#adevara

• adăvăra — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională a verbului tranzitiv și reflexiv 'a adeveri' (sau 'a adevăra'); acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a dovedi că un fapt, un document sau o afirmație corespunde adevărului. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise, testamente sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adevară — Formă regională sau arhaică pentru verbul 'a adeveri', semnificând acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a recunoaște ca fiind adevărat un fapt, un document ori o afirmație. În sens structural, reflectă utilizarea unor variante fonetice vechi în graiurile locale din anumite zone ale spațiului românesc, păstrate în texte folclorice sau administrative tradiționale.
• adevărăciune — Formă veche, regională sau populară pentru conceptul de 'adevăr', 'veridicitate' ori 'autenticitate'; reprezintă calitatea unui lucru de a fi adevărat, conform cu realitatea sau demn de încredere. Acest termen structural este întâlnit în textele religioase medievale sau în graiurile arhaice, având un caracter profund descriptiv datorită sufixării specifice limbii vechi.
• adevărare — Acțiunea de a adevăra și rezultatul ei; proces structural, metodologic sau teoretic de stabilire ori confirmare a adevărului unei propoziții, teorii sau stări de fapt. În filozofia cunoașterii, termenul se referă la actul conștient de validare prin care un enunț abstract este recunoscut ca fiind conform cu realitatea experimentală ori cu regulile logice formale.
• adevărat — Care este conform cu realitatea, cu adevărul; care există în realitate, nu este imaginar, fals, simulat sau contrafăcut; autentic, real, veritabil. În funcție de contextul structural din frază, poate exprima certitudinea deplină (ca adverb) sau poate valida o afirmație anterioară (ca interjecție aprobatoare).
• adevărătate — Formă abstractă, arhaică și rară pentru noțiunea de veridicitate, autenticitate sau caracter adevărat al unui lucru, întâlnită în scrierile religioase și juridice vechi din Principatele Române. Acest termen structural exprima în trecut însușirea intrinsecă a unei mărturii ori a unui document de a fi conform cu realitatea obiectivă și cu normele morale ale epocii.
• adevărător — Persoană care adeverește, confirmă sau garantează autenticitatea unui fapt ori a unui înscris oficial; garant, martor de încredere sau dregător însărcinat cu certificarea actelor în vechile cancelarii. Ca adjectiv structural, descrie un element, un discurs sau o mărturie care are puterea ori calitatea de a demonstra adevărul.
• adevărătură — Termen rar sau arhaism lexical ce desemnează o realitate incontestabilă, o stare de fapt autentică sau o dovadă concretă și palpabilă a adevărului. În vechiul grai regional, cuvântul era utilizat structural pentru a sublinia caracterul cert, veridic și lipsit de orice dubiu al unei întâmplări ori al unui document oficial în opoziție cu minciuna sau născocirea.
• aevea — Formă adverbială istorică sau variantă grafică veche a cuvântului 'aievea', însemnând în realitate, cu adevărat, la lumina zilei sau în stare de veghe. Acest concept structural servește în limba literară pentru a delimita lumea palpabilă și faptele certe de iluzii, vise sau plăsmuiri ale imaginației, având o puternică rezonanță în textele cronicarilor și ale clasicilor români.
• autentic — Care constituie o realitate incontestabilă, a cărui origine, proveniență sau autor este absolut certă și verificată; original, veritabil, neîndoielnic. În sens juridic, se referă la un act sau document legalizat, redactat și solemnizat de un funcționar public autorizat, de regulă un notar, conform formelor cerute de lege. Din punct de vedere existențialist, descrie un mod de viață fidel propriei conștiințe, refuzând conformismul.
• axion — Imn religios solemn de slavă și laudă intonat în Biserica Ortodoxă în cadrul Sfintei Liturghii, imediat după sfințirea Sfintelor Daruri, dedicat iperduliei și cinstirii delicate a Sfintei Fecioare Maria. Denumirea provine din limba greacă, de la primele cuvinte ale cântării liturgice 'Axion estin' ('Cuvine-se cu adevărat' sau 'Vrednic este'). Istoric, textul este format structural din două părți distincte: prima reprezentând o introducere athonită din secolele X-XI, iar a doua fiind un irmos compus în secolul al VIII-lea de sfântul Cosma Melodul.