#pronume

• acarce — Formă pronominală arhaică și regională folosită cu valoare de pronume sau adjectiv nehotărât, având semnificația de 'orice', 'orice lucru' sau 'indiferent ce'. Acest termen s-a păstrat izolat în texte bisericești și juridice vechi din regiunile Crișana, Banat și Transilvania, fiind utilizat pentru a indica o totalitate nediferențiată sau o alegere liberă, fără restricții, dintr-o gamă de elemente.
• acastași — Formă pronominală și adjectivală demonstrativă arhaică și regională (variantă a lui 'acesteași'), utilizată pentru a exprima identitatea absolută, având înțelesul de 'exact acestea', 'chiar acestea' sau 'tot acestea'. Întâlnit în texte juridice, bisericești și cronici medievale din regiunile intracarpatice, termenul întărește referirea la entități de gen feminin menționate anterior, subliniind că este vorba despre aceleași elemente, fără nicio modificare.
• ahăl — Formă regională sau arhaică a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de depărtare 'acel'. Este utilizat cu precădere în graiurile din anumite zone rurale ale spațiului lingvistic românesc sau în texte literare vechi pentru a indica o persoană, un obiect ori un fenomen aflat la distanță spațială sau temporală de vorbitor.
• ahăla — Formă regională sau arhaică a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de depărtare pentru genul feminin, numărul singular, corespunzătoare termenului standard 'acea' sau 'aceea'. Este folosită în graiurile dialectale sau în literatura populară pentru a desemna o persoană de sex feminin ori un obiect care nu se află în proximitatea directă a vorbitorului.
• ahăst — Formă veche, arhaică sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de apropiere pentru genul masculin, numărul singular, corespunzătoare termenului standard 'acest'. Era utilizat istoric în documentele medievale, în cronicile de epocă și în graiurile locale pentru a indica un obiect, o persoană sau o stare aflată în proximitatea imediată a vorbitorului.
• ahastă — Formă veche, arhaică sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de apropiere 'această'. Folosit în trecut cu precădere în textele bisericești, cronici medievale și dialecte regionale pentru a indica o persoană, un obiect sau o situație aflată în proximitatea spațială ori temporală a vorbitorului.
• ahceasă — Variantă fonetică arhaică sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de apropiere pentru genul feminin, numărul singular, echivalentă cu termenul standard 'această'. Această formă hibridă păstrează o palatalizare ori o restructurare silabică specifică manuscriselor vechi și graiurilor de tranziție, fiind utilizată pentru a indica un obiect, o persoană sau o acțiune din imediata apropiere a vorbitorului.
• ahces — Variantă fonetică arhaică sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de apropiere pentru genul masculin, numărul singular, corespunzătoare termenului standard 'acest'. Reprezintă o realizare dialectală întâlnită în anumite scrieri timpurii, având rolul de a individualiza sau indica un obiect ori o persoană aflată în proximitatea directă a vorbitorului.
• aia — Formă populară, familiară sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de depărtare pentru genul feminin, numărul singular, corespunzătoare termenului standard literar 'aceea'. În vorbirea curentă, servește structural pentru a indica o persoană, un obiect sau o situație care nu se află în proximitatea spațială ori temporală a vorbitorului, fiind utilizat intens și în structuri exclamative sau de întărire.
• aiasta — Formă populară, familiară sau regională a adjectivului ori pronumelui demonstrativ de apropiere pentru genul feminin, numărul singular, echivalentă cu termenul standard literar 'aceasta'. Se folosește în vorbirea curentă pentru a indica o persoană, un obiect sau o situație aflată în proximitatea spațială, temporală ori conversațională directă a vorbitorului, adăugând un ton cald, direct sau intensificator.
• aist — Variantă regională și arhaică a adjectivului sau pronumelui demonstrativ de apropiere 'acest'; este utilizat în graiurile populare românești, cu precădere în arealele dialectale din Moldova, Bucovina și Maramureș. Cuvântul îndeplinește rolul structural de a indica un obiect, o persoană sau o situație localizată în proximitatea spațială ori temporală imediată a vorbitorului, conferind textelor literare sau culegerilor de folclor o puternică notă de oralitate rurală autentică și parfum istoric.
