#bacterii

• actinomicetale — Denumire românească pentru ordinul taxonomic Actinomycetales, care grupează bacterii gram-pozitive cu un conținut ridicat de guazină și citozină în ADN, caracterizate structural prin capacitatea de a forma filamente ramificate asemănătoare hifelor fungice. Aceste microorganisme joacă un rol ecologic major în descompunerea materiei organice complexe din sol și sunt esențiale în biotehnologie, constituind principala sursă naturală de metaboliți secundari cu rol antibiotic, antifungic și imunosupresor.
• adelfotaxie — Fenomen biologic sau citologic constând în atracția reciprocă, mișcarea direcționată și tendința de aliniere ori grupare structurală a celulelor sau organismelor unicelulare de aceeași specie ori cu caracteristici genetice similare. Acest mecanism celular joacă un rol important în fazele incipiente de organizare a coloniilor bacteriene ori în procesele de morfogeneză tisulară.
• aerobiologie — Ramură interdisciplinară a biologiei care se ocupă cu studiul organismelor vii și al particulelor de origine biologică (cum ar fi bacteriile, ciupercile, polenul, sporii, chisturile și virusurile) transportate pasiv prin aer, precum și cu analiza mișcării, supraviețuirii și impactului lor asupra mediului și sănătății umane.
• aerogen — Care produce, generează sau eliberează gaze ori aer în cursul unei reacții chimice sau biochimice (de exemplu, bacterii aerogene care produc fermentație gazoasă). De asemenea, în epidemiologie și medicină, descrie o modalitate de transmitere sau de răspândire a unor agenți patogeni prin intermediul aerului sau sub formă de aerosoli.
• aerotactism — Formă specifică de tactism sau reacție de orientare și deplasare direcționată a microorganismelor mobile (bacterii, protozoare) declanșată de prezența, gradul de concentrație sau variația presiunii parțiale a oxigenului ori a altor gaze în mediul lor de viață. Acest fenomen structural ghidează bacteriile aerobe către zonele bogate în oxigen și pe cele anaerobe departe de acestea.
• aerotaxie — Formă specifică de taxie întâlnită la microorganismele mobile, ce constă în mișcarea reflexă de orientare și deplasare spre sau dinspre o sursă de oxigen ori alte gaze. Acest mecanism biologic structural guvernează atracția bacteriilor aerobe către zonele cu concentrație optimă de aer și respingerea bacteriilor strict anaerobe de către mediile oxigenate.
• alexină — Termen istoric utilizat în imunologia timpurie, introdus de Hans Buchner și popularizat de Jules Bordet, pentru a desemna sistemul de complement; o substanță proteică termolabilă, prezentă în serul sangvin normal, capabilă să distrugă bacterii și alte celule străine în cooperare cu anticorpii specifici (sensibilizatori). În biochimia modernă, acțiunea sa este studiată ca parte integrantă a răspunsului imun înnăscut nespecific de liză celulară.
• amonificare — Proces biologic și chimic de descompunere a substanțelor organice azotoase (cum ar fi proteinele, aminoacizii sau ureea din resturile vegetale și animale) de către microorganismele din sol (bacterii și fungi amonificatori), având ca rezultat final eliberarea azotului sub formă de amoniac sau ioni de amoniu. Această etapă este fundamentală în cadrul ciclului natural al azotului, transformând compușii complecși în forme minerale accesibile plantelor.
• ampicilină — Substanță antibiotică semisintetică din grupa penicilinelor, cu spectru larg de acțiune, rezistentă la acizi dar inactivată de beta-lactamaze; este utilizată pe scară largă în medicină pentru tratarea diverselor infecții bacteriene cauzate de microorganisme sensibile, acționând prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian în timpul replicării. Reprezintă unul dintre cele mai importante medicamente antimicrobiene incluse în listele terapeutice fundamentale la nivel mondial.
• anaerob — Se spune despre organisme (bacterii, ciuperci) care pot trăi, se pot dezvolta sau își pot desfășura procesele vitale structurale în absența oxigenului molecular liber; de asemenea, descrie procese biochimice (fermentație, respirație celulară) care au loc fără participarea oxigenului. În fiziologia sportivă, califică eforturile fizice intense și de scurtă durată în care energia este produsă prin degradarea carbohidraților fără aport suplimentar de oxigen.
