#literar

• asvârli — Variantă grafică și fonetică veche a verbului 'azvârli'; acțiunea de a arunca ceva cu o mișcare bruscă și violentă, proiectând obiectul la o distanță considerabilă prin forța brațului. În sens figurat, exprimă desprinderea rapidă de o stare, îndepărtarea forțată a unui gând ori alungarea unei persoane din preajmă, fiind o formă literară secundară întâlnită des în textele istorice sau basmele populare.
• asvîrli — Variantă ortografică cu 'î' din 'i' a verbului 'asvârli' (azvârli); acțiunea de a arunca un obiect cu putere și rapiditate la o distanță mare. Această formă grafică a fost utilizată conform normelor de dinainte de 1993 în textele literare și revistele culturale pentru a reda dinamismul mișcărilor fizice sau, la nivel figurat, gestul de a respinge o idee ori un sentiment.
• atrizi — Forma românească standardizată pentru 'Atridae', desemnându-i pe faimoșii descendenți ai regelui Atreus din Micene. În centrul legendelor homerice, acești conducători structurali (Agamemnon și Menelaie) simbolizează autoritatea monarhică absolută din epoca bronzului, dar și vulnerabilitatea în fața unui blestem ancestral marcat de tragedie.
• Atterbom — Nume de familie istoric asociat în mod deosebit cu Per Daniel Amadeus Atterbom, un renumit poet, critic literar și filozof suedez din secolul al XIX-lea, lider de seamă al curentului romantic din Suedia. Opera sa teoretică și artistică a adus o transformare structurală în estetica literară scandinavă, fiind recunoscut pentru dramele sale fantastice bazate pe folclor și pentru studiile sale academice asupra istoriei culturale.
• attică — Formă grafică variantă pentru 'Atica' sau formă adjectivală la feminin care se referă la regiunea istorică a Atenei antice ori la manifestările sale culturale și lingvistice. În filologie, reprezintă dialectul grec vechi (limba attică) în care au fost redactate capodoperele literaturii clasice; în arhitectură, definește o structură superioară de fațadă sau o bază de coloană specifică (baza attică).
• atticesc — Formă adjectivală românească veche sau arhaizantă (variantă pentru 'atic') utilizată pentru a descrie ceva ce aparține Aticei, Atenei antice sau culturii elene clasice. În textele filologice sau traducerile istorice din secolele trecute, califica stilul literar, dialectul ori spiritul cultural caracterizat prin sobrietate, rafinament artistic și echilibru structural.
• auctorial — Care aparține autorului, care este propriu autorului sau se referă la ipostaza acestuia într-o operă literară; privitor la actul creației originale. În teoria literară și în analiza naratologică, termenul este utilizat pentru a descrie instanța narativă omniscientă (perspectivă auctorială), vocea care coordonează discursul din exteriorul acțiunii sau elementele de paratext care poartă amprenta directă și asumată a creatorului textului.
• audace — Care dă dovadă de îndrăzneală, curaj, neînfricare sau temeritate; curajos, îndrăzneț, impetuos. În cercurile academice sau în analiza artistică și literară, termenul descrie un gest, o teorie, o inovație stilistică sau o atitudine care sfidează normele tradiționale, manifestându-se cu o originalitate izbitoare și asumându-și riscuri estetice sau conceptuale mari.
• augura — A prevesti, a prezice sau a anticipa modul în care se va desfășura un eveniment viitor pe baza unor semne, indicii ori împrejurări actuale; a fi semnul precursor al unei stări de lucruri. Utilizat frecvent în construcții impersonale sau în limbajul jurnalistic și literar pentru a indica o evoluție favorabilă sau nefavorabilă.
• augustos — Variantă adjectivală rară sau învechită pentru termenul 'august'. Desemnează o persoană, o trăsătură, un lăcaș sau o manifestare măreață, impunătoare, plină de demnitate suverană, noblețe și maiestate, care inspiră un respect profund sau o venerație deosebită în fața publicului.
• aurocor — Termen rar sau livresc format prin compunere (auro + cor), utilizat în texte poetice vechi, scrieri religioase sau descrieri ornamentale pentru a desemna un cor strălucitor, o adunare de voci divine ori o suită celestă învăluită în lumină aurie. Ca adjectiv, descrie ceva care posedă o coroană de aur sau o aură luminoasă pură, fiind asociat în mod tradițional cu reprezentările iconografice bizantine și fastul liturgic.
• aurocoră — Variantă feminină sau formă derivată a termenului 'aurocor', utilizată în literatura simbolică, scrierile vechi sau textele liturgice pentru a desemna o coroană strălucitoare de aur, o aureolă divină ori o adunare sacră de voci feminine învăluite în lumină celestă. În sens figurat, termenul descrie o manifestare luminoasă circulară cu reflexe aurii, specifică momentelor de răsărit sau apus, sugerând puritate spirituală, noblețe și perfecțiune estetică.
• autobiografie — Scriere literară sau document istoric în care autorul își povestește propria viață, prezentându-și evoluția personală, profesională și spirituală. Se caracterizează prin identitatea deplină dintre autor, narator și personajul principal, oferind o perspectivă subiectivă asupra evenimentelor trăite.
• autobiografism — Tendință, orientare sau procedeu literar manifestat prin utilizarea excesivă ori sistematică a elementelor din viața personală a autorului în structura unei opere de ficțiune. Spre deosebire de o autobiografie clasică, acest fenomen descrie amprenta autoreferențială profundă pe care experiențele reale, trăirile intime și amintirile scriitorului o lasă asupra textului narativ sau poetic, estompând granițele dintre realitate și imaginație.
• autodevora — A se distruge, a se consuma sau a se mânca pe sine însuși. În biologie celulară, descrie procesul structural de autofagie prin care o celulă își degradează propriile componente alterate pentru a supraviețui, iar în sens figurat sau literar, face referire la o persoană mistuită și măcinată interior de pasiuni distructive, remușcări sau ură.
• autodiegetic — Care desemnează un tip de narator care este în același timp și protagonistul, personajul principal al textului narativ; privitor la narațiunea la persoana întâi în care cel care povestește relatează propriile sale experiențe trăite în universul fictiv.
• autoelogiu — Elogiu adus propriei persoane; text, discurs sau declarație publică prin care un individ își preamărește singur meritele, talentul, faptele sau calitățile morale deosebite.
• autoencomiastic — Care conține un elogiu adus propriei persoane; referitor la discursul, textul sau atitudinea prin care cineva se preamărește ori se laudă singur în mod excesiv, utilizând figuri de stil specifice panegiricului sau odelor clasice.
• automnal — Care aparține toamnei, privitor la toamnă; specific acestui anotimp sau care se produce în perioada cuprinsă între echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă. În limbajul literar și poetic, termenul sugerează adesea o atmosferă melancolică, nostalgică sau un stadiu de maturitate târzie, de declin ori de nostalgie profundă, fiind utilizat pentru a descrie peisaje, stări de spirit ori fenomene naturale specifice căderii frunzelor.
• autoparodia — A-și parodia propriile opere, stilul, ideile sau manifestările comportamentale; a reproduce în mod intenționat, caricatural și autoironic elementele caracteristice ale propriei personalități ori creații artistice pentru a genera un efect comic sau reflexiv. În critică, reflectă maturitatea unui creator care își analizează clișeele stilistice structurale prin intermediul satirei orientate spre sine.