#adaptare

• acantiflor — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă ale cărei flori sau inflorescențe sunt prevăzute cu spini, ghimpi ori bractee rigide ascuțite. Această caracteristică anatomică este întâlnită frecvent la specii din familia Asteraceae (cum sunt scaieții sau ciulinii) sau din familia Acanthaceae, unde elementele înțepătoare din jurul corolei servesc drept barieră de protecție a organelor reproductive împotriva insectelor dăunătoare și a animalelor erbivore.
• acanto-clad — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, un arbust sau o varietate ale cărei ramuri sau lăstari sunt prevăzuți cu mulți spini, ghimpi ori excrescențe ascuțite rigide. Această configurație structurală a axului aerian reprezintă un mecanism clasic de adaptare ecologică (întâlnit frecvent la xerofite sau la plante din climate aride), menit să reducă suprafața de evaporare și să descurajeze erbivorismul.
• acantocarp — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, o varietate sau o structură al cărei fruct este acoperit cu spini, ghimpi, țepi rigizi sau excrescențe ascuțite. Această adaptare anatomică a pericarpului are rolul principal de a proteja semințele în curs de dezvoltare împotriva prădătorilor și de a facilita zoocoria, permițând fructului să se agațe de blana animalelor pentru a fi răspândit (cum este cazul castanului sălbatic sau al unor specii de Xanthium).
• acantodactil — Șopârlă de talie mică sau medie aparținând genului Acanthodactylus, familia Lacertidae, nativă din zonele aride, deșertice și semideșertice ale Africii de Nord, Europei de Sud și Orientului Mijlociu. Din punct de vedere anatomic, se individualizează prin prezența unor franjuri sau proeminențe solzoase laterale, ascuțite ca niște ghimpi, de-a lungul degetelor de la membrele posterioare, adaptare ecologică remarcabilă ce mărește suprafața de sprijin și previne scufundarea în nisipul fin în timpul deplasării rapide.
• acantodont — Termen morfologic savant utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism, un dinte sau o structură dentară care prezintă o formă ascuțită, conică și ghimpoasă, asemănătoare unui spin. În anatomia comparată și în studiul faunei extincte, acest termen descrie configurația dinților fixați direct pe marginile maxilarului la anumite reptile sau pești fosili, unde dinții nu au rădăcini adânci, ci se proiectează ca niște ghimpi rigizi adaptați pentru reținerea prăzii.
• acantofag — Termen ecologic și zoologic utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism animal care se hrănește preponderent sau exclusiv cu plante spinoase, ciulini ori cactus (cum sunt anumite specii de cămile, rozătoare de deșert sau insecte fitofage specializate). Ca substantiv masculin, definește un exemplar sau o specie adaptată anatomic și fiziologic la acest regim trofic restrictiv, prezentând de regulă o mucoasă bucală keratinizată, insensibilă la înțepături, și un sistem digestiv capabil să neutralizeze sau să macine țepii rigizi.
• acantofil — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă care prezintă o afinitate ecologică deosebită pentru mediile populate de specii spinoase sau ale cărei frunze s-au transformat parțial ori total în spini sau ghimpi (adaptare tipică la secetă). Ca substantiv masculin, definește o structură anatomică foliară modificată evolutiv într-un ac ascuțit și rigid (cum este cazul frunzelor de la cactuși sau de la unele specii de salcâm), având rolul de a reduce pierderile de apă prin transpirație și de a asigura autoapărarea.
• acrofită — Plantă adaptată structural și fiziologic să trăiască și să se dezvolte la altitudini mari, în etajul alpin superior sau pe crestele muntoase stâncoase. Acro fitele prezintă caracteristici ecomorfologice specifice (talie pitică, tulpini târâtoare, frunze persistente sau acoperite cu peri deși) care le permit să reziste la vânturi violente, temperaturi extreme și radiații ultraviolete intense.
• actofil — Termen de specialitate ce descrie un organism, o specie microbiană sau o plantă care prezintă o afinitate structurală, o adaptare optimă ori o preferință marcată pentru medii caracterizate prin activitate intensă, fluxuri constante de energie sau mișcări dinamice ale apei sau aerului. Acest tip ecologic prosperă în zonele de interfață puternic solicitate fizic.
• actofită — Termen botanic ce desemnează o plantă superioară sau inferioară care crește și se dezvoltă exclusiv pe stânci abrupte, faleze marine expuse direct vânturilor și valurilor, ori în zone litorale cu o dinamică fizică extrem de agresivă. Această plantă structurală posedă un sistem radicular sau de fixare extrem de ramificat și rezistent.
