#biolog

• acantopterigian — Denumire atribuită peștilor teleosteeni din supraordinul Acanthopterygii, caracterizata prin prezența unor raze țepoase, rigide și nearticulate în partea anterioară a înotătoarelor dorsale și anale, alături de o vezică înotătoare complet închisă (fizoclistă). Reprezintă cel mai diversificat și evoluat grup de pești actuali, adaptat unei varietăți extreme de nișe ecologice marine și de apă dulce.
• acantosferă — Înveliș sferic rigid, de natură silicioasă sau calcaroasă, prevăzut cu prelungiri spinoase radiale pronunțate (acanti), caracteristic structurii scheletice a unor protozoare marine microscopice, cum sunt radiolarii sau acantarii. Îndeplinește rolul de barieră mecanică de protecție și de flotabilitate în coloana de apă, fiind totodată un microfosil crucial în datarea straturilor geologice.
• acarcare — Formațiune anatomică rigidă cu aspect de scut, carcasă, test sau structură scheletică protectoare, de natură calcaroasă, chitinoasă sau silicoasă, care învelește parțial ori total corpul anumitor animale nevertebrate (cum ar fi unele crustacee, moluște sau protozoare). Îndeplinește o funcție esențială de barieră împotriva prădătorilor, de suport pentru prinderea țesuturilor moi și de prevenire a deshidratării.
• acarian — Organism nevertebrat de dimensiuni extrem de reduse, adesea microscopice, aparținând ordinului Acari din clasa arahnidelor. Se caracterizează printr-un corp compact în care capul, toracele și abdomenul sunt fuzionate și nediferențiate în mod vizibil. Cuprinde o mare varietate de specii saprofite (cum este acarianul de praf) sau parazite hematofage (cum sunt căpușele și sarcoptul scabiei), multe dintre ele fiind vectori periculoși în transmiterea unor boli infecțioase grave la om și animale.
• acariobiont — Organism sau unitate biologică celulară lipsită structural de un nucleu celular individualizat și bine definit. Termenul este utilizat sinonim cu cel de acariot și servește în biologia fundamentală pentru a descrie formele de viață primitive sau celulele aflate în stadii evolutive timpurii unde materialul genetic (ADN sau ARN) nu este delimitat de o membrană nucleară, ci este dispersat direct în citoplasmă.
• acariot — Care este lipsit de nucleu celular individualizat și structurat sau care nu posedă o membrană nucleară care să delimiteze materialul genetic. Ca substantiv, termenul desemnează o celulă anucleată (cum sunt eritrocitele mature ale mamiferelor) sau o entitate biologică primitivă (precum virusurile) care nu are o structură celulară completă sau un aparat nuclear propriu-zis.
• acaro — Element prim de compunere savantă (prefixoid) care introduce în structura semantică a unui neologism referirea directă la acarieni, la paraziții microscopici din clasa arahnidelor sau la bolile provocate de aceștia. Este utilizat exclusiv în terminologia medicală, veterinară, botanică și zoologică pentru a genera termeni specializați, precum 'acarocecidie', 'acarologie' sau 'acarofobie'.
• acarofitic — Care se referă la plantele ce trăiesc în simbioză cu acarienii sau care prezintă adaptări structurale specifice pentru a-i găzdui; propriu acarofitelor. Acest termen ecologic descrie mecanismele evolutive prin care anumite specii de plante dezvoltă micro-adăposturi (domatii) pe suprafața frunzelor pentru a asigura supraviețuirea acarienilor benefici, optimizându-și astfel propria protecție biologică împotriva fungilor și paraziților foliari.
• acrocist — Structură anatomică sferică sau sac vezicular protector temporar, format în timpul reproducerii la anumite specii de hidrozoare coloniale (canguri de mare sau celenterate). Acest înveliș structural gelatinos adăpostește și protejează ouăle sau planulele în primele stadii de dezvoltare embrionară, înainte ca acestea să fie eliberate în mediul acvatic extern.
