#prezent

• absent — 1. Adjectiv care descrie o persoană care nu se află de față în locul unde ar trebui sau ar fi fost de așteptat să fie; lipsă. 2. Figurat: distras, cufundat în gânduri, neatent la realitatea imediată. 3. În filozofia morală și ontologie, termenul definește categoria non-prezenței, lipsa unui element esențial (cum ar fi absența binelui sau a valorilor etice dintr-o acțiune) ori un principiu abstract care deși nu se manifestă fizic, influențează dinamica realității.
• absența — A lipsi dintr-un loc, dintr-o colectivitate sau dintr-o situație în care prezența era obligatorie, necesară sau așteptată; a nu fi de față. În filozofia morală și ontologie, verbul este utilizat metaforic pentru a descrie retragerea, neparticiparea sau suspendarea deliberată a unui principiu călăuzitor, a unei valori sau a datoriei etice dintr-un anumit context existențial.
• absentare — Acțiunea de a absența și rezultatul ei; actul voluntar sau involuntar de a nu fi de față ori de a se retrage dintr-un loc sau dintr-o îndatorire morală. Spre deosebire de termenul general 'absență' (care exprimă starea statică de lipsă), absentarea subliniază dinamica procesului, respectiv decizia conștientă de neparticipare sau eschiva de la un angajament etic.
• absenteism — Atitudine sau comportament caracterizat prin absența repetată, habituală și adesea nemotivată a unei persoane de la îndatoririle profesionale, școlare, civice sau morale. În etica socială și filozofie, absenteismul nu este privit doar ca o simplă lipsă fizică, ci ca o patologie a responsabilității, reflectând o criză de atașament față de valorile comunitare și o neglijare conștientă a contractului social.
• absenteistă — Forma de feminin a termenului „absenteist”; femeie care lipsește în mod repetat și nemotivat de la îndatoririle profesionale, sociale sau morale. În analizele moderne de gen și etică socială, termenul reflectă ipostaza în care abandonul responsabilității civice afectează echilibrul și reprezentarea echitabilă în structurile de decizie.
• absenteizm — Variantă ortografică rară, alternativă sau parțial învechită a substantivului 'absenteism', utilizată uneori în textele românești de tranziție din secolul al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea sub influența fonetismelor slave ori germane. În context conceptual, păstrează nuanța etică a neprezentării repetate și a abandonării conștiente a contractului social sau a îndatoririlor de ordin moral față de comunitate.
• actual — Care aparține timpului prezent, care se petrece sau există în momentul de față; de mare interes sau importanță pentru momentul de față. În sens filosofic sau structural, descrie o stare de fapt concretizată în realitate, în opoziție cu ceea ce este doar potențial sau virtual.
• actualitate — Caracterul a ceea ce este actual, prezent sau de un interes stringent pentru momentul de față; totalitatea evenimentelor, știrilor sau fenomenelor care se petrec în prezent și captează atenția publică. În sens conceptual, reprezintă starea unui lucru care s-a realizat pe deplin, trecând de la stadiul de posibilitate la cel de realitate efectivă.
• actualmente — În momentul de față, în prezent, acum; circumstanțial de timp care indică desfășurarea unei acțiuni sau existența unei stări în perioada contemporană exactă. Este utilizat structural pentru a delimita situația curentă de evenimentele trecute sau de previziunile viitoare.
• adăp — Formă de indicativ prezent și conjunctiv prezent (persoana I singular) a verbului tranzitiv și reflexiv 'a adăpa'; acțiunea pe care o desfășoară cel care vorbește atunci când dă apă de băut unui animal sau când se răcorește consumând lichide. În sens metaforic, exprimă acțiunea de a asimila intens cunoștințe, idei sau stări spirituale dintr-o sursă considerată pură ori superioară.
