#carbon

• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• adsorbant — Corp solid sau lichid pe a cărui suprafață (interfață) se fixează și se acumulează moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide în cadrul procesului de adsorbție. Spre deosebire de un absorbant, care incorporează substanțele în întregul său volum, adsorbantul acționează strict la nivel superficial prin intermediul forțelor reziduale intermoleculare Van der Waals sau prin legături chimice covalente. Materialele adsorbante prezintă de regulă o porozitate extrem de ridicată și o suprafață specifică mare pe unitatea de masă.
• aerotonometrie — Metodă experimentală sau procedeu clinic de laborator utilizat pentru determinarea și măsurarea tensiunii ori a presiunii parțiale a gazelor (oxigen, dioxid de carbon) dizolvate în lichidele biologice, în special în sânge, prin echilibrarea acestora cu un volum determinat de aer sau amestec gazos. Acest proces structural oferă date esențiale pentru evaluarea funcției respiratorii și a schimburilor gazoase alveolo-capilare.
• alcalinitate — Proprietatea de a fi alcalin; concentrația totală de substanțe bazice dintr-o soluție, capabilă să neutralizeze ionii de hidrogen. În hidrologie și ecologie, reprezintă capacitatea de tamponare a apei împotriva acidificării, fiind determinată în principal de prezența ionilor de carbonat, bicarbonat și hidroxid.
• alcalinoterapie — Metodă terapeutică medicală ce constă în administrarea internă sau externă de substanțe alkaline (cum ar fi bicarbonatul de sodiu ori apele minerale alcaline) în scopul neutralizării hiperacidității gastrice, modificării pH-ului urinar sau corectării acidozei metabolice din organism. Acest tratament structural ajută la restabilirea homeostaziei fluidelor corporale în diverse afecțiuni cronice.
• alcan — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice saturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin exclusiv legături simple de tip sigma între atomii de carbon și au formula moleculară generală CnH2n+2. Alcanii (numiți istoric și parafine) prezintă o reactivitate chimică relativ scăzută la temperatura camerei și constituie principalul component al gazelor naturale și al petrolului (de exemplu: metan, etan, propan, butan).
• alchenă — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură dublă covalentă carbon-carbon (C=C) și au formula moleculară generală CnH2n. Alchenele (numite istoric și olefine) prezintă o reactivitate chimică mult mai mare decât alcanii, fiind capabile să participe la reacții de adiție, polimerizare și oxidare (de exemplu: etena, propena, butena).
• alchil — Nume generic dat radicalilor hidrocarburați monovalenți, saturați și aciclici, obținuți teoretic prin îndepărtarea unui atom de hidrogen dintr-un alcan. Au formula moleculară generală CnH2n+1 și sunt denumiți structural prin înlocuirea sufixului „-an” al alcanului corespunzător cu sufixul „-il” (de exemplu: metil, etil, propil, butil), fiind componente fundamentale în sinteza compușilor organici.
• alchină — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură triplă covalentă carbon-carbon (-C≡C-) și au formula moleculară generală CnH2n-2. Alchinele (numite istoric și acetilene) sunt compuși cu o reactivitate chimică foarte mare, participând ușor la reacții de adiție și polimerizare, având aplicații industriale majore ca materii prime în sinteza organică.
• aldehidă — Compus organic care conține în molecula sa o grupare funcțională carbonil învecinată cu un atom de hidrogen (gruparea formil, -CHO), situată obligatoriu la capătul unei catene de atomi de carbon. Aldehidele se obțin industrial sau în laborator prin dehidrogenarea ori oxidarea controlată a alcoolilor primari și sunt utilizate pe scară largă în sinteza chimică, industria parfumurilor și producția de dezinfectanți.
