#critica literara

• ablucrare — Termen filozofic și lingvistic creat de Mihai Eminescu, semnificând împlinire, desăvârșire sau procesul de șlefuire și eliminare a lipsurilor dintr-o formă de exprimare ori dintr-un sistem dialectal. Conceptul este format prin calc lingvistic după modelul germanic 'abarbeiten' și este utilizat în critica literară pentru a descrie evoluția organică a limbii prin cultură.
• abstrus — Care este greu de înțeles, obscur, încâlcit sau ascuns din cauza complexității excesive, a lipsei de claritate în exprimare sau a unui nivel exagerat de teoretizare formală. Se aplică în special textelor, stilurilor de scriere, teoriilor sau discursurilor care folosesc un limbaj ermetic, accesibil doar inițiaților.
• academizant — Un atribut rar și specializat ce descrie o operă, o atitudine, o metodă de creație sau un discurs care manifestă o tendință pronunțată spre academism; un stil care tinde să imite, să preia ori să se conformeze riguros și adesea artificial normelor, canoanelor și tiparelor formale impuse de o instituție oficială. Spre deosebire de termenul 'academic', care denotă o apartenență legitimă, 'academizant' ascunde o nuanță critică sau peiorativă, sugerând o înclinație spre pedanterie, conformism ostentativ și o căutare excesivă a perfecțiunii tehnice în detrimentul suflului vital sau al originalității artistice.
• afabula — A construi, a structura sau a organiza fabula (subiectul, intriga sau canavaua narativă) a unei opere literare, a unui text dramatic ori a unui scenariu cinematografic. Acest proces regizează succesiunea logică și cronologică a evenimentelor și acțiunilor prin care evoluează personajele, constituind fundamentul structural al oricărei compoziții epice sau dramatice.
• afabulare — Acțiunea de a afabula și rezultatul ei; operațiunea structurală de alcătuire a intrigii sau a subiectului unei opere literare ori dramatice. În sens psihologic clinic sau psihiatric, termenul desemnează tendința involuntară de a fabula, de a inventa scenarii fictive imaginare, de a plăsmui povești neverosimile și de a le prezenta drept fapte reale trăite aevea, fiind asociată cu mitomania sau confabulația.
• afabulație — Ansamblul elementelor care constituie intriga, subiectul sau structura epică a unei opere literare; modul structural în care sunt dispuse și înlănțuite evenimentele într-o narațiune. În psihologia clinică, termenul desemnează uneori înclinația de a inventa fapte imaginare sau tendința spre fabulație compulsivă specifică anumitor tulburări de personalitate.
• afabulațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'afabulație'; modul structural, canavaua ori urzeala pe care este construit subiectul și intriga unei opere literare sau dramatice. Se întâlnește izolat în revistele culturale de la începutul secolului XX sau în studiile timpurii de critică, fiind înlocuită ulterior în totalitate de varianta modernă.
• aforistic — Care aparține aforismului, privitor la aforisme; care este compus din maxime, sentințe sau cugetări scurte și dense. Se referă la stilul caracterizat prin fragmentare logică conștientă, concentrare semantică maximă și eliminarea paraziților retorici, fiind specific operelor filosofice speculative ori eseisticii morale.
• ahasveric — Care aparține sau este propriu lui Ahasver; caracteristic Evreului Rătăcitor. În critică și eseistică, termenul descrie o stare de spirit marcată de un nomadism spiritual incurabil, o neliniște profundă, o rătăcire continuă și o incapacitate structurală de a se stabili într-un loc sau de a-și găsi pacea interioară.
• aherontic — Care aparține sau se referă la râul mitologic Aheron ori la Infern; cu caracter spectral, lugubru, sumbru sau infernal. În critica literară și estetică, termenul descrie o atmosferă de o întunecime profundă, o operă marcată de teme macabre, de melancolie grea sau de sugestii ale morții și ale tărâmului de dincolo.