• anaerobie — Formă de viață, stare sau mod de existență a unor microorganisme care se dezvoltă structural într-un mediu complet lipsit de oxigen molecular liber. Acest fenomen biologic reprezintă baza proceselor arhaice de metabolism energetic, fiind esențial în diverse ecosisteme izolate, în procesele de tratare a apelor uzate (digestie anaerobă) și în industriile fermentative alimentare.
• anaerobiont — Microorganism sau organism inferior care trăiește și se dezvoltă structural exclusiv într-un mediu lipsit de oxigen molecular liber. Acest tip de organism, reprezentat în principal de bacterii denitrificatoare, metanogene sau sulfat-reducătoare, își obține energia necesară funcțiilor vitale prin procese metabolice alternative precum fermentația sau respirația anaerobă.
• anaerobiu — Variantă fonetică sau formă substantivizată învechită pentru termenul 'anaerob'; microorganism, celulă sau organism inferior capabil să trăiască și să se multiplice structural într-un mediu lipsit de oxigen molecular. Ca adjectiv, descrie procese biochimice sau medii ecologice anoxice unde metabolismul se bazează exclusiv pe căi energetice alternative care nu implică utilizarea oxigenului.
• anoxibiotic — Care se dezvoltă, trăiește sau își desfășoară procesele metabolice exclusiv în absența oxigenului molecular liber; caracteristic organismelor anaerobe sau mediilor lipsite de aer. În microbiologie și ecologie structurală, termenul califică bacteriile anoxibiotice (sau obligat anaerobe) și procesele biochimice de fermentație ori descompunere care au loc în sedimentele adânci, în bazinele marine stagnante sau în tractul digestiv al animalelor.
• antiigienic — Care contravine normelor de igienă și regulilor sanitare; care pune în pericol sănătatea publică sau individuală prin favorizarea dezvoltării microbilor, bacteriilor ori a paraziților. În sens structural, descrie medii de lucru insalubre, practici deficitare de curățenie sau comportamente ce pot declanșa focare infecțioase.
• antiinfecțios — Care previne, combate, distruge sau oprește multiplicarea agenților patogeni responsabili de declanșarea unei infecții (bacterii, virusuri, fungi sau protozoare); medicament de sinteză ori remediu natural capabil să sterilizeze un focar infecțios. În sens clinic, include antibioticele, antiviralele, antifungicele și antisepticele aplicate topic.
• antimicrobian — Care distruge microorganismele patogene (bacterii, virusuri, fungi, protozoare) sau le împiedică multiplicarea și dezvoltarea; clasă extinsă de substanțe farmaceutice ori agenți chimici de curățare utilizați pentru sterilizare și tratament. În sens clinic, include antibioticele, antiviralele și dezinfectantele, acționând structural pentru a proteja organismul gazdă de infecții.
• antipatogen — Care distruge, neutralizează ori blochează acțiunea distructivă a agenților patogeni, precum bacteriile, virusurile, fungii sau alte microorganisme generatoare de boli în organismele vii. Acest tip de agent structural stimulează mecanismele de apărare imunitară ori acționează direct asupra membranei celulare a microbului, împiedicând răspândirea infecțiilor.
• antipiogen — Care combate, previne, distruge sau oprește formarea puroiului și dezvoltarea bacteriilor piogene, precum stafilococii sau streptococii, responsabile de infecțiile supurative ale țesuturilor. Acest tip de agent structural stimulează curățarea celulară, reduce inflamația și blochează multiplicarea microbilor în focarele infecțioase deschise.
• antisepsie — Metodă profilactică sau terapeutică utilizată pentru distrugerea, îndepărtarea ori distrugerea parțială a microorganismelor patogene prezente pe țesuturile vii (piele, mucoase, răni), prin intermediul unor substanțe chimice specifice. Acest procedeu esențial în chirurgie și dermatologie previne dezvoltarea infecțiilor și a stărilor septice, acționând local fără a altera integritatea celulară a organismului gazdă și deosebindu-se de dezinfecție, care se aplică exclusiv pe suprafețe inerte.