#baier

• baer — Variantă fonetică regională pentru 'baier' sau 'baieră'; curea, sfoară, ață grosieră ori fâșie de piele atașată unui obiect (traistă, chimir, clopot, opincă) pentru a servi la suspendare, purtare sau strângere. În credințele populare, termenul poate desemna și ața de care se prindeau amuletele sau mătaniile purtate la gât pentru protecție împotriva deochiului.
• băială — Acțiunea de a îmbăia, a spăla sau a curăța corpul; baie sau scăldat prelungit. În graiurile populare și rurale din trecut, termenul desemna și apa pregătită special în albie pentru spălarea unui nou-născut, adesea amestecată cu plante aromatice, ori lichidul folosit în meșteșugul textil tradițional pentru înmuierea și curățarea firelor de lână înainte de vopsire.
• baie — Încăpere dintr-o locuință sau dintr-un stabiliment public special amenajată și dotată cu instalații pentru spălarea și igiena corpului; acțiunea de a se spăla sau de a se cufunda în apă, la soare ori în aer cald pentru igienă, recreere ori tratament. În sens istoric și regional, cuvântul desemnează o mină, o exploatare minieră subterană sau un loc de unde se extrag minerale utile, o rădăcină semantică extrem de conservată în toponimia românească.
• baier — Șnur, sfoară, sârmă, verigă sau curelușă subțire folosită pentru a lega, a strânge, a suspenda ori a închide gura unui sac, a unei pungi, a unei traiste sau a unei piese de îmbrăcăminte țărănești. În sens anatomic și popular, cuvântul desemnează ligamentele sau tendoanele mari (în special cele din jurul inimii), fiind integrat în expresii tradiționale ce descriu emoții extreme, sperieturi sau dureri sufletești mari.
• baieră — O curea subțire, sfoară, sârmă, ață mai groasă sau fâșie textilă cusută ori fixată de un obiect pentru a permite transportarea, strângerea, încheierea sau atârnarea acestuia. În limbajul figurat și tradițional, termenul face referire la legăturile anatomice și spirituale ale organelor vitale ori la cordoanele de strângere ale vechilor pungi de bani.
• baierac — O vale îngustă, adâncă și abruptă, formată de regulă în urma eroziunii provocate de șuvoaiele de apă sau de topirea zăpezilor; râpă adâncă ori viroagă împădurită. În sens istoric și geografic, termenul descrie un element de relief accidentat care servea adesea drept ascunzătoare naturală sau graniță de hotar în vechile regiuni de câmpie și silvostepă.
• baieractar — Ostaș sau ofițer otoman însărcinat cu purtarea steagului unei unități militare ori al unui demnitar; stegar, purtător de drapel. În contextul Țărilor Române aflate sub influență otomană, termenul desemna și gardianul sau emisarul care însoțea o solie oficială ori persoana care arbora însemnele autorității princiare în cadrul ceremoniilor de curte.
• baieram — O petrecere zgomotoasă, informală și de amploare, organizată de obicei de tineri, caracterizată prin muzică, dans și atmosferă destinsă. Istoric, termenul provine din sărbătoarea musulmană Bairam, dar în argoul modern s-a laicizat complet, desemnând orice chef sau serbare colectivă lipsită de reguli rigide.
• baieramlâc — O petrecere prelungită sau o suită de chefuri pline de fast, risipă și veselie; ambianță ori comportament specific celor care petrec fără măsură. În textele vechi sau în graiul regional, termenul descrie starea de sărbătoare continuă sau cadoul, bacșișul ori darul în bani oferit simbolic cu ocazia unei mari sărbători.
• baiere — Formă de plural a substantivului 'baieră', utilizată cu precădere în structuri fixe, locuțiuni și sintagme tradiționale. În sens profund și figurat, termenul denotă străfundurile cele mai intime ale ființei umane, adâncimile sufletești, măruntaiele sau valvele anatomice ale inimii, privite ca sediu al emoțiilor intense.
• băierel — Formă diminutivală și afectivă rară pentru „băiețel”, utilizată în graiurile populare românești pentru a desemna un băiat de vârstă fragedă, un copilaș drăgălaș sau un fiu iubit. Termenul reflectă un tipar de derivare hipocoristică păstrat viu în folclor și în vorbirea familiară din anumite regiuni rurale.
• băieri — A face vrăji, descântece sau farmece cu scopul de a vindeca, de a proteja ori, în sens contrar, de a aduce o influență magică asupra unei persoane sau a unui loc; a vrăji sau a descânta prin ritualuri tradiționale. În sens figurat, termenul poate descrie acțiunea de a fermeca, de a ademeni sau de a manipula subtil conștiința cuiva prin cuvinte meșteșugite sau tehnici psihologice ascunse, unice în spațiul folcloric.
• băierire — Acțiunea de a băieri și rezultatul ei; procesul ritualic de a descânta, de a vrăji sau de a pune farmece de protecție ori de tămăduire. În contextul etnografic, termenul desemnează execuția formală a unui act magic, adesea însoțit de gesturi repetitive, obiecte cu valoare simbolică (ierburi, amulete, fire colorate) și rostirea unor descântece unice, transmise exclusiv pe cale orală.
• băierit — Care a fost supus unui ritual de descântare, vrăjire sau purificare prin farmece tradiționale; atins de o forță magică protectoare ori malefică. În contextul culturii populare, termenul descrie un obiect, un loc sau o ființă asupra căreia s-au rostit formule sacre sau magice pentru a-i schimba proprietățile naturale sau pentru a o feri de influențele nefaste ale spiritelor.
• băierușă — Diminutiv arhaic pentru o amuletă mică, o punguță textilă sau un săculeț purtat la gât care conține ierburi de leac, cărbuni, sare sau alte elemente magice cu rol de protecție împotriva deochiului și a bolilor. De asemenea, în unele graiuri regionale, termenul poate desemna o fetiță sau o tânără femeie despre care se crede că are darul de a descânta ori care asistă la ritualurile de băierire.
• băieruță — Diminutiv regional care desemnează o legătură mică, o sfoară subțire sau o baieră îngustă folosită pentru a prinde, a lega ori a atârna diverse obiecte de uz casnic sau amulete. În sens etnografe, termenul face trimitere la șnurul textil simplu cu care se fixau la gâtul copiilor punguțele protectoare umplute cu sare, cărbuni sau plante de leac împotriva duhurilor rele.
• bairă — Variantă fonetică regională sau formă dialectală rar întâlnită pentru substantivul 'baieră' (sfoară, curea subțire, șnur sau bandă folosită pentru a lega ori a transporta o traistă sau un sac). Termenul a circulat cu precădere în comunitățile rurale din anumite subgraiuri, păstrând sensul de legătură fizică ori cordon utilitar de strângere a pungilor de bani.
• baiur — O denumire regională rară sau variantă fonetică învechită folosită în trecut în anumite graiuri pentru a descrie un element de legătură, o sfoară mai groasă ori o barieră naturală din pământ; de asemenea, poate fi întâlnit marginal ca formă de tranziție sau contaminare lexicală între termenii 'bair' (dâmb) și 'baieră' (șnur).