Manual de Evaluare Clinică

Ab hoc et ab hac — Expresie latină tradusă literal 'de la unul și de la alta' sau 'despre asta și despre aceea'. În contextul psihologiei clinice, al neurologiei și al psihiatriei, termenul descrie un discurs haotic, incoerent, fără o legătură logică între idei, specific pacienților care suferă de episoade de delir, demență, confuzie mentală acută sau intoxicații severe cu substanțe psihoactive.
Abrămuț — Localitate (sat) situată în partea de nord a județului Bihor, regiunea Crișana, România; a fost reședința comunei cu același nume până când denumirea unității administrative a fost schimbată oficial în comuna Petreu.
Abrittus — Oraș antic și fortăreață romană de importanță majoră în provincia Moesia Inferior, situat în apropierea orașului actual Razgrad din nord-estul Bulgariei; este faimos în istorie ca locul bătăliei din anul 251 d.Hr., în care împăratul roman Decius și fiul său Herennius Etruscus au fost învinși și uciși de goții conduși de regele Cniva.
adventist — Persoana care apartine unei comunitati crestine adventiste, adoptand doctrina iminentiei celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos. Ca adjectiv, termenul califica o institutie, o publicatie, un lacas de cult ori o practica religioasa ce apartine acestui cult ori este in conformitate cu normele si credintele sale, cum sunt sabatul de ziua a saptea si stilul de viata abstinent.
aeromotor — Dispozitiv mecanic, motor sau instalație tehnică complexă care transformă energia cinetică a curenților de aer ori a vântului în energie mecanică direct utilizabilă sau în energie electrică. În sens structural larg, termenul include de la turbinele eoliene moderne de mare putere până la morile de vânt tradiționale sau motoarele pneumatice acționate pe bază de aer comprimat.
alegător — 1. Cetățean care are dreptul legal de vot și participă la alegerile publice pentru a-și desemna reprezentanții sau conducătorii în structurile politice ori administrative ale statului. 2. Care are proprietatea ori rolul structural de a alege, de a selecta sau de a tria elemente dintr-un ansamblu pe baza unor criterii prestabilite. 3. Dispozitiv tehnic sau aparat folosit în industrie pentru selectarea ori sortarea automată a materialelor, pieselor sau datelor.
Aleksandru — Variantă grafică străină, slavă sau transliterată a prenumelui masculin Alexandru. Acest nume de rezonanță istorică universală provine din limba greacă veche, unde este format din elementele de bază semnificând a apăra și om, păstrându-și nucleul semantic structural de apărător al oamenilor sau ocrotitor în fața primejdiilor.
Alekseev — Nume de familie de origine rusă, purtat de personalități istorice sau științifice marcante, cum ar fi generalul Mihail Alekseev (șef al statului major în Primul Război Mondial) sau regizorul de animație Aleksandr Alekseev (inventatorul ecranului cu ace). Structural, acest patronimic este foarte răspândit în spațiul ex-sovietic, fiind legat genealogic de numele de bază Aleksei.
Anthericum liliago — Denumire științifică a plantei erbacee perene cunoscută popular sub numele de crin de munte sau crinul Sfântului Bernard, aparținând familiei Asparagaceae. Specia se caracterizează prin frunze liniare lungi, înguste și o inflorescență simplă, neramificată, sub formă de racem, cu flori mari, albe și stelate, fiind adaptată la soluri calcaroase, pante însorite, liziere și pajiști xerofite din Europa.
arhaicitate — Calitatea, însușirea sau caracterul a ceea ce este arhaic; prezența unor elemente străvechi, învechite sau ieșite din uz în cadrul unui sistem lingvistic, al unei opere de artă sau al unei structuri sociale. În filologie și critică literară, arhaicitatea reprezintă o marcă stilistică deliberată sau o trăsătură inherentă a textelor vechi, definind gradul de conservare a structurilor arhaice. Ea poate fi analizată atât la nivel lexical (arhaisme), cât și la nivel sintactic sau morfologic, oferind textului o aură de solemnitate, autenticitate istorică sau o patină a timpului. În sens antropologic și cultural, reflectă persistența unor mentalități, credințe sau datini străvechi în modernitate.