• acroconidie — Spor asexuat (conidie) format exclusiv în vârful, apexul sau extremitatea unei hife specializate (conidiofor) sau a unei celule conidiogene. În contextul reproducerii fungice structurale, acroconidia se dezvoltă prin înmugurire apicală solitară sau în lanțuri acropetale, jucând un rol esențial în diseminarea rapidă și supraviețuirea multor specii de fungi microscopici în natură.
• acrocroic — Despre spori sau structuri celulare micologice; care prezintă o colorare intensă localizată exclusiv la nivelul apexului, vârfului sau extremității terminale, restul membranei rămânând translucid sau palid. Acest termen tehnic de nișă ajută la descrierea microscopică precisă și la diferențierea taxonomică a anumitor ciuperci din clasa Basidiomycota.
• acrodont — Despre animale sau danturi; care are dinții fixați direct pe marginea liberă, superioară sau creasta oaselor maxilare, fără a fi implantați în alveole dentare (cum este cazul la reptilele din familia Agamidae, cameleoni sau la unele specii de pești). Ca substantiv, termenul desemnează un organism care posedă acest tipar structural de dentiție primitivă și sudată.
• acrodrom — Despre frunze sau nervuri; care prezintă acrodromie, având două sau mai multe nervuri secundare ori principale care pornesc de la baza limbului și converg în mod sinuos spre vârf (apex), unde se unesc. Acest tipar structural de nervațiune este caracteristic multor specii de plante dicotiledonate și joacă un rol esențial în distribuția eficientă a sevei și în rezistența mecanică a frunzei.
• acrogamie — Proces fiziologic și structural de fertilizare la plantele spermatofite (cu flori), caracterizat prin pătrunderea tubului polinic în ovul exclusiv prin micropil (orificiul apical sau vârful ovulului); porogamie. Acest mecanism reproductiv reprezintă tiparul cel mai răspândit în lumea vegetală, asigurând ghidarea chimică precisă a gametului masculin spre sacul embrionar, spre deosebire de chalazogamie sau mezogamie.
• acrogen — Despre plante sau structuri; care se dezvoltă, crește sau ia naștere exclusiv la vârf, apex sau în extremitatea superioară. În botanica clasică, termenul descrie un mod de dezvoltare caracteristic criptogamelor vasculare (cum sunt ferigile și mușchii), ale căror tulpini se alungesc doar prin activitatea meristemului apical terminal. Ca substantiv, denumește o plantă cu un astfel de tipar structural de creștere verticală.
• acrogeneză — Proces fiziologic și structural de formare, diferențiere sau dezvoltare a organelor vegetale ori a țesuturilor localizat exclusiv la vârful ori extremitatea superioară a unei axe. În contextul morfogenezei plantelor superioare, acrogeneza descrie ansamblul etapelor celulare prin care mugurul terminal coordonează apariția noilor lăstari și frunze, impunând o dominanță apicală asupra structurilor inferioare.
• acromată — Forma de feminin pentru termenul acromat; descrie o lentilă sau o structură optică capabilă să transmită lumina fără să o descompună în culorile componente pe margini. În domeniul medical, se referă la o femeie afectată de acromatopsie totală sau, în sens biologic strict, la celule ori țesuturi care nu fixează coloranții histologici standard, rămânând palide în urma expunerii.
• acromatină — Substanță fundamentală din nucleul celulei vii, alcătuită în principal din acizi nucleici și proteine, care se caracterizează prin faptul că nu fixează coloranții histologici de bază în timpul tehnicilor de laborator, rămânând transparentă; ea constituie suportul structural pe care se dispune cromatina în timpul diviziunii celulare.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromatofil — Care nu manifestă afinitate pentru coloranții histologici sau biologici standard, rămânând incolor ori fixând foarte greu pigmenții în timpul tehnicilor de laborator. Termenul descrie structuri celulare, țesuturi sau microorganisme care prezintă o rezistență naturală la colorarea histochimică uzuală.