#lexic

• autoplastie — Intervenție chirurgicală de reparare, reconstrucție sau înlocuire a unui țesut ori a unui organ lezat, realizată prin transplantarea unui fragment biologic (grefă cutanată, osoasă, musculară sau vasculară) prelevat dintr-o altă zonă a corpului aceluiași pacient. Acest procedeu structural garantează o compatibilitate imunologică perfectă și elimină riscul de respingere a grefei, fiind utilizat pe scară largă în tratamentul marilor arși și în chirurgia estetică reparatorie.
• autopsiat — Care a fost supus unei autopsii; cadavru sau corp uman disecat structural și examinat anatomo-patologic de către un medic legist sau patolog pentru determinarea cauzelor morții. În terminologia criminalistică și medicală, descrie starea unui organism post-mortem după ce cavitățile sale biologice au fost deschise, analizate și suturate conform protocoalelor standard de investigație.
• autore — Formă arhaică, regională sau variantă veche de plural utilizată în textele istorice timpurii pentru a desemna autoarele sau, în anumite contexte de influență etimologică, o autoreferință structurală abstractă. În lingvistica istorică, studiul acestor variante lexicale documentează evoluția desinențelor și a proceselor de adaptare a împrumuturilor neologice în structura morfologică a limbii române înainte de standardizarea academică modernă.
• autosemantic — Care are un înțeles de sine stătător; care posedă valoare semantică de sine stătătoare, independent de context. În lingvistică, acest atribut descrie cuvintele cu conținut noțional deplin, numite și cuvinte conceptuale sau lexicale (precum substantivele, adjectivele, verbele sau adverbele), care pot îndeplini singure o funcție sintactică în propoziție, spre deosebire de cele sinsemantice (prepoziții, conjuncții).
• auxiliar — Care ajută, susține sau completează ceva principal; element de sprijin. În gramatică, definește un verb (precum 'a avea' sau 'a fi') utilizat pentru formarea timpurilor și modurilor compuse. În educație, reprezintă o carte sau un caiet de exerciții care completează manualul obligatoriu.
• auxometru — Instrument sau aparat optic special utilizat pentru determinarea și măsurarea puterii de mărire a unui sistem de lentile, a unui microscop ori a unui telescop; dispozitiv de precizie conceput pentru a măsura diametrul pupilei de ieșire sau raportul dintre dimensiunea imaginii și cea a obiectului real.
• auxopatic — Care se referă la sau este caracterizat prin anomalii, tulburări ori disfuncții patologice ale procesului de creștere și dezvoltare fizică a organismului (cum ar fi nanismul sau gigantismul); privitor la modificările morbide ale auxologiei.
• auxotrof — Organism mutant (în special o tulpina bacteriană, fungică ori o cultură celulară) care a pierdut capacitatea de a sintetiza un anumit compus organic esențial pentru creșterea sa (un aminoacid, o vitamină sau o bază azotată) în urma unei mutații genetice, necesitând prezența obligatorie a acestei substanțe ca supliment exogen în mediul de cultură pentru a se putea multiplica.
• avalma — În devălmășie, laolaltă, fără o delimitare sau separare clară a bunurilor, proprietăților sau responsabilităților; de-a valma. Folosit istoric în contextul comunităților rurale, termenul descrie modul în care membrii unei colectivități stăpâneau pământurile sau pădurile la comun, înainte de realizarea hotărnicilor sau a partajelor individuale.
• avaloma — Formă arhaică și rară pentru 'avalma' sau 'de-a valma', însemnând laolaltă, amestecat, claie peste grămadă sau în deplină devălmășie. Termenul este utilizat în textele vechi pentru a descrie o stare de învălmășeală, o aglomerare dezordonată de obiecte ori stăpânirea la comun a unor bunuri de către membrii unei comunități.