• adaptare — Acțiunea de a se adapta și rezultatul ei; procesul prin care un organism viu sau un grup social devine compatibil cu mediul său extern sau cu noi cerințe existențiale. În artă și cinematografie, reprezintă modificarea structurală și reconfigurarea unei opere (cum ar fi transpunerea unui roman într-un scenariu de film sau adaptarea unei piese de teatru pentru radio), păstrând esența operei originale.
• adaptație — Termen de specialitate utilizat ca variantă pentru procesul de adaptare, desemnând ansamblul modificărilor structurale, fiziologice sau comportamentale prin care un organism ori un organ se ajustează la variațiile factorilor de mediu. În fiziologia senzorială, termenul descrie diminuarea sau creșterea sensibilității unui receptor (cum ar fi adaptația vizuală la întuneric) ca răspuns la intensitatea stimulării prelungite.
• adaptațiune — Formă substantivală învechită, utilizată în textele juridice, filosofice sau științifice din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea ca variantă pentru procesul de adaptare sau potrivire a unui lucru la noi circumstanțe. Termenul a fost înlocuit treptat în limba română modernă de formele standardizate 'adaptare' și 'adaptație', rămânând în prezent un indicator istoric al evoluției lexicului neologistic.
• adecva — A face ca un lucru să corespundă perfect cu altul, a pune în acord, a adapta, a potrivi sau a armoniza elemente distincte pentru a îndeplini un anumit scop ori pentru a se integra într-un context dat. Utilizat frecvent ca verb reflexiv (a se adecva), exprimă acțiunea unui subiect de a-și ajusta comportamentul, structura sau caracteristicile în funcție de cerințele exterioare.
• adecvare — Acțiunea de a se adecva și rezultatul ei; proces structural sau stare de corespondență exactă, potrivire deplină și armonie între două elemente distincte. În epistemologie și teoria cunoașterii, conceptul (provenit din maxima latină 'adaequatio intellectus et rei') exprimă criteriul adevărului prin conformitatea perfectă dintre reprezentarea mentală a unui obiect și realitatea sa obiectivă.
• aeromorfoză — Modificare structurală, anatomică sau morfologică determinată în mod direct de acțiunea curenților de aer sau a vântului asupra organismelor vii, în special asupra plantelor. Acest fenomen adaptativ structural se manifestă prin curbarea trunchiurilor, reducerea suprafeței foliare sau dezvoltarea asimetrică a coroanei arborilor expuși la vânturi dominante, asigurându-le o rezistență mecanică sporită împotriva dezrădăcinării.
• Agathosma imbricata — O specie specifică de arbust din genul Agathosma, caracterizată prin frunze mici, rigide, așezate foarte des de-a lungul ramurilor și suprapuse parțial unele peste altele ca țiglele unui acoperiș (dispuse imbricat). Această structură foliară compactă reduce considerabil pierderea de apă prin transpirație, permițând plantei să supraviețuiască în habitatele stâncoase expuse din ecosistemul sud-african de fynbos.
• agroecotip — Ecotip de plantă de cultură sau organism selectat, adaptat structural și stabilizat genetic în mod specific pentru a prospera în anumite condiții de mediu caracteristice unui teritoriu agricol sau unui anumit sistem de cultivare. Acest tip de populație biologică prezintă trăsături morfologice și fiziologice particulare, obținute prin selecție naturală sau artificială, optime pentru valorificarea resurselor locale.
• alobioză — Stare fiziologică sau formă de existență a unui organism viu caracterizată prin adaptarea sau reacția la un mediu de viață modificat artificial, nefiresc sau complet diferit de cel nativ. În ecologia experimentală, termenul descrie răspunsul structural al țesuturilor sau comunităților celulare atunci când sunt forțate să supraviețuiască în parametri biochimici non-standard, demonstrând plasticitatea metabolică a sistemului.
• alogeneză — Proces de formare, dezvoltare sau evoluție determinat de factori externi ori străini de structura internă a sistemului analizat. În geologie, reprezintă acumularea într-un bazin a unor sedimente și minerale formate în afara acestuia și transportate mecanic; în biologie, definește o direcție evolutivă secundară (aloforoză) marcată de adaptări specifice la medii locale noi, fără o creștere a complexității structurale generale.