#molecula

• acrosindeză — Fenomen citogenetic sau tip particular de sinapsă meiotică caracterizat prin împerecherea, asocierea ori fuziunea parțială a cromozomilor omologi exclusiv la nivelul extremităților lor distale (telomere sau regiuni terminale), în timp ce segmentele intercalare și centromerice rămân libere și nealiniate. Această structură cromozomială restrictivă influențează direct procesul de crossing-over și rata de recombinare genetică în acele zone specifice.
• adelomicetă — Termen științific utilizat pentru a desemna o ciupercă microscopică ce aparține unui grup caracterizat prin stadii de dezvoltare incomplete sau prin structuri de reproducere ascunse, neevidente ori parțial necunoscute. Acest tip de organism micotic, clasificat adesea în trecut printre fungii imperfecți, prezintă un ciclu biologic complex, analizat în laborator pentru a-i determina formele de înmulțire.
• adenină — Bază azotată purinică fundamentală, cu o structură heterociclică alcătuită din două inele condensate, componentă esențială a acizilor nucleici (ADN și ARN). Ea joacă un rol structural crucial în stocarea și transmiterea informației genetice prin legături specifice de hidrogen cu timina sau uracilul, fiind de asemenea un element cheie în molecule vitale pentru metabolismul energetic celular, precum ATP.
• adesiv — Variantă ortografică sau formă tehnică secundară pentru cuvântul 'adeziv'. Ca substantiv, desemnează o substanță capabilă să fixeze ori să lipească structural două suprafețe prin contact direct și atracție moleculară. Ca adjectiv, descrie o proprietate a unui corp sau material de a manifesta aderență, de a se prinde ori de a rămâne strâns unit de un alt strat sau suport.
• adezivă — Care are proprietatea de a se lipi sau de a fixa strâns două suprafețe ori corpuri diferite prin contact direct; substanță fluidă, vâscoasă ori solidificată utilizată industrial pentru realizarea unor îmbinări permanente sau temporare. În sens structural, descrie o peliculă reactivă sau o bandă suport capabilă să dezvolte forțe intermoleculare ridicate de atracție la nivelul straturilor de contact.
• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• adsorbire — Acțiunea de a adsorbi și rezultatul ei; procesul fizico-chimic prin care un fluid se acumulează pe un strat superficial limitat, formând o peliculă moleculară fină. Reprezintă substantivul de acțiune verbală echivalent cu termenul mai des utilizat 'adsorbție', fiind preferat uneori în textele tehnice sau industriale românești pentru a sublinia dinamica sau desfășurarea temporală a operației de captare pe suprafață.
• aeroion — Particulă electrică încărcată pozitiv sau negativ din atmosfera terestră, formată dintr-un atom sau o moleculă de gaz (ori un mic conglomerat de molecule atașate în jurul acestora) care a pierdut sau a câștigat unul ori mai mulți electroni sub acțiunea radiațiilor cosmice, ultraviolete sau a descărcărilor electrice.
• agonistă — Forma de feminin pentru termenul agonist; desemnează o substanță sau o moleculă capabilă să activeze un receptor celular ori, în anatomie, o acțiune sau o grupă musculară feminină care inițiază și susține o mișcare fizică specifică.
• agregație — Formă de unire, grupare ori asociere strânsă a mai multor elemente independente, date statistice, celule sau particule minerale într-o masă unică, fără ca acestea să își piardă complet individualitatea chimică sau structurală. În sociologie, reprezintă o formare colectivă temporară sau permanentă bazată pe alinierea unor indivizi cu scopuri comune.
• alcaliceluloză — Produs intermediar obținut în industria chimică prin tratarea celulozei cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu (sodă causticã). Acest compus joacă un rol structural esențial în procesul de obținere a viscozei, a mătăsii artificiale și a celofanului, facilitând reactivitatea chimică ulterioară a fibrelor prin modificarea aranjamentului molecular macromolecular.
• alcan — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice saturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin exclusiv legături simple de tip sigma între atomii de carbon și au formula moleculară generală CnH2n+2. Alcanii (numiți istoric și parafine) prezintă o reactivitate chimică relativ scăzută la temperatura camerei și constituie principalul component al gazelor naturale și al petrolului (de exemplu: metan, etan, propan, butan).
• alchenă — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură dublă covalentă carbon-carbon (C=C) și au formula moleculară generală CnH2n. Alchenele (numite istoric și olefine) prezintă o reactivitate chimică mult mai mare decât alcanii, fiind capabile să participe la reacții de adiție, polimerizare și oxidare (de exemplu: etena, propena, butena).
• alchil — Nume generic dat radicalilor hidrocarburați monovalenți, saturați și aciclici, obținuți teoretic prin îndepărtarea unui atom de hidrogen dintr-un alcan. Au formula moleculară generală CnH2n+1 și sunt denumiți structural prin înlocuirea sufixului „-an” al alcanului corespunzător cu sufixul „-il” (de exemplu: metil, etil, propil, butil), fiind componente fundamentale în sinteza compușilor organici.
• alchină — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură triplă covalentă carbon-carbon (-C≡C-) și au formula moleculară generală CnH2n-2. Alchinele (numite istoric și acetilene) sunt compuși cu o reactivitate chimică foarte mare, participând ușor la reacții de adiție și polimerizare, având aplicații industriale majore ca materii prime în sinteza organică.
• aldolizare — Reacție chimică de adiție nucleofilă prin care două molecule de compuși carbonilici (aldehide sau cetone), care posedă atomi de hidrogen în poziția alfa, se unesc pentru a forma o beta-hidroxialdehidă sau o beta-hidroxicetonă (un aldol). Acest proces structural reprezintă prima etapă din cadrul condensării aldolice și este fundamental în sinteza organică industrială și în rutele metabolice celulare.
• aldoximă — Un compus organic azotat din clasa oximelor, obținut formal sau practic prin reacția de condensare a unei aldehide cu hidroxilamina (NH2OH), având structura generală R-CH=N-OH. Acest tip de oximă se caracterizează prin prezența unui atom de hidrogen legat de carbonul azometinic, spre deosebire de cetoxime, fiind un intermediar valoros în sinteza nitrililor și a amidelor.
• alelele — Forma de plural articulat hotărât a substantivului feminin alelă; definește în mod specific și direct variantele alternative ale aceleiași gene dintr-un locus cromozomial omolog, privite ca obiecte de studiu clar definite în cadrul unui organism Diploid sau al unei populații biologice.
• alelogen — Care determină, stimulează sau este responsabil de formarea și dezvoltarea unor variante alternative ale aceleiași gene (alele); referitor la factorii biochimici ori mutageni care induc variabilitate structurală la nivelul aceluiași locus cromozomial. În studiile moleculare, termenul descrie un agent sau un proces celular capabil să modifice secvența nucleotidică originală, ducând la apariția de noi forme alelomorfe.
• alelotrop — Care prezintă proprietatea de alelotropie; care se referă la substanțele chimice, compușii isomeri sau sistemele moleculare aflate în echilibru dinamic reciproc, unde o formă se transformă continuu în cealaltă în funcție de temperatură ori presiune. În biologie, termenul se aplică uneori și structurilor celulare care își schimbă orientarea sau tropismul în mod corelat, ca răspuns la stimuli externi coordonați.