#biserică

• artoforiu — Formă adaptată fonetic în limba română pentru termenul 'artoforion', desemnând chivotul așezat pe Sfânta Masă din altar pentru păstrarea Sfintei Împărtășanii; casetă liturgică de metal prețios. În vechile inventare bisericești mănăstirești, cuvântul înregistra prezența sipetului sacru folosit pentru cazurile de urgență ale bolnavilor.
• artorisi — Variantă fonetică veche, rară sau regională pentru verbul liturgic 'artirisi' (sau 'artirosi'), însemnând a sfinți pâinea rituală (prescura), a binecuvânta darurile bisericești aduse la altar sau a pregăti elementele mistice în timpul proscomidiei. În scrierile bisericești de tranziție, reflectă procesul local de adaptare și pronunție a termenilor culți de origine greacă.
• artorisitor — Variantă fonetică veche sau regională pentru termenul 'artirisitor', desemnând persoana, preotul sau monahul care sfințește, binecuvântează ori pregătește prescurile și darurile la altar în cadrul ritualului proscomidiei; privitor la actul sfințirii liturgice a pâinii. În vechile rânduieli mănăstirești, cuvântul indica slujitorul însărcinat cu aducerea și pregătirea jertfei nesângeroase.
• artorosi — Variantă fonetică veche sau regională pentru verbul 'artirosi' (sau 'artirisi'), însemnând a sfinți pâinea rituală (prescura), a consacra darurile aduse la altar sau a pune deoparte elementele sacre în cadrul slujbelor ortodoxe. În scrierile bisericești de tranziție, termenul reflectă adaptarea locală timpurie a conceptelor liturgice bazate pe rădăcina grecească.
• artos — Pâine dospită, sfințită în cadrul slujbei liturgice din sâmbăta Sfintelor Paști sau de la Litie, simbolizând pe Iisus Hristos ca Pâinea Vieții; pâine rituală. În tradiția creștină ortodoxă, această pâine este marcată cu sigiliul învierii și se împarte credincioșilor după un ritual special, fiind considerată o sursă de binecuvântare spirituală și tămăduire.
• ascultământ — Ascultare respectuoasă, supunere fiască sau obligație morală și juridică de a respecta deciziile unei autorități; în context monahal, reprezintă jurământul sau îndatorirea practică atribuită unui călugăr de către stareț. În vechiul drept românesc, termenul structural indica și actul de audiere a martorilor sau recunoașterea oficială a unei decizii luate de o instanță de judecată domnească.
• așezământ — Instituție publică, socială, culturală sau de binefacere, adesea cu un caracter stabil și organizat (cum ar fi un spital, o mănăstire, o bibliotecă ori un azil); așezare administrativă bazată pe reguli precise. În sens istoric, termenul desemna și un act oficial, o chartă, o legiuire sau o hotărâre domnească structurală prin care se puneau bazele unei organizări juridice sau religioase.
• autocefal — Care se conduce singur; termen utilizat pentru a descrie o Biserică creștină ortodoxă națională care este complet independentă din punct de vedere administrativ și juridic față de o autoritate ierarhică exterioară sau patriarhat străin, păstrând în același timp deplina comuniune dogmatică și liturgică cu celelalte Biserici surori. Ca adjectiv, termenul se aplică ierarhiei care are dreptul canonic de a-și alege propriul întâistătător și de a-și rezolva problemele interne fără nicio ingerință din afară.
• Băgaciu — Numele unei comune și al satului de reședință din județul Mureș, Transilvania, România, localitate cu o istorie veche și o importantă moștenire arhitecturală (cum ar fi biserica evanghelică fortificată săsească). De asemenea, termenul funcționează în onomastica națională ca nume de familie românesc, derivat istoric din rădăcini lexicale legate de vechile migrații sau proprietăți rurale din interiorul arcului carpatic.