• adulmec — Forma de persoana I singular a indicativului prezent și a conjunctivului prezent pentru verbul tranzitiv și intranzitiv 'a adulmeca'. Exprimă acțiunea proprie a vorbitorului de a percepe un miros, de a lua urma unui element sau, în sens figurat, de a bănui, a intui, a scruta ori a investiga o situație ascunsă, un pericol sau o oportunitate pe baza flerului și a unor indicii subtile.
• adurmec — O formă regională rară sau variantă fonetică alterată rurală pentru persoana I singular a indicativului prezent și a conjunctivului prezent a verbului tranzitiv a adulmeca. Exprimă acțiunea proprie a vorbitorului de a percepe un miros, de a lua urma unui element sau, în sens figurat, de a bănui, a intui ori a scruta o situație ascunsă prin intermediul flerului, fiind o formă influențată acustic de radicalul verbului a adormi în anumite graiuri vestice.
• agent — Forță, substanță, organism sau persoană care exercită o acțiune determinantă, produce o modificare structurală ori provoacă un fenomen specific. În științele exacte, reprezintă factorul fizic ori chimic ce declanșează o reacție, în timp ce în sens juridic și social definește o persoană împuternicită să acționeze în numele altcuiva.
• agentă — Femeie care îndeplinește funcția de agent; persoană de sex feminin împuternicită să acționeze în numele unei instituții, companii sau autorități guvernamentale. Termenul acoperă spectrul reprezentării comerciale, al structurilor de siguranță sau al intermediatului imobiliar, implicând responsabilitate legală și contractuală.
• agit — Formă de persoana I singular și persoana a III-a plural a prezentului indicativ sau conjunctiv a verbului 'a agita'. Acțiunea înseamnă a mișca un corp sau un lichid repede și repetat în toate direcțiile, ori, în sens psihologic și social, a provoca neliniște, tulburare, a instiga la revoltă sau a stârni discuții aprinse într-o colectivitate.
• agita — Formă de persoana a III-a singular a prezentului indicativ sau persoana a II-a singular a imperativului pentru verbul 'a agita'. Înțelesul structural implică punerea în mișcare rapidă și repetată a unui obiect ori lichid, iar în plan psihologic sau social, acțiunea de a tulbura liniștea cuiva, a provoca nervozitate, panică sau a instiga masele la revoltă.
• alature — Formă verbală atestată în graiurile regionale sau în uzul arhaic pentru modurile conjunctiv prezent (să alature) ori imperativ, sau o variantă grafică veche a verbului 'a alătura'; acțiunea de a pune un obiect sau o persoană lângă alta, de a asocia, de a alinia ori de a anexa elemente într-un ansamblu structural comun. În limba literară modernă, această formă a fost standardizată sub aspectul radicalului 'alăture' (el/ei să alăture).
• alerg — Forma de persoana I singular la indicativ prezent și conjunctiv prezent a verbului tranzitiv și intranzitiv 'alerga'. Exprimă acțiunea proprie a vorbitorului de a se deplasa rapid pe picioare, prin pași mari și săriți, sau, în sens figurat, de a se strădui intens, a se agita și a depune eforturi susținute pentru a realiza un obiectiv, a rezolva probleme sau a obține un beneficiu.
• alin — Formă substantivată regresiv sau variantă literară veche pentru alinare; starea de liniște, calm, consolare sau diminuare a unei suferințe fizice ori a unui zbucium sufletesc. De asemenea, reprezintă persoana întâi singular a prezentului indicativ și persoana a treia a conjunctivului pentru verbul alina (eu alin, el să aline), descriind acțiunea structurală de a potoli, a îndulci sau a calma o durere sau o tulburare dinamică.
• alini — Formă flexionară a verbului 'a alinia' (persoana a II-a singular la prezent indicativ sau conjunctiv: să alini); acțiunea de a așeza elemente, obiecte sau persoane în linie dreaptă ori de a le grupa conform unui reper comun. În sens digital sau administrativ, se referă la actul de a ordona datele sau de a te ralia unui set de reguli ori standarde colective.