Dicționarul de Cuvinte și Forme Arhaice ale Limbii Române

• adămăni — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise ori graiuri locale, utilizat în trecut în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a ademeni, a amăgi, a momi sau a atrage pe cineva prin vorbe frumoase ori promisiuni înșelătoare. În studiile filologice, cuvântul este analizat ca o etapă fonetică intermediară sau o deviație dialectală înainte de stabilizarea formei literare moderne 'a ademeni'.
• adămănire — Acțiunea de a adămăni și rezultatul ei; formă substantivală arhaică sau regională utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'ademenire'. Reprezintă procesul prin care o persoană este atrasă, amăgită, momită sau convinsă prin promisiuni înșelătoare, vorbe măgulitoare ori strategii manipulative, fiind întâlnită în manuscrise istorice și vechi texte juridice.
• adămesc — Formă adjectivală arhaică, populară sau regională derivată de la numele propriu Adam, utilizată în trecut în locul termenului neologistic modern 'adamic'. Cuvântul face referire la caracteristicile, trăsăturile sau starea primului om ori a omenirii primitive, fiind întâlnit sporadic în traduceri vechi de texte religioase, cazanii sau cronici din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adaoga — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a adăuga'; acțiunea de a pune ceva pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea ori intensitatea. Acest termen este întâlnit frecvent în textele juridice vechi, cronici sau în rețete culinare tradiționale din anumite zone rurale ale României.
• adăogător — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăugător'. Desemnează o persoană care adaugă, completează ori mărește ceva, sau un element material, text ori factor numeric ce îndeplinește o funcție de suplimentare sau sporire într-un context comercial, juridic sau administrativ.
• adăogitor — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăugător'. Desemnează o persoană care adaugă, completează ori mărește ceva, sau un element material, text ori factor numeric ce îndeplinește o funcție de suplimentare sau sporire într-un context comercial, juridic sau administrativ.
• adăosător — Formă substantivală sau adjectivală arhaică, derivată fonetic din tema substantivului 'adaos' sau a participiului trecut 'adăos'; desemnează o persoană care efectuează un adaos ori un element secundar care îndeplinește o funcție de suplimentare, completare sau sporire structurală a unui ansamblu sau text.
• adăposta — Variantă verbală arhaică, populară sau regională întâlnită în vechi manuscrise, utilizată în trecut în locul formei literare moderne 'a adăposti'; acțiunea de a oferi cuiva un adăpost, a găzdui, a ocroti sau a pune la adăpost bunuri, mărfuri ori animale pentru a le feri de intemperii sau pericole.
• adărâma — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a dărâma' (sau a formei vechi 'a adăposti' contaminată); acțiunea de a prăbuși, a distruge, a dărâma sau a pune la pământ o construcție, un zid ori o structură arhitecturală. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adăstător — Persoană care așteaptă cu răbdare, care zăbovește sau pândește într-un anumit loc sosirea cuiva ori producerea unui eveniment. Ca adjectiv, descrie un comportament, o atitudine sau o stare caracterizată prin expectativă, stăruință sau tendința de a temporiza o acțiune.
• adăvăr — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională întâlnită în vechi manuscrise ori documente de cancelarie, utilizată în trecut în locul formei literare standard moderne 'adevăr'; concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
• adăvăra — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională a verbului tranzitiv și reflexiv 'a adeveri' (sau 'a adevăra'); acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a dovedi că un fapt, un document sau o afirmație corespunde adevărului. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise, testamente sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.