#sange

• abacteriemic — Termen medical care descrie starea unui organism sau a sângelui circulant în care nu se găsesc bacterii viabile. Se utilizează clinic pentru a confirma absența unei infecții sistemice diseminate prin torentul sangvin sau pentru a descrie faza de remisiune completă a unui pacient tratat cu succes pentru bacteriemie, unde hemoculturile repetate devin negative.
• abo — Sistem major de clasificare a grupelor sanguine umane (A, B, AB și O), determinat genetic de prezența sau absența unor antigene specifice (aglutinogene) pe suprafața hematiilor și a unor anticorpi (aglutinine) în plasmă. În lexiconul medical modern, termenul funcționează ca un substantiv propriu invariabil utilizat pentru identificarea compatibilității transfuzionale.
• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• ACTH — Acronim internațional pentru hormonul adrenocorticotrop (sau corticotropină), un hormon peptidic secretat de glanda hipofiză anterioară. Rolul său structural principal este de a stimula producția și secreția de hormoni glucocorticoizi (în special cortizol) de către cortexul glandelor suprarenale. Monitorizarea nivelului de ACTH din sânge este esențială în diagnosticarea tulburărilor axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, cum ar fi boala Addison sau sindromul Cushing.
• adventice — Forma de plural (sau de feminin singular în anumite variante structurale) pentru adjectivul adventiv, descriind organe, structuri sau elemente care apar într-un loc neobișnuit, accidental ori secundar. În histologia și anatomia umană, termenul funcționează ca substantiv feminin (adventicea), desemnând tunica externă, conjunctivă și protectoare a unui vas de sânge (arteră sau venă) ori a unui organ tubular, formată din fibre de colagen și elastice. În botanică, se referă la rădăcini sau muguri dezvoltați în puncte atipice ale plantei.
• aeroembolie — Afecțiune gravă caracterizată prin pătrunderea și blocarea unor bule de aer sau de alt gaz în interiorul sistemului circulator sangvin, determinând obstrucția vaselor de sânge (ischemie) în țesuturi vitale. Acest fenomen clinic apare adesea în timpul procedurilor chirurgicale invazive, al traumatismelor severe sau în cazul decompresiei rapide la scafandri ori piloți.
• aerotonometrie — Metodă experimentală sau procedeu clinic de laborator utilizat pentru determinarea și măsurarea tensiunii ori a presiunii parțiale a gazelor (oxigen, dioxid de carbon) dizolvate în lichidele biologice, în special în sânge, prin echilibrarea acestora cu un volum determinat de aer sau amestec gazos. Acest proces structural oferă date esențiale pentru evaluarea funcției respiratorii și a schimburilor gazoase alveolo-capilare.
• aflui — A curge sau a se îndrepta într-o direcție unică și constantă, fiind utilizat în special pentru a descrie mișcarea maselor de lichid. În domeniul medical și fiziologic, termenul definește procesul prin care sângele sau alte fluide biologice se adună în cantități mult mai mari într-un anumit punct, organ sau țesut al corpului ca urmare a unui stimul ori a unei reacții congestive.
• afluire — Acțiunea de a aflua și rezultatul ei; mișcarea masivă, continuă și convergentă a unui fluid, a unei mulțimi de oameni sau a unor bunuri spre un singur punct. În medicină, reprezintă acumularea abundentă și rapidă a sângelui sau a altor umori biologice într-un anumit organ ori țesut, generând de obicei o stare de congestie.
• aflux — Sosire sau acumulare masivă, bruscă și simultană de oameni, mărfuri, bani, aer sau lichide biologice într-un anumit loc ori organ. În sens economic și demografic, indică un flux intens de imigranți, vizitatori sau investiții care modifică rapid echilibrul existent într-o regiune.
• aghireș — Denumire rară, regională sau arhaică utilizată în trecut în graiurile locale din Transilvania pentru a desemna arbustul cunoscut popular sub numele de sânger (Cornus sanguinea) sau lemnul câinelui; ca adjectiv, poate descrie o textură lemnoasă ori o culoare roșiatică-închisă specifică scoarței acestui arbust; funcționează de asemenea ca bază onomastică pentru toponimul Aghireșu.
• aghireșă — Formă feminină rară sau regională utilizată în trecut pentru a desemna fructul mic, sferic și de culoare negricioasă al arbustului numit aghireș (sânger); de asemenea, poate funcționa ca formă adjectivală feminină pentru a descrie o caracteristică legată de acești arbuști ori o nuanță de roșu-sângeriu.
• aglobulie — Scădere accentuată sau absență totală a globulelor roșii (eritrocitelor) din sânge, reprezentând o formă severă și critică de anemie structurală. Această afecțiune hematologică perturbă grav capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către țesuturile biologice, fiind adesea cauzată de o disfuncție severă a măduvei osoase hematopoietice.
• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• aglutinoscop — Dispozitiv sau instrument optic de laborator utilizat pentru examinarea, amplificarea vizuală și determinarea precisă a reacțiilor de aglutinare macroscopice sau microscopice fine. Acesta facilitează citirea rapidă a rezultatelor în testele de hemaglutinare, imunologie sau microbiologie, permițând observarea flocoanelor celulare abia sesizabile.