#fruct

• acantocarp — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, o varietate sau o structură al cărei fruct este acoperit cu spini, ghimpi, țepi rigizi sau excrescențe ascuțite. Această adaptare anatomică a pericarpului are rolul principal de a proteja semințele în curs de dezvoltare împotriva prădătorilor și de a facilita zoocoria, permițând fructului să se agațe de blana animalelor pentru a fi răspândit (cum este cazul castanului sălbatic sau al unor specii de Xanthium).
• acarp — Care este lipsit de fructe, care nu produce rod sau care prezintă o incapacitate biologică de fructificare. În botanica aplicată, termenul caracterizează plantele, arborii sau culturile vegetale care, din cauza unor anomalii genetice, a condițiilor climatice nefavorabile ori a atacurilor de agenți patogeni, nu reușesc să își finalizeze ciclul reproductiv prin formarea și maturarea fructelor.
• acarpo — Element prim de compunere savantă (prefixoid) utilizat în terminologia botanică pentru a introduce în structura semantică a unui neologism referirea directă la absența fructelor, la incapacitatea de rodire sau la lipsa unui organ de tip carpel. Acesta provine din limba greacă și ajută la formarea unor termeni științifici specializați care descriu anomalii sau stadii evolutive din biologia reproductivă a plantelor, precum 'acarpotrop'.
• acrosarc — Tip de fruct carnos, simplu și indehiscent, derivat dintr-un ovar inferior, caracterizat prin faptul că pericarpul fuzionează strâns cu receptaculul hipertrofiat și cărnos care înconjoară complet semințele (cum este cazul fructului de agriș sau al unor specii de cactuși). Această structură anatomică vegetală complexă asigură protecția embrionilor și facilitează endozoocoria, adică dispersia semințelor prin intermediul animalelor care consumă învelișul suculent.
• acrosincarpie — Condiție structurală sau anomalie morfologică vegetală caracterizată prin fuziunea, sudarea ori unirea parțială a carpelelor sau a fructelor individuale exclusiv la nivelul extremităților lor superioare (apicale), în timp ce porțiunile inferioare sau bazele rămân distincte și separate în timpul dezvoltării.
• Actinidia — Denumire științifică pentru un gen de plante agățătoare, arborescente sau arbustive din familia Actinidiaceae, originare din Asia de Est și cultivate în prezent la nivel mondial. Spețiile din genul Actinidia sunt caracterizate structural prin tulpini viguroase, frunze alternative, flori adesea unisexuate și fructe de tip bacă cărnoasă, cu numeroase semințe mici, bogate în vitamine, recunoscute universal sub denumirea comercială de kiwi (în special speciile Actinidia deliciosa și Actinidia chinensis).
• Actinidia arguta — Denumire științifică pentru o plantă agățătoare, lemnoasă și perenă din familia Actinidiaceae, nativă în Asia de Est și cunoscută popular sub numele de 'kiwi rezistent' sau 'kiwi siberian'. Se caracterizează structural prin rezistența sa excepțională la temperaturi scăzute (de până la -30 de grade Celsius) și prin fructele sale mici, de mărimea unei boabe de strugure, cu pielița verde, netedă și comestibilă, având un gust dulce-acrișor intens și un conținut ridicat de vitamina C.
• Actinidia chinensis — Denumire științifică pentru o specie de plantă agățătoare din familia Actinidiaceae, originară din China și recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre speciile principale din care provine fructul de kiwi comercial. Structural, este strâns înrudită cu Actinidia deliciosa, dar se distinge prin fructele sale cu pulpa galbenă sau verzuie, cu pielița mai netedă, lipsită de perișori aspri, având o aromă mai dulce și mai tropicală, comercializată adesea sub denumirea de 'kiwi galben' sau 'gold kiwi'.
• actinocarp — Termen botanic structural ce descrie o plantă, un carpel sau un fruct ale cărui elemente componente sunt dispuse în mod radiar, simetric ori stelat în jurul unui ax central. În taxonomia vegetală istorică, termenul a fost utilizat și pentru a desemna un grup de plante acvatice sau palustre (cum ar fi genul Damasonium, denumit în trecut Actinocarpus) caracterizate prin fructe compuse din folicule așezate în formă de stea strălucitoare.