• aista — Variantă regională și populară cu desinență de întărire a pronunintelui demonstrativ de apropiere 'acesta'; este întrebuințată frecvent în limba vorbită și în graiurile specifice din jumătatea de nord a spațiului lingvistic românesc. Cuvântul servește structural pentru a înlocui sau a determina un substantiv, indicând cu precizie un obiect ori o ființă aflată foarte aproape de emițător, adăugând frazei un puternic caracter de oralitate spontană și expresivitate folclorică rurală.
• aistalalt — Variantă regională și populară a pronumelui sau adjectivului demonstrativ de diferențiere și apropiere 'celălalt' sau 'acestălalt'; este utilizat în graiurile vorbite, cu precădere în arealele dialectale din Moldova și nordul Transilvaniei. Cuvântul îndeplinește rolul structural de a indica în mod contrastiv un al doilea obiect ori o altă persoană din două entități posibile, localizată în proximitatea spațială a vorbitorului, adăugând discursului un puternic caracter de oralitate spontană și autenticitate rurală.
• aiste — Formă de plural feminin sau neutru a adjectivului ori pronumelui demonstrativ regional 'aist', echivalentă structural cu termenul literar modern 'aceste'; este folosită în graiurile populare românești din jumătatea de nord a țării. Cuvântul indică o pluralitate de obiecte, ființe sau situații de genul feminin ori neutru localizate în imediata apropiere spațială, temporală sau discursivă a vorbitorului, având o puternică marcă de oralitate rurală tradițională.
• ala — Termen cu multiple valențe semantice și gramaticale; în istoria militară antică, desemnează o unitate de cavalerie auxiliară formată din aliați, care lupta pe flancurile legiunii romane; în anatomie și botanică (arhaic / neologic), reprezintă o formațiune structurală în formă de aripă sau prelungire laterală a unui organ ori os (cum ar fi ala sacrală sau aripa nasului). În limbajul popular și regional curent, funcționează ca pronume sau adjectiv demonstrativ de depărtare (variantă a lui 'acela' / 'aceea'), indicând o persoană, un obiect sau un fenomen situat la distanță spațială ori temporală de emițător.
• alalalt — Formă regională, populară sau familiară rezultată din comprimarea fonetică a pronumelui demonstrativ de diferențiere 'celălalt' (la genul masculin singular); desemnează o persoană, un obiect sau o entitate diferită de cea menționată anterior ori aflată la o distanță mai mare în spațiu sau timp. Acest termen structural este utilizat pe scară largă în graiurile locale din Muntenia, Oltenia și Moldova pentru a simplifica transmiterea orală a ideii de alteritate.
• alaltă — Formă populară, regională sau de natură familiară a pronumelui ori adjectivului pronominal demonstrativ de diferențiere 'cealaltă' (la genul feminin singular); folosită structural pentru a desemna o persoană, un obiect sau o entitate feminină diferită de cea aflată în atenție ori menționată anterior. Acest termen reprezintă un pilon lingvistic important în vorbirea curentă din sudul și estul României, servind la simplificarea indicării alterității.
• Alea — 1. Variantă regională sau colocvială a pronumelui ori adjectivului demonstrativ de depărtare 'acelea', utilizată pentru a indica obiecte sau persoane de gen feminin ori neutru plural aflate la distanță. 2. Nume istoric și mitologic grecesc, asociat cu un oraș antic din Arcadia și cu un epitet celebru al zeiței Atena (Athena Alea), în onoarea căreia s-au ridicat temple impunătoare.
• alele — 1. Forma de plural a substantivului feminin alelă; totalitatea formelor alternative ale aceleiași gene dintr-un locus cromozomial omolog. 2. Variantă regională, scurtată sau familiară pentru pronumele demonstrativ de depărtare feminin plural 'acelea' (sau 'acele'), utilizată colocvial pentru a indica obiecte sau persoane aflate la distanță.
• alelei — 1. Forma de genitiv-dativ singular a substantivului feminin alelă, utilizată pentru a exprima apartenența sau atribuirea unei caracteristici genetice specifice unei anumite variante a unei gene. 2. Formă regională, populară sau scurtată pentru cazurile oblice ale pronumelui demonstrativ de depărtare feminin plural 'acelei' (sau 'acelor'), folosită colocvial în structuri posesive.