#petitie

• agon — Concept fundamental din Grecia antică ce desemnează o competiție publică, o întrecere atletică, literară ori muzicală organizată în cadrul jocurilor sacre; în sens extins și modern, termenul reprezintă principiul competițional sau conflictul agonistic descris de sociologi (precum Roger Caillois în teoria jocurilor) ca o manifestare culturală bazată pe rivalitate reglementată, efort personal și șanse egale.
• agonistică — Forma de feminin pentru termenul agonistic; desemnează o conduită, o atitudine sau o manifestare conflictuală ori, istoric ca substantiv, arta întrecerilor publice, a luptelor atletice și a jocurilor competiționale desfășurate în arena elenă antică.
• alitera — A utiliza sau a repeta aceeași consoană ori același grup de consoane la începutul sau în interiorul mai multor cuvinte succesive dintr-un vers, dintr-o frază ori dintr-o structură ritmică, cu scopul de a obține un efect muzical, sonor, imitativ ori simbolic (efect numit aliterație); a construi structuri textuale bazate pe armonie consonantică.
• all segno — Expresie și indicație muzicală provenită din limba italiană (al segno), tradusă literal prin 'la semn'. Este utilizată în partituri pentru a instrui interpreții sau dirijorul să repete o secțiune muzicală anterioară începând exact din locul marcat cu un simbol grafic specific (denumit 'segno' sau 'semn'), servind la eficientizarea spațiului grafic al partiturii și evitarea rescrierii acelorași măsuri.
• anadiploză — Figură de stil retorică și sintactică ce constă în repetarea cuvântului sau a grupului de cuvinte final dintr-o propoziție sau dintr-un vers la începutul propoziției ori al versului imediat următor. Acest procedeu de dublare structurală, utilizat frecvent atât în poezia lirică (pentru a crea ritm, muzicalitate și amplificare emoțională), cât și în arta oratorică (pentru a accentua o idee fundamentală), asigură o legătură strânsă și progresivă între secvențele discursului.
• anafora — Figură de stil retorică și sintactică ce constă în repetarea aceluiași cuvânt sau grup de cuvinte la începutul mai multor propoziții, fraze ori versuri consecutive, cu scopul de a accentua o idee, a crea simetrie și a spori muzicalitatea discursului. În lingvistică, definește relația de coreferință prin care o unitate lexicală trimite la o entitate menționată anterior în text. În liturghia creștină orientală (ortodoxă), termenul (scris adesea Anafora) desemnează partea centrală a Sfintei Liturghii, rugăciunea solemnă a jertfei euharistice.
• antisportiv — Care contravine normelor etice ale sportului, principiilor de fair-play, respectului reciproc și disciplinei competiționale; comportament incorect, brutal sau lipsit de loialitate manifestat de un atlet, antrenor sau suporter. În sens larg, termenul se aplică oricărei acțiuni dintr-un domeniu concurențial care urmărește obținerea unui avantaj prin mijloace necinstite sau ostile.
• apetiție — Tendință, impuls, dorință oarbă sau forță internă prin care un organism ori o conștiință tinde spre satisfacerea nevoilor sale sau spre un obiect exterior. În filozofia lui Leibniz, conceptul desemnează dinamismul intern al monadei, adică tendința constitutivă a acesteia de a trece de la o percepție la alta.
• apetițiune — Variantă lexicografică învechită sau livrescă pentru termenul 'apetiție'; tendință internă, impuls, dorință oarbă sau forță dinamică prin care un organism ori o conștiință tinde spre satisfacerea nevoilor sale. Apare sporadic în traducerile românești de metafizică și psihologie specifice secolului al XIX-lea.
• arenă — Spațiu central circular sau oval, acoperit cu nisip, situat în mijlocul unui amfiteatru antic, destinat luptelor de gladiatori, curselor de care sau spectacolelor publice. În sens modern, reprezintă o construcție arhitecturală de mari dimensiuni, adesea acoperită, dotată cu tribune etajate pentru spectatori, utilizată structural pentru competiții sportive, concerte de amploare sau manifestări publice. În sens figurat, denumește un domeniu de activitate intensă unde se desfășoară dispute ideologice sau confruntări majore.
• argimagzariu — Termen oficial arhaic de origine otomană, utilizat istoric în cancelariile din Țările Române pentru a desemna arhivarul, secretarul sau funcționarul administrativ responsabil cu înregistrarea, păstrarea și gestionarea magzaru-lui ori a magzarurilor (andrografe, petiții colective sau procese-verbale oficiale semnate de boieri ori comunități). În sens structural-instituțional, argimagzariul asigura legalitatea și conservarea documentelor de protest ori a cererilor înaintate către Divan sau direct către Poartă.