• adelfocarpie — Fenomen biologic sau proprietate botanică întâlnită la anumite specii de plante angiosperme, caracterizată prin producerea unor fructe strâns grupate, sudate sau înfrățite structural. Această formare anatomică strânsă provine adesea dintr-o inflorescență compactă în care ovarele florilor vecine fuzionează în timpul maturizării, facilitând o dispersie colectivă a semințelor.
• aerocarpie — Proprietate sau fenomen biologic rar întâlnit la anumite specii de plante care constă în formarea, maturarea și dezvoltarea fructelor în mediul aerian, deasupra solului, spre deosebire de plantele geocarpe, care își îngroapă fructele pentru a se coace în pământ.
• aerocarpotropic — Care se referă la aerocarpotropism sau care manifestă o mișcare de orientare a fructelor influențată direct de prezența aerului ori a curenților atmosferici. Descrie comportamentul tropic al anumitor organe vegetale care își modifică poziția în spațiul aerian pentru a optimiza coacerea sau răspândirea ulterioară a semințelor.
• afen — Variantă regională arhaică, atestată în vechile dicționare ale limbii române, utilizată pentru a desemna afinul (Vaccinium myrtillus), arbustul fructifer de talie mică din familia Ericaceae. Termenul se folosește în anumite graiuri locale atât pentru a numi planta în sine, cât și boabele sale sferice, negre-albăstrui, bogate în antioxidanți. În lexicografia modernă, forma a fost standardizată sub denumirea comună de afin, rămânând un indicator etnolingvistic prețios pentru studiul hărților dialectale.
• afiniș — Formațiune vegetală compactă, pajiște montană sau poiană acoperită în întregime de tufe de afin sălbatic (Vaccinium myrtillus). Afinișurile sunt asociații floristice specifice solurilor acide și climatului răcoros din etajul subalpin al munților Carpați, reprezentând un habitat ecologic crucial pentru fauna locală și o zonă majoră de recoltare a fructelor de pădure.
• aghireșă — Formă feminină rară sau regională utilizată în trecut pentru a desemna fructul mic, sferic și de culoare negricioasă al arbustului numit aghireș (sânger); de asemenea, poate funcționa ca formă adjectivală feminină pentru a descrie o caracteristică legată de acești arbuști ori o nuanță de roșu-sângeriu.
• agrate — Denumire populară regională folosită pentru a desemna fructele arbustului de agriș (Ribes uva-crispa) sau agrisele, caracterizate prin gustul lor acrișor și forma sferică-ovală, cu nervuri proeminente. În anumite zone din vestul și nordul țării, termenul face referire directă la bobițele verzi-gălbui utilizate în mod tradițional la prepararea ciorbelor de primăvară sau a dulcețurilor rafinate.
• agriș — Arbust fructifer spinos de dimensiuni reduse din familia Grossulariaceae (Ribes uva-crispa), cultivat în regiunile temperate pentru fructele sale comestibile, rotunde sau ovoide, de culoare verde, galbenă ori roșiatică, cu gust acrișor și bogate în vitamine. În sens colectiv, termenul se poate referi și la tufa cultivată în grădini.
• agrișă — Fructul arbustului numit agriș (Ribes uva-crispa); bacă sferică sau ovoidală, translucidă, de culoare verde-gălbuie, roz sau roșiatică, acoperită cu perișori fini ori complet netedă, având un gust acrișor-răcoritor. Este un fruct deosebit de bogat în vitamina C, acizi organici, pectină și minerale, consumat în stare proaspătă sau utilizat structural în gastronomie pentru compoturi, dulcețuri, jeleuri ori prăjituri.
• agrume — Nume colectiv dat fructelor din genul Citrus (lămâi, portocale, mandarine, grapefruit, pomelo, lime), caracterizate prin coajă aromatică, bogată în uleiuri esențiale, și miez zemos, compartimentat, cu un conținut ridicat de acid citric și vitamina C. În sens larg, termenul desemnează și plantațiile sau arborii care produc aceste fructe specifice climatului cald, subtropical.
• agud — Denumire populară regională dată agudului, pom fructifer din genul Morus, cunoscut pe scară largă sub numele de dud; de asemenea, termenul se poate referi direct la fructul comestibil al acestui pom, numit dudă sau agudă. Frunzele acestui arbore reprezintă hrana exclusivă și esențială pentru viermii de mătase în sericicultură.