#cromozom

• ab origine — Expresie latină care înseamnă 'de la origine' sau 'de la început'. În genetica medicală și embriologie, se folosește pentru a descrie o anomalie cromozomială, o malformație congenitală sau o afecțiune metabolică prezentă în structura biologică a organismului încă din momentul concepției (ab origine), spre deosebire de bolile dobândite pe parcursul vieții.
• aberant — Care se abate în mod evident de la tipul normal, de la structura anatomică standard sau de la evoluția fiziologică firească. În genetică și oncologie, califică celule, cromozomi sau vase sanguine cu dezvoltare atipică; în psihiatrie, descrie un comportament, un raționament sau un răspuns emoțional profund deformat, incompatibil cu logica medicală sau cu realitatea obiectivă.
• aberanță — Stare, manifestare sau structură care prezintă o deviere patologică de la tipul normal sau fiziologic. În genetică, reprezintă o anomalie structurală sau numerică a cromozomilor; în neuropsihiatrie, desemnează o rătăcere a funcțiilor cognitive sau o tulburare severă de gândire; în oftalmologie, indică o eroare optică a ochiului (defect de refracție) care împiedică formarea unei imagini clare pe retină.
• aberație — O abatere evidentă de la ceea ce este normal, corect, logic sau natural. În genetică, reprezintă o modificare profundă în numărul sau ordinea genelor dintr-un cromozom (aberație genetică). În psihiatrie, desemnează o tulburare de gândire, o idee bizară sau o deviație comportamentală gravă de la normele sociale. În optică și astronomie, indică deformarea imaginilor din cauza proprietăților lentilelor sau mișcării Pământului în spațiu.
• acromocentru — Structură nucleară microscopică formată prin fuziunea sau agregarea regiunilor heterocromatice pericentromerice (centromeri) ale mai multor cromozomi în timpul interfazei celulare. Această formațiune structurală densă, observată frecvent la nivelul glandelor salivare ale unor insecte (cum ar fi cromozomii politeni de la Drosophila), apare sub microscop ca o masă centrală intens colorabilă, din care iradiază brațele cromozomiale eucromatice lipsite de activitate transcripțională directă în acea zonă.
• acrosindeză — Fenomen citogenetic sau tip particular de sinapsă meiotică caracterizat prin împerecherea, asocierea ori fuziunea parțială a cromozomilor omologi exclusiv la nivelul extremităților lor distale (telomere sau regiuni terminale), în timp ce segmentele intercalare și centromerice rămân libere și nealiniate. Această structură cromozomială restrictivă influențează direct procesul de crossing-over și rata de recombinare genetică în acele zone specifice.
• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• alelă — Una dintre formele alternative sau variantele moleculare ale aceleiași gene, localizată structural în același locus pe un cromozom omolog. Alelele determină variații diferite ale aceluiași caracter fenotipic (cum ar fi culoarea ochilor sau grupa sanguină), interacționând între ele prin relații de dominanță, recesivitate, codominanță sau dominanță incompletă în cadrul organismelor diploide.
• alelele — Forma de plural articulat hotărât a substantivului feminin alelă; definește în mod specific și direct variantele alternative ale aceleiași gene dintr-un locus cromozomial omolog, privite ca obiecte de studiu clar definite în cadrul unui organism Diploid sau al unei populații biologice.
• alelism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o genă prezintă mai multe forme alternative ori variante mutante (alele) care ocupă același locus pe cromozomii omologi. Structural, acest concept fundamentează diversitatea genetică în cadrul unei populații, fiind analizat în studiile de ereditate mendeliană pentru a explica interacțiunile funcționale dintre caracterele fenotipice transmise descendenților.
• alelomorf — 1. Una dintre formele alternative sau variantele moleculare ale aceleiași gene, care ocupă același locus pe un cromozom omolog și controlează variații diferite ale aceluiași caracter fenotipic; alelă. 2. Care prezintă caractere, structuri sau proprietăți alelomorfe, aparținând unei perechi de gene alternative care interacționează prin relații de dominanță ori recesivitate.
• alelomorfie — Starea, însușirea sau fenomenul biologic prin care o genă se prezintă sub forma mai multor variante alternative (alelomorfi ori alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. Acest concept structural fundamentează variabilitatea genetică din cadrul populațiilor, explicând modul în care genele perechi interacționează pentru a produce diversitate fenotipică.
• alelomorfism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o singură genă prezintă mai multe forme alternative ori variante moleculare (alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. În genetica populațiilor, acest mecanism structural reprezintă pilonul central al polimorfismului genic, determinând modurile complexe în care genele perechi interacționează prin dominanță, recesivitate sau codominanță pentru a genera diversitatea caracterelor ereditare.
• alociclie — Comportament mitotic sau meiotic atipic al unor cromozomi sau segmente cromozomiale (în special heterocromatina), caracterizat printr-un ritm de condensare și replicare desincronizat structural față de restul complementului cromozomial din nucleu; poate fi pozitivă (condensare precoce) sau negativă (condensare întârziată).
• alopoliploid — Organism, celulă sau individ care posedă mai mult de două seturi complete de cromozomi (este poliploid), rezultate în urma hibridării dintre două sau mai multe specii diferite, urmată de dublarea setului cromozomial. Acest fenomen structural hibrid combină genomuri neomoloage, fiind extrem de răspândit în regnul vegetal (de exemplu, la grâu sau bumbac), unde asigură o vigoare sporită și fertilitate restaurată.
• alosindeză — Fenomen citogenetic sau proces structural care constă în împerecherea (sinapsa) în timpul meiozei a unor cromozomi neomologi, proveniți de la genitori sau specii diferite, în cadrul unui organism hibrid sau alopoliploid. Acest tip de asociere cromozomială atipică diferă structural de autosindeză și joacă un rol esențial în analiza reconfigurării genomice și a gradului de rudenie filogenetică dintre taxoni.
• alosom — Cromozom sexual sau heterocromozom care diferă structural, ca dimensiune, formă și comportament genetic, de cromozomii somatici obișnuiți (autozomi). Acest tip de element cromozomial (cum ar fi cromozomii X și Y la mamifere) joacă rolul central în determinarea genetică a sexului unui individ și în transmiterea caracterelor ereditare legate de sex.
• alozom — Cromozom sexual sau heterocromozom care diferă structural, ca dimensiune, formă și comportament genetic, de cromozomii somatici obișnuiți (autozomi). Acest tip de element cromozomial (cum ar fi cromozomii X și Y la mamifere) joacă rolul central în determinarea genetică a sexului unui individ și în transmiterea caracterelor ereditare legate de sex.
• ameioză — Tip special de diviziune celulară aberantă sau modificată în care meioza clasică nu se finalizează ori este complet înlocuită, rezultând celule reproducătoare (gametofite sau spori) care păstrează numărul diploid neschimbat de cromozomi al celulei-mamă (fără reducere cromatică). Acest fenomen structural este strâns legat de procesul de apomixie la anumite specii de plante, permițând reproducerea asexuată prin semințe viabile din punct de vedere genetic.
• amfidiploid — Organism sau celulă poliploidă formată prin hibridarea a două specii diferite, urmată de dublarea setului de cromozomi, conținând astfel seturile diploide complete ale ambelor specii parentale. Ca adjectiv, descrie un genom, o plantă sau o cultură agricolă (cum este triticale) stabilizată genetic, capabilă de reproducere fertilă normală deoarece fiecare cromozom își găsește omologul în timpul meiozei.