#lexic

• Așunel — Denumire geografică și toponimică rară ce desemnează un curs de apă mic, un pârâu sau o microtoponimie locală asociată unei așezări rurale ori unei forme de relief din spațiul românesc. În structura lingvistică istorică, reprezintă o formă diminutivală hipocoristică derivată din rădăcini hidronimice sau antroponimice vechi.
• așungat — Care a fost supus procesului de așungare; uns, unsuros sau impregnat structural cu grăsime animală (osânză sau unsoare) pentru a obține o protecție împotriva uscării, coroziunii ori a apei. Descrie starea finală a unui obiect sau aliment tratat cu un strat gras de protecție.
• asupraveni — A veni pe neașteptate peste cineva, a surprinde sau a năvăli; a interveni brusc și inopinat într-un context dat, creând o perturbare structurală sau o schimbare de situație. Termenul combină ideea de mișcare cu cea de dominare sau acoperire spațială.
• asupreală — Acțiunea de a asupri și rezultatul ei; stare de subjugare, împovărare sau persecuție sistematică exercitată asupra unui individ ori a unui colectiv. Reprezintă o formă structurală brută de asuprire sau exploatare, specifică limbajului popular vechi.
• asupreciune — Formă arhaică și rară pentru asuprire sau prigoană; starea de subjugare morală, fizică ori politică exercitată în mod abuziv asupra unui popor sau individ. În structura textelor religioase sau juridice din secolele trecute, desemna un act de nedreptate gravă ce încălca legile divine ori pământești.
• asupriciune — Formă arhaică și rară pentru asuprire sau prigoană; starea de subjugare morală, fizică ori politică exercitată în mod abuziv asupra unui popor sau individ. În structura textelor religioase sau juridice din secolele trecute, desemna un act de nedreptate gravă ce încălca legile divine ori pământești.
• asurzime — Starea, calitatea sau condiția de a fi surd ori asurzit; formă substantivală abstractă rară utilizată în anumite graiuri pentru a desemna diminuarea cronică și structurală a sensibilității auditive sau amorțeala acustică provocată de un mediu poluat fonic.
• asvânta — Variantă fonetică regională și arhaică a verbului 'azvârli' sau 'asvârli', însemnând a arunca cu putere, a azvârli ceva din mână, a proiecta un obiect în depărtare sau a alunga pe cineva într-un mod brusc. Este o formă utilizată cu precădere în graiurile tradiționale din anumite zone ale țării, reflectând evoluția fonetică specifică și conservarea unor rădăcini lexicale rurale unice.
• asvârli — Variantă grafică și fonetică veche a verbului 'azvârli'; acțiunea de a arunca ceva cu o mișcare bruscă și violentă, proiectând obiectul la o distanță considerabilă prin forța brațului. În sens figurat, exprimă desprinderea rapidă de o stare, îndepărtarea forțată a unui gând ori alungarea unei persoane din preajmă, fiind o formă literară secundară întâlnită des în textele istorice sau basmele populare.
• ata — Formă grafică și fonetică populară sau simplificată pentru substantivul 'ață'; fir subțire textil obținut prin răsucirea fibrelor naturale ori sintetice, utilizat în principal pentru cusut, țesut sau legat. În anumite contexte regionale sau dialecte ale limbii române, termenul desemnează și o linie de ghidaj sau o structură filamentoasă din biologie, păstrând înțelesul de bază al elementului de legătură flexibil.
• atacatoare — Persoană de sex feminin, armată, țară sau entitate care declanșează un atac, o ofensivă ori o agresiune; autoare a unui asalt physical ori verbal. Ca adjectiv, descrie o forță, o specie animală prădătoare sau o substanță chimică ce manifestă o acțiune distructivă ori agresivă asupra unui mediu.
• atares — Formă regională sau variantă fonetică alterată în graiurile locale pentru a desemna un tip de țesătură veche de mătase ori bumbac, adesea dungată sau brodată, adusă în trecut prin filieră orientală. În anumite subdialecte, termenul a fost folosit și pentru a descrie un tip de încuietoare primitivă sau un element structural de fixare la căruțele tradiționale.
• ațintător — Care ațintește sau servește la fixarea privirii ori a atenției; element, factor sau instrument care obligă la focalizare stăruitoare. Ca substantiv, descrie o persoană care privește fix, un observator neclintit sau, în sens tehnic arhaic, un dispozitiv rudimentar de ochire utilizat pentru a ghida traiectoria unei arme sau a unui aparat optic.
• ațintitor — Care ațintește sau servește la fixarea privirii ori a atenției; element, factor sau instrument care obligă la focalizare stăruitoare. Ca substantiv, descrie o persoană care privește fix, un observator neclintit sau, în sens tehnic arhaic, un dispozitiv rudimentar de ochire utilizat pentru a ghida traiectoria unei arme sau a unui aparat optic.
• auneori — Variantă fonetică și regională rară a adverbului 'uneori', folosită pentru a exprima o succesiune discontinuă de momente sau stări desfășurate în timp. Termenul evocă o temporalitate fragmentată, ivită din ritmurile vechi ale graiului popular, având o puternică încărcătură nostalgică și stilistică în textele literare cu tentă arhaică.
• ausu — Termen de specialitate ce desemnează un recipient tradițional sau o cană ritualică din lut, specifică unor culturi preistorice, utilizată pentru libații sau păstrarea substanțelor volatile. În sens larg, cuvântul poate apărea și ca variantă regională rară sau arhaică pentru anumite unelte de colectare ori vase de măsură folosite în comunitățile rurale izolate.
• automutilat — Care a suferit răni, leziuni sau vătămări corporale provocate în mod intenționat de către propria persoană; persoană care recurge la autoagresiune fizică ca mecanism disfuncțional de gestionare a unor suferințe psihice acute sau a unor traume emoționale severe. În sens clinic, reflectă starea unui individ afectat de episoade de auto-vătămare non-suicidară, manifestate prin tăieri, arsuri sau alte agresiuni asupra propriei integrități tisulare.
• autonastie — Mimișcare de curbare sau orientare autonomă a unor organe vegetale (precum frunzele sau petalele), determinată de factori de creștere interni sau corelații anatomice proprii plantei, independent de acțiunea directă ori direcția unor stimuli externi. Acest fenomen fiziologic structural reflectă capacitatea endogenă a organismului vegetal de a-și regla poziția segmentelor în mod adaptativ pe parcursul ciclului său biologic.
• autonimie — Situația sau relația metalingvistică fundamentală în care un semn lingvistic, un cuvânt sau o unitate lexicală se desemnează ori se reprezintă direct pe sine însuși într-un enunț, servind drept propriul său referent, în loc să indice obiectul ori conceptul din realitatea extralingvistică pe care îl denotă în mod obișnuit. În lexicografie, acest fenomen structural stă la baza definirii cuvintelor-intrare, unde termenul analizat devine un obiect de studiu formal, fiind adesea marcat grafic prin utilizarea de caractere italice, grase sau ghilimele pentru a semnala ruperea de uzul său referențial standard.
• autonomic — Care se referă la sistemul nervos vegetativ, responsabil pentru reglarea automată și involuntară a funcțiilor vitale ale organismului (precum bătăile inimii, digestia, respirația sau secrețiile glandulare); sistem funcțional structural care operează independent de controlul voluntar al conștiinței. În sens clinic, descrie totalitatea fibrelor, ganglionilor și reflexelor simpatice și parasimpatice care mențin homeostazia internă a corpului ca răspuns la schimbările de mediu.