• argmahzar — Variantă fonetică veche sau formă de cancelarie întâlnită în hrisoavele medievale pentru cuvântul 'arzmahzar' sau 'mahzar'; act oficial, petiție colectivă, memoriu scris sau plângere semnată în comun de o adunare de boieri, negustori ori locuitori ai unui ținut, înaintată domnitorului sau sultanului pentru a cere dreptate ori remedierea unor abuzuri administrative. În sens structural-juridic istoric, reprezenta un instrument esențial de presiune politică și dialog juridic în vechiul regim.
• arzahal — Petiție, jalbă scrisă, cerere oficială sau memoriu adresat în trecut (în epoca fanariotă și otomană) de către un supus român către domnitor ori direct către autoritățile Porții Otomane (Sultan, Vizir) pentru a obține dreptate, o favoare sau rezolvarea unei dispute juridice. În structura administrativă medievală, depunerea unui arzahal presupunea respectarea unui protocol strict de redactare și plata unor taxe de cancelarie specifice.
• arzaval — Termen administrativ și juridic vechi, utilizat în trecut în documentele oficiale din spațiul balcanic și românesc (provenit din limba turcă/arabă), ce desemnează o petiție scrisă, o jalbă, o cerere oficială sau un memoriu adresat unei autorități superioare ori unui domnitor. Acest document structural cuprindea doleanțele, reclamațiile sau solicitările comunităților ori ale unor particulari în vederea obținerii unei rezoluții.
• arzehal — O petiție oficială, jalbă sau cerere scrisă înaintată în trecut de locuitorii sau oficialii din Țările Române direct către Divanul otoman sau către sultan. Acest document formal, redactat conform rigorilor birocrației de la Istanbul, servea la reclamarea abuzurilor comise de domnitori, cererea de reduceri de dări sau soluționarea unor litigii juridice internaționale majore.
• arzmagzar — Variantă fonetică arhaică și coruptă în cancelariile românești pentru 'arzmahzar' (provenit din limba turcă otomană); petiție colectivă oficială, memoriu scris sau plângere publică semnată de boieri, cler sau reprezentanții unei comunități și trimisă direct Porții Otomane sau domnitorului. Acest document structural servea ca dovadă juridică a unor abuzuri administrative sau ca cerere solemnă pentru recunoașterea unor privilegii.
• arzmahzar — Termen oficial de origine otomană care desemnează un memoriu colectiv, o jalbă sau o petiție solemnă adresată direct sultanului, vizirului sau divanului domnesc de către o adunare de persoane (stări sociale, bresle sau locuitorii unei provincii). În contextul relațiilor româno-otomane, reprezenta un instrument juridic și diplomatic esențial prin care se solicitau reglementări de hotare, scutiri de biruri sau înlocuirea unui domnitor abuziv.
• arzohal — Variantă fonetică arhaică și regională a cuvântului 'arzahal' (petiție scrisă, jalbă, cerere oficială sau memoriu adresat autorităților în epoca fanariotă și otomană). În structura administrativă a cancelariilor vechi din Moldova și Muntenia, această formă lexicală reflectă adaptarea vernaculară directă a termenului turcesc original, fiind utilizată de logofeți și scribi în documentele oficiale pentru a consemna înscrisurile trimise domnitorului sau Porții pentru soluționarea pricinilor.
• arzuhal — Variantă fonetică și grafică acceptată a cuvântului 'arzahal', reprezentând o petiție scrisă, o jalbă sau o cerere oficială adresată în trecut domnitorului, divanului sau înaltelor autorități ale Imperiului Otoman. În structura birocratică din țările române în secolele XVII-XIX, acest înscris structural conținea expunerea detaliată a unei nedreptăți sau a unei solicitări, fiind redactat după formule de curtoazie rigide și transmis prin intermediul unor delegați numiți capuchehai.
• atâtelea — Forma de masculin singular (adesea utilizată în structuri exclamative sau interogative) a numeralului care indică un loc sau un rând numeric nedeterminat, dar considerat ca fiind foarte avansat, repetat sau de nenumărate ori parcurs; al câtelea într-o serie lungă de evenimente ori elemente identice. Funcționează aproape exclusiv în cadrul locuțiunii pronominale sau adjectivale „a nu știu câtelea” ori „a suta-lea”, exprimând exasperarea, uimirea ori accentuarea unei repetiții obositoare.