarea caselor, purificarea obiectelor liturgice și ca element de tămăduire spirituală.
• aghiasmatar — Variantă ortografică și fonetică curentă pentru agheasmatar; potir monumental, vas mare de metal sau bazin de piatră folosit în lăcașurile de cult ortodoxe pentru sfințirea și păstrarea apei sfințite (agheasmă). Desemnează, de asemenea, micul foișor deschis din curtea mănăstirilor unde se oficiază sfințirea mare a apei la praznice, precum și cartea de cult ce cuprinde aceste rânduieli.
• aghiazmă — Variantă lingvistică și ortografică standard, extrem de utilizată în vorbirea curentă și în textele bisericești pentru agheasmă; apa sfințită de preot prin invocarea Duhului Sfânt în cadrul unei slujbe speciale. În cultul ortodox, reprezintă un element de sfințire structurală și curățire spirituală folosit pentru stropirea credincioșilor, a caselor și a obiectelor liturgice.
• aiasmă — Variantă fonetică regională și populară (întâlnită cu precădere în graiurile din Moldova și Transilvania) pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot în cadrul unor ritualuri sau slujbe creștine (cum ar fi Boboteaza). Această apă ritualică este investită structural de credincioși cu proprietăți tămăduitoare, purificatoare și de alungare a spiritelor rele, fiind păstrată în case ca un obiect sacru.
• aiazmă — Variantă fonetică regională și arhaică, întâlnită cu precădere în anumite graiuri populare românești sau texte vechi bisericești, pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot prin rugăciuni și ritualuri specifice. Este folosită de credincioși pentru purificarea caselor, tămăduirea bolilor și alungarea simbolică a forțelor obscure.
• arșău — Termen regional arhaic, întâlnit în Transilvania și zonele limitrofe, utilizat pentru a desemna o unealtă de fier cu marginile ascuțite (un tip de hârleț, cazma sau lamă de plug) folosită la săparea pământului, tăierea rădăcinilor sau curățarea vetrelor de ardere; provine prin împrumut structural din limba maghiară (ásó). În sens larg, descrie un instrument metalic rudimentar dar rezistent, esențial în gospodăriile rurale tradiționale pentru prelucrarea solurilor compacte.
• arșeu — Denumire regională utilizată în anumite graiuri din spațiul românesc (în special în vestul țării) pentru cazma, lopată plată cu margini ascuțite sau o unealtă agricolă de fier folosită la săparea manuală a pământului, desțelenirea solului sau plantarea culturilor. Reprezintă un împrumut lexical asimilat în vocabularul rural tradițional.
• asmațuchiu — Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor (Anthriscus cerefolium), cu frunze fin divizate, aromate și flori mici, albe; este cultivată pe scară largă drept condiment datorită gustului său rafinat, ușor dulceag, ce amintește de anason și pătrunjel, fiind totodată utilizată în medicina populară pentru proprietățile sale depurative și diuretice.
• azmă — Variantă fonetică regională pentru substantivul azimă; turtă de pâine nedospită, preparată rapid din făină și apă, fără drojdie sau ferment, coaptă de obicei în spuză sau direct pe plită în gospodăriile rurale arhaice.
• azmicioară — Diminutiv al substantivului azmă (variantă regională pentru azimioară); turtă mică de pâine nedospită, subțire și crocantă, preparată de obicei pentru copii sau folosită ca ofrandă rituală în diverse obiceiuri populare.