#profet

• adventism — Doctrină creștină eshatologică apărută în Statele Unite ale Americii în prima jumătate a secolului al XIX-lea, caracterizată prin credința profundă în iminența celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos pe Pământ și în judecata universală. În sens teologic larg, termenul desemnează mișcarea religioasă care pune accent pe pregătirea spirituală continuă a credinciosului, pe respectarea poruncilor divine și pe interpretarea profetică a textelor biblice apocaliptice, manifestându-se sub diverse confesiuni, dintre care cea mai răspândită este cea a adventiștilor de ziua a șaptea.
• aesacus — Personaj din mitologia greacă și romană, fiu al regelui Priam al Troiei și al nimfei Alexirhoe, înzestrat cu darul profetic de a interpreta visările nocturne. Conform Metamorfozelor lui Ovidiu, din cauza durerii provocate de moartea nimfei Hesperia, pe care o iubea, el s-a aruncat în valurile mării, fiind transformat de zeița Tethys într-o pasăre scufundătoare (cufundar).
• Agheu — Numele unuia dintre cei doisprezece Profeți Mici ai Vechiului Testament, autorul cărții biblice canonice care îi poartă numele. Mesajul său profetic, rostit în jurul anului 520 î.Hr., s-a concentrat pe îndemnarea poporului evreu întors din exilul babilonian de a reconstrui Templul din Ierusalim, fiind recunoscut ca o personalitate centrală în perioada post-exilică a iudaismului.
• Ahiia — Numele unui profet evreu din Silo, menționat în Vechiul Testament (Cartea întâi a Regilor), care a jucat un rol politic și religios crucial în timpul domniei regelui Solomon. Acesta a profetizat împărțirea Regatului Unit al lui Israel și ridicarea lui Ieroboam ca rege peste cele zece triburi din nord, fiind un simbol al mesagerului divin autoritar care sancționează abaterile de la credința monoteistă.
• aius — Termen cu rezonanță istorică sau mitologică, cel mai adesea asociat cu divinitatea romană 'Aius Locutius' (purtătorul de cuvânt sau vocea divină ce anunța pericolele); prin extindere literară rară, poate desemna o avertizare mistică, o voce misterioasă sau un element structural ce ține de oracolele antice. În alte contexte specifice, poate reprezenta un acronim tehnic, medical ori juridic specializat.
• Amos — Numele unui profet evreu din secolul al VIII-lea î.Hr., originar din tecucii Iudeii, considerat autorul cărții biblice omonime din Vechiul Testament. Mesajul său teologic s-a concentrat pe justiția socială, condamnarea corupției elitelor și apelul la moralitate absolută, numele său fiind utilizat istoric și ca prenume masculin de origine ebraică semnificând 'purtător de griji' sau 'cel încărcat'.
• apocalipsis — Formă arhaică sau livrescă pentru revelație divină absolută ori sfârșit catastrofal al lumii; text sacru de factură profetică ce dezvăluie destinele ascunse ale umanității și triumful final al forțelor cosmice binelui. În sens cultural extins, reprezintă manifestarea unei crize totale, terminale și ireversibile din punct de vedere istoric, social sau spiritual.
• apocaliptic — Care aparține Apocalipsei, privitor la sfârșitul lumii sau la mari catastrofe planetare; care prevestește ori înfățișează distrugeri masive, groază, haos și colaps sistemic. Într-un sens figurat, termenul descrie o atmosferă sumbră, deznădăjduită sau un discurs alarmist de o gravitate extremă, capabil să provoace panică colectivă.
• Armageddon — Locul indicat în cartea biblică a Apocalipsei unde se vor aduna regii pământului pentru marea bătălie finală a zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic; (figurat) catastrofă globală, război devastator la scară planetară sau conflict apocaliptic de proporții cosmice capabil să determine distrugerea totală ori sfârșitul civilizației umane.
• Armagedon — Variantă ortografică simplificată, adaptată normelor fonetice curente ale limbii române, a cuvântului 'Armageddon'; indică același concept teologic al bătăliei finale din timpurile apocalipsei sau, în sens larg, o catastrofă inevitabilă de proporții colosale care amenință existența unei comunități ori a întregii planete.
• Arnebia echioides — Denumirea științifică a unei specii de plante erbacee perene din familia Boraginaceae, originară din Caucaz și regiunile muntoase ale Iranului, cunoscută popular sub numele de 'planta profetului'. Este remarcabilă datorită florilor sale galben-aurii care prezintă inițial cinci pete caracteristice mari, negre-purpurii, la baza fiecărui lob al corolei, pete care se estompează în mod spectaculos și dispar complet pe măsură ce floarea îmbătrânește.
• augural — Care aparține augurilor sau practicilor de prevestire din Roma Antică, privitor la auguri ori la arta divinației bazată pe semne; care are caracterul unei prevestiri. În sens larg și literar, termenul descrie un element, un discurs sau un eveniment care anunță, prefigurează ori celebrează un început important.
• auspicial — Care aparține auspiciilor sau prevestirilor, privitor la interpretarea semnelor divine; caracteristic ritualurilor romane de observare a zborului păsărilor ori a altor fenomene naturale de către auguri. În sens modern livresc, termenul descrie ceva ce are legătură cu un semnal prevestitor, cu un auguriu inițial sau cu auspiciile sub care debutează o acțiune solemnă.
• Avacum — Nume propriu masculin de origine ebraică (Habakkuk), purtat istoric de un profet biblic din Vechiul Testament și de diverse personalități religioase (cum ar fi protopopul Avacum, liderul mișcării rascolnicilor din Rusia secolului al XVII-lea); înseamnă lingvistic 'cel care îmbrățișează' sau 'luptătorul'.
• Bab — Titlu spiritual și nume religios însemnând literal 'Poartă' în limba arabă; atribuit în mod predominant lui Siyyid Alí Muḥammad Shírází (1819–1850), fondatorul Babismului și precursorul credinței Bahá'í. Proclamându-se drept poarta mistică către Cunoașterea Divină și vestitorul unei noi ere spirituale, învățăturile sale revoluționare au generat o amplă mișcare de reformă socială și religioasă în Persia de la mijlocul secolului al XIX-lea, culminând cu martiriul său și cu stabilirea unui nou sistem teologic.