#sanatate mentala

• Abbagnano — Perspectiva Abbagnano în psihologia medicală se referă la aplicarea existențialismului pozitiv (teoria filosofului Nicola Abbagnano) în psihoterapie, punând accent pe analizarea structurii posibilităților umane, gestionarea anxietății existențiale și abordarea clinică a alegerilor în stările de criză psihologică.
• alopsihoză — Formă de psihoză sau tulburare mentală severă caracterizată prin alterarea profundă a percepției realității externe și a lumii înconjurătoare; afecțiune în care delirul și halucinațiile sunt proiectate exclusiv asupra obiectelor, evenimentelor sau persoanelor din exterior, în timp ce conștiința propriei identități fizice și corporale (autopsihice) rămâne relativ intactă. Acest fenomen clinic structural perturbă grav comportamentul social și capacitatea de integrare adaptivă a pacientului.
• anorgasmie — Disfuncție sexuală caracterizată prin absența persistentă sau recurentă a orgasmului după o stimulare sexuală considerată adecvată din punct de vedere clinic, structural și emoțional. Această tulburare poate fi primară, secundară, generalizată sau situațională, având etiologii complexe ce includ factori psihologici (stres, traume, anxietate), cauze neurologice, disfuncții endocrine sau efecte secundare ale unor medicamente (cum sunt antidepresivele).
• antistres — Care previne, combate, diminuează sau neutralizează efectele nocive ale stresului psihic ori fizic asupra organismului uman. Se referă la substanțe medicamentoase, remedii naturale, activități terapeutice sau produse concepute special pentru a induce o stare de relaxare profundă, a reduce anxietatea și a restabili echilibrul homeostatic al sistemului nervos central.
• anxietate — Stare emoțională neplăcută și difuză, caracterizată prin sentimente de neliniște, teamă nederminată, nesiguranță și tensiune internă în absența unei amenințări reale sau iminente; reacție psihologică și fiziologică complexă ce include adesea simptome vegetative precum palpitații, transpirație intensă, frisoane și respirație agitată.
• autoculpabilizare — Acțiunea de a se autoculpabiliza și rezultatul ei; proces psihic distructiv și adesea inconștient prin care un individ își asumă în mod nejustificat, disproporționat sau cronic vina pentru evenimente negative, eșecuri sau suferințe ale celor din jur. Acest act structural de autoînvinovățire erodează sever stima de sine și este corelat frecvent cu episoadele depresive ori anxioase.
• autodescoperire — Procesul conștient, intim și voluntar prin care un individ își explorează propriul univers interior pentru a-și conștientiza talentele ascunse, valorile morale supreme, dorințele profunde sau adevărata identitate existențială. Această călătorie structurală de introspecție reflexivă este esențială pentru dobândirea maturității emoționale și deblocarea potențialului personal maxim.
• autoignorare — Acțiunea de a se autoignora și rezultatul ei; procesul psihologic conștient sau subconștient prin care un individ își minimalizează, își reprimă sau își neglijează complet propriile nevoi afective, biologice și sociale. În terminologia terapeutică modernă, acest fenomen este corelat cu sindromul de epuizare profesională și cu negarea sistematică a propriei identități în favoarea unor imperative exterioare.
• automutilat — Care a suferit răni, leziuni sau vătămări corporale provocate în mod intenționat de către propria persoană; persoană care recurge la autoagresiune fizică ca mecanism disfuncțional de gestionare a unor suferințe psihice acute sau a unor traume emoționale severe. În sens clinic, reflectă starea unui individ afectat de episoade de auto-vătămare non-suicidară, manifestate prin tăieri, arsuri sau alte agresiuni asupra propriei integrități tisulare.
• autoobserva — A se observa pe sine însuși; a-și analiza în mod conștient, deliberat și obiectiv propriile stări psihice, gânduri, emoții, impulsuri sau comportamente. În psihoterapie (în special în cea cognitiv-comportamentală), reprezintă o tehnică fundamentală prin care un individ își monitorizează reacțiile interne în anumite contexte pentru a identifica tipare disfuncționale și a iniția o reorganizare comportamentală pozitivă.
• autoobservare — Acțiunea de a se autoobserva și rezultatul ei; metodă de investigare psihologică și conștientizare structurală ce constă în urmărirea și înregistrarea conștientă, de către un individ, a propriilor procese mintale, stări afective, reacții fiziologice și manifestări comportamentale. În terapia cognitiv-comportamentală, acest proces este utilizat ca un instrument esențial pentru identificarea tiparelor automate disfuncționale și pentru evaluarea obiectivă a progresului terapeutic.
• autoobservație — Actul sau procesul de autoobservare; constatare, remarcă sau înregistrare analitică pe care o persoană o face asupra propriilor stări psihice, gânduri, reacții somatice sau manifestări comportamentale. În context clinic și educațional, reprezintă materialul empiric rezultat din introspecție, utilizat pentru a evalua dinamicile interioare, a corecta deprinderile disfuncționale și a dezvolta o conștiință de sine structurată.
• autorelaxare — Acțiunea de a se relaxa singur și rezultatul ei; metodă sau tehnică psihofizică prin care o persoană reușește să își reducă în mod conștient și voluntar tensiunea musculară, stresul mental și anxietatea, fără asistență terapeutică ghidată. Se bazează pe exerciții de respirație controlată, vizualizare pozitivă sau tehnici autogene pentru a induce o stare de calm și echilibru interior.
• autoreproșare — Acțiunea de a se autoreproșa și rezultatul ei; starea sau procesul de auto-învinovățire conștientă prin care o persoană își analizează și își critică propriile fapte, decizii ori omisiuni. În termeni clinici, autoreproșarea este o componentă frecventă a episoadelor depresive sau anxioase, manifestându-se ca un dialog interior distructiv care slăbește stima de sine și blochează reziliența emoțională.
• autorespect — Sentiment de prețuire, stimă și demnitate pe care o persoană o are față de propria sa ființă, recunoscându-și valoarea morală, drepturile și limitele fără a cădea în narcisism. Acest pilon fundamental al echilibrului psihic determină modul în care individul interacționează cu ceilalți, permițându-i să stabilească granițe personale sănătoase și să refuze tratamentele abuzive ori degradante.
• autoterapie — Formă de tratament, vindecare sau recuperare fizică ori psihologică pe care o persoană o aplică asupra propriei sale ființe, utilizând resurse, tehnici sau cunoștințe proprii, fără intervenția sau ghidarea directă a unui cadru medical. În psihologie, include utilizarea materialelor de auto-ajutorare (self-help), a exercițiilor cognitive autonome și a introspecției structurate pentru gestionarea stărilor de stres sau a anxietății ușoare.