arhaiciza — A introduce elemente vechi, ieșite din uzul curent (arhaisme), în structura unui text modern, a unei limbi literare sau a unei opere artistice cu scopul de a-i conferi o patină istorică, o atmosferă de epocă sau o marcă stilistică solemnă. Procesul poate fi realizat la nivel lexical, prin selectarea de termeni desueți, sau la nivel morfosintactic, prin utilizarea unor structuri gramaticale specifice stadiilor anterioare ale limbii. Ca verb intranzitiv, reflectă acțiunea de a deveni arhaic sau de a dobândi caracteristici învechite în evoluția firească a idiomului, deși utilizarea sa principală rămâne cea tranzitivă și deliberată din textul literar.
arhaism — Cuvânt, expresie, formă gramaticală sau structură sintactică ieșită din uzul general al vorbitorilor unei limbi, reprezentând un stadiu anterior al evoluției acesteia. Arhaismele se clasifică în: lexicale (cuvinte dispărute cu totul sau înlocuite), fonetice (pronunții vechi), morfologice (forme gramaticale desuete) și semantice (sensuri vechi ale unor cuvinte actuale). Spre deosebire de istorisme (care denumesc realități dispărute), arhaismele pot avea sinonime moderne. În literatura artistică, ele sunt utilizate deliberat ca procedeu stilistic pentru evocarea trecutului, crearea atmosferei istorice sau obținerea unui efect de solemnitate și ironie.
arhaist — Persoană (scriitor, lingvist, artist) care manifestă o preferință deosebită pentru arhaisme și pentru formele vechi de exprimare culturală, artistică sau lingvistică, opunându-se adesea înnoirilor radicale sau neologice. Ca adjectiv, termenul califică un curent, o atitudine sau un stil caracterizat prin imitarea conștientă și programatică a modelelor arhaice. În istoria limbilor europene, arhaiștii au reprezentat tabăra tradiționalistă în celebrele polemici privind modernizarea vocabularului, susținând conservarea specificului național prin intermediul elementelor lexicale și sintactice moștenite din vechile cronici sau texte religioase.
arhaistic — Care manifestă o tendință de imitare a arhaismelor sau a formelor vechi, lipsit de caracterul organic al elementelor arhaice propriu-zise; care are caracter de arhaism artificial, realizat în mod voit ca pastișă sau exercițiu de stil. Spre deosebire de termenul 'arhaic' (care desemnează ceea ce este autentic vechi sau conservat natural), 'arhaistic' implică o intervenție conștientă, adesea livrescă, prin care un autor modern introduce structuri desuete în mod calculat pentru a obține o anumită expresivitate, o atmosferă istorică simulată sau un efect artistic controlat.
artificial — Care este realizat, produs sau fabricat de oameni prin meșteșug, tehnică sau procedee industriale, nefiind generat în mod spontan de natură; care imită un produs sau un fenomen natural. În sens larg, termenul desemnează ceva care este lipsit de spontaneitate, prefăcut, silit sau convențional. În informatică, este utilizat în sintagme fundamentale precum inteligență artificială, desemnând sisteme tehnologice capabile să simuleze funcții cognitive umane. În biologie și medicină, se referă la elemente de substituție sau medii create în laborator, cum ar fi membre artificiale sau inseminare artificială.
asemantic — Care este lipsit de sens, semnificație sau conținut conceptual; care nu aparține semanticii și nu transmite o informație codificată lingvistic. În analiza structurală a textelor sau a codurilor informatice, termenul descrie elemente formale, semne grafice ori combinații de sunete care îndeplinesc doar un rol sintactic, estetic sau de umplutură, fără a trimite la un referent din realitate.
atemporabilitate — Calitatea sau starea de a fi în afara timpului, independent de curgerea vremii, reprezentând o eternitate conceptuală desprinsă de constrângerile cronologice fizice.
atemporal — Care este situat în afara timpului, care nu aparține niciunei epoci sau care este valabil pentru totdeauna, depășind limitele temporale.
atonce — Formă adverbială arhaică sau variantă grafică regională extrem de rară derivată din locuțiunea 'atunci'; utilizată istoric în manuscrisele medievale sau în graiurile transilvănene și bănățene pentru a indica un moment temporal precis în trecut sau în viitor. Însemna 'atunci', 'în acea vreme' sau 'în clipa aceea', servind ca liant cronologic în textul narativ vechi.