• aidomanie — Termen livresc, abstract sau neologic creat pentru a conceptualiza pornirea obsesivă, impulsul psihologic sau mania unui individ de a imita perfect, de a copia structural ori de a reproduce identic comportamente, opere de artă, stiluri de viață sau modele exterioare. Desemnează o fixație patologică sau estetică pe duplicarea fidelă, lipsită de originalitate personală.
• alegorizant — Care folosește alegoria sau tinde spre utilizarea ei; caracterizat printr-o înclinație structurală spre transformarea realității în parabole, simboluri figurative sau metafore extinse. În critica estetică, termenul descrie un discurs, un stil ori un autor ale cărui reprezentări narrative sau plastice au scopul deliberat de a codifica mesaje morale ori filozofice abstracte.
• alegrizare — Termen livresc rarisim ce desemnează acțiunea de a face vesel, a înveseli, a anima sau a insufla o stare de optimism și dinamism unui context, unui text sau unei opere de artă. Structural, reprezintă procesul prin care elementele sumbre sau neutre sunt transformate intenționat pentru a induce binedispoziție și energie ritmică privitorului sau cititorului.
• aliterar — Care aparține aliterației, privitor la aliterație sau bazat pe repetarea simetrică a unor consoane ori grupuri de sunete; caracterizat prin armonie consonantică menită să sporească muzicalitatea unui enunț. În analiza structurală a textelor, termenul descrie un element, un procedeu sau un tip de text construit în mod deliberat în jurul acestui tip de corelație fonetică suprasegmentală.
• aliteratură — Concept estetic și critic, propus inițial de scriitorul și filosoful Claude Mauriac, care desemnează o formă avangardistă de scriere eliberată de convențiile, clișeele, retorica și artificiile literare tradiționale; o 'anti-literatură' care tinde spre autenticitatea pură a limbajului, adesea prin consemnarea directă, brută sau fragmentară a gândurilor și a realității imediate, refuzând structurile narative clasice.
• anablandian — Specific stilului, operei, viziunii poetice sau universului tematic al scriitoarei și dizidentei române Ana Blandiana (n. 1942). Descrie o estetică marcată de puritate etică, sobrietate lirică, melancolie metafizică profundă și metafore subtile ale rezistenței spirituale prin fragilitate în fața opresiunii istorice sau a degradării existențiale.
• anagogic — Care se referă la anagogă sau anagogie; care are caracterul unei interpretări spirituale superioare, mistice sau escatologice, menite să ridice mintea de la înțelesul literal la cel divin. În teoria literară (cum ar fi cea a lui Northrop Frye) și în patristică, definește un mod de lectură structural în care textul este privit ca un simbol al unității cosmice totale sau al adevărurilor spirituale supreme.
• analiză literară — Examinare critică, sistematică și detaliată a unei opere literare cu scopul de a-i descifra structura formală, temele majore, motivele, procedeele stilistice și mesajele profunde. Acest tip de investigație presupune descompunerea textului în elementele sale constitutive (personaje, perspectivă narativă, topologie, timp, figuri de stil) pentru a înțelege cum interacționează acestea și cum contribuie la viziunea artistică de ansamblu a autorului.
• anecdotism — Tendință, predilecție sau manieră stilistică de a folosi abuziv anecdote, fapte diverse mărunte și detalii picante ori superficiale într-o operă literară, într-o expunere istorică sau într-o analiză critică, în detrimentul unității compoziționale, al profunzimii ideilor sau al rigorii structurale.
• anecdotiza — A transforma un fapt istoric, un eveniment grav sau o narațiune amplă într-o anecdotă ori într-o succesiune de istorioare mărunte și picante. Acest proces structural tinde să reducă complexitatea sau profunzimea unui subiect, prezentându-l într-o manieră fragmentară, axată exclusiv pe latura sa pitorească, hazlie sau anecdotică.