• aldeidă — Variantă ortografică veche sau regională pentru termenul 'aldehidă'; compus organic caracterizat prin prezența în moleculă a grupării funcționale carbonil (-CHO) legate de un radical hidrocarbonat sau de un atom de hidrogen. Deși normele actuale ale Academiei Române impun exclusiv grafia cu litera 'h', această formă se mai întâlnește în unele manuale tehnice editate în perioada interbelică ori în traduceri timpurii.
• aldolizare — Reacție chimică de adiție nucleofilă prin care două molecule de compuși carbonilici (aldehide sau cetone), care posedă atomi de hidrogen în poziția alfa, se unesc pentru a forma o beta-hidroxialdehidă sau o beta-hidroxicetonă (un aldol). Acest proces structural reprezintă prima etapă din cadrul condensării aldolice și este fundamental în sinteza organică industrială și în rutele metabolice celulare.
• alifatic — Termen de specialitate utilizat pentru a descrie o clasă largă de compuși organici (hidrocarburi) caracterizați printr-o structură moleculară cu lanț deschis, liniar sau ramificat, ori saturat, ori nesaturat (cum sunt alcanii, alchenele și alchinele), excluzând structurile ciclice stabile de tip aromatic. Denumirea provine istoric din constatarea că primii compuși din această categorie au fost izolați din grăsimi animale sau vegetale.
• alocheme — Componente structurale organizate, de origine carbonatică, ce s-au format prin precipitare chimică sau activitate biologică în interiorul unui bazin sedimentar și au suferit un transport local înainte de depunerea finală; includ oolite, bioclaste, intraclaste și pelete, reprezentând elementele constitutive majore ale multor roci calcaroase conform clasificării lui Folk.
• alotrop — Despre substanțe simple sau elemente chimice: care prezintă alotropie; care se poate manifesta sau cristaliza în două sau mai multe forme exterioare ori structuri moleculare și cristaline diferite, având proprietăți fizice distincte, deși compoziția chimică elementală brută rămâne identică (de exemplu, diamantul și grafitul ca forme alotrope ale carbonului).
• alotropic — Care se referă la alotropie sau este caracterizat prin existența mai multor forme structurale moleculare ori cristaline ale aceluiași element chimic; specific stărilor în care atomii unui corp simplu sunt aranjați în geometrii spațiale diferite, generând proprietăți fizice distincte în ciuda unei compoziții elementale brute identice. Acest tip structural de comportament molecular controlează tranzițiile de fază ale multor materiale industriale.
• alotropie — Proprietate sau fenomen structural prin care un singur element chimic, în stare pură (substanță simplă), poate exista în două sau mai multe forme moleculare ori structuri cristaline diferite, având proprietăți fizice și adesea chimice complet distincte (de exemplu, carbonul existent sub formă de diamant, grafit, grafen sau fulerene). Termenul se aplică strict elementelor, fiind echivalentul polimorfismului din mineralogie.
• alotropism — Stare, proprietate sau fenomen structural constând în capacitatea unui element chimic pur de a exista sub mai multe forme moleculare sau rețele cristaline diferite (alotropie); ansamblul modificărilor geometrice spațiale pe care le pot adopta atomii aceluiași corp simplu, generând substanțe cu proprietăți fizice și mecanice total diferite, deși compoziția elementară brută rămâne identică.
• anabitume — Termen tehnic de nișă utilizat pentru a desemna bitumurile naturale sau substanțele asfaltoase cu o structură complexă, bogate în hidrocarburi grele, formate prin transformarea lentă a materiei organice în absența oxigenului. Este folosit în studiile geologice privind zăcămintele de combustibili fosili și în industria materialelor de construcții speciale.
• ancherit — Mineral din clasa carbonaților, compus dintr-un carbonat natural de calciu, magneziu, fier și mangan, izomorf cu dolomitul. Cristalizează în sistemul rhomboedric, având de obicei o culoare albă, cenușie, gălbuie sau brună (prin alterare) și un luciu sticlos până la perlat. Este întâlnit frecvent ca mineral de gangă în filoanele hidrotermale asociate cu minereurile metalifere.