#aeronautică

• ablație — Proces non-medical de îndepărtare, diminuare sau topire a materialului de la suprafața unui corp solid prin acțiuni mecanice, termice sau climatice. În glaciologie, reprezintă pierderea totală de gheață sau zăpadă dintr-un ghețar prin topire, evaporare ori sublimare; în astronomie și aeronautică, desemnează eroziunea stratului protector al unui meteorit sau al unei nave spațiale la intrarea în atmosferă din cauza frecării termice intense.
• aerodentalgie — Durere dentară acută și bruscă declanșată de variațiile bruște ale presiunii barometrice din mediul înconjurător; se manifestă de obicei la piloți, scafandri sau pasageri în timpul zborului la mare altitudine ori în timpul scufundărilor. Acest fenomen fiziopatologic apare din cauza expansiunii volumului de aer blocat accidental sub plombe defectuoase, în carii netratate sau în canalele radiculare.
• aerodinamiciană — Forma de feminin pentru termenul aerodinamician; femeie inginer sau cercetător specializată în studiul forțelor aerodinamice, proiectarea profilelor aerodinamice și optimizarea fluxurilor de aer pentru diverse vehicule, aeronave sau structuri industriale prin metode computaționale sau experimentale.
• aerodom — Termen tehnic arhaic, rar sau conceptual utilizat pentru a descrie un aparat de zbor experimental mai greu decât aerul, un prototip timpuriu de aeronavă autopropulsată ori o structură acoperită în formă de dom concepută structural pentru adăpostirea și protecția mașinilor de zbor în interiorul unui aerodrom.
• aerodontalgie — Tulburare fiziopatologică manifestată prin durere dentară acută, violentă și bruscă, declanșată direct de variațiile presiunii barometrice în timpul zborului la mare altitudine; apare din cauza expansiunii aerului sau a gazelor blocate sub plombe incorect adaptate ori în carii profunde netratate.
• aerofar — Far de mare putere instalat pe un aerodrom, pe un turn de control sau de-a lungul unei rute aeriene, emițând fascicule luminoase intermitente ori rotative pentru a ghida piloții pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă. Acesta servește ca reper vizual crucial pentru localizarea pistei și navigarea în siguranță în spațiul aerian.
• aeromedicină — Ramură specializată a medicinei, interdisciplinară, care studiază efectele fiziologice, psihologice și patologice exercitate de zborul la înălțime și de variațiile de altitudine sau presiune barometrică asupra organismului uman. Această disciplină stabilește criteriile de selecție medicală, baremele de aptitudine pentru piloți și asistența de urgență în timpul transportului aerian.
• aeron — Preparat farmaceutic complex, sub formă de tablete, utilizat în trecut pentru prevenirea și combaterea răului de mișcare (kinetoză), de mare, de mașină sau de avion. Compoziția sa chimică se baza pe o combinație stabilă de săruri de scopolamină și hiosciamină, având un efect direct de inhibare a receptorilor colinergici și de reducere a excitabilității aparatului vestibular.
• aeronaut — Persoană specializată sau autorizată care navighează prin atmosferă cu ajutorul unui aerostat, al unui balon dirijabil sau al unei aeronave; pilot ori membru al echipajului de conducere al unui aparat de zbor mai ușor decât aerul. În sens istoric, termenul desemnează pionierii zborurilor atmosferice care au deschis calea explorării spațiului aerian.
• aeronaută — Femeie specializată în navigarea aeriană, care pilotează sau face parte din echipajul de comandă al unui aerostat, balon sau dirijabil. Termenul evidențiază contribuția feminină la dezvoltarea navigației atmosferice, incluzând atât temerarele din perioada de pionierat a aerostației, cât și specialistele moderne în zborul cu aparate mai ușoare decât aerul.
• aeronautic — Care aparține aeronauticii sau se referă la navigația aeriană, la studiul, proiectarea, construcția și exploatarea aparatelor de zbor. Acest termen descrie elemente structurale, normative, industriale sau științifice esențiale pentru zborul vehiculelor în atmosfera terestră, de la avioane și elicoptere până la sisteme complexe de propulsie și control.
• aeronautică — Știința, tehnica și ansamblul industriilor care se ocupă cu proiectarea, construcția, testarea, exploatarea și navigarea aparatelor de zbor în atmosfera terestră. Domeniul cuprinde discipline complexe precum aerodinamica, structurile aerospațiale, propulsia și sistemele de avionică, având ca scop optimizarea deplasării în siguranță a vehiculelor mai ușoare sau mai grele decât aerul.
• aeronavă — Orice aparat tehnic capabil să se mențină în atmosferă și să se deplaseze în spațiul aerian datorită reacțiunilor aerului, altele decât reacțiunile acestuia față de suprafața pământului. Această categorie vastă include structural atât aparate mai ușoare decât aerul, cum sunt baloanele și dirijabilele, cât și aparate mai grele decât aerul, precum avioanele, elicopterele și planoarele.
• aeroreactiv — Care utilizează reacțiunea aerului atmosferic absorbit și evacuat cu viteză mare pentru a produce forța de propulsie necesară deplasării; sistem, motor sau aparat de zbor bazat pe arderea unui combustibil în oxigenul atmosferic. Acest tip de propulsie structurală este specific avioanelor moderne cu turboreactor, diferențiindu-se de rachete prin faptul că nu transportă propriul oxidant.
• aerosalon — Expoziție internațională de mare amploare, târg de afaceri sau salon aviatic organizat periodic, unde producători globali prezintă publicului și cumpărătorilor instituționali cele mai noi avioane, elicoptere, drone, sisteme de propulsie și tehnologii aerospațiale. Acest eveniment structural include atât standuri expoziționale acoperite, cât și demonstrații dinamice de zbor sau acrobații aeriene.
• aerostat — Aparat de zbor mai ușor decât aerul, a cărui menținere și înălțare în atmosferă se bazează pe forța arhimedică (portanță statică), fiind umplut cu un gaz mai puțin dens decât aerul înconjurător (cum sunt heliul, hidrogenul) sau cu aer cald. Această categorie structurală cuprinde baloanele libere, baloanele captive și dirijabilele propulsate mecanic.
• aerostație — Știința, tehnica sau activitatea practică ce se ocupă cu proiectarea, construcția, pilotarea și exploatarea aparatelor de zbor mai ușoare decât aerul (aerostate, baloane, dirijabile). Reprezintă prima etapă istorică a navigației aeriene umane, fiind fundamentată teoretic pe legile portanței statice și hidrostatice aplicate volumelor mari de gaze ușoare sau aer cald.
• aerotehnic — Care aparține tehnicii aviației sau se referă la construcția, operarea și mentenanța aparatelor de zbor; privitor la aerotehnică. Termenul descrie procese mecanice industriale, standarde de proiectare aerodinamică sau dispozitive de precizie special concepute pentru mediul aeronautic civil și militar.
• aerotehnică — Știința sau ansamblul tehnicilor aplicate care studiază proiectarea, construcția, testarea și mentenanța aparatelor de zbor, precum și funcționarea sistemelor mecanice și aerodinamice din aviație. Acest domeniu industrial structural include fabricarea turbinelor, asamblarea structurilor portante și optimizarea fluxurilor gazoase în motoare în condiții stricte de siguranță.
• aerotermodinamică — Ramură avansată a mecanicii fluidelor și a termodinamicii care studiază comportamentul, proprietățile fizice și fenomenele termice ale fluxurilor de aer care se deplasează la viteze extrem de mari (supersonice și hipersonice). Această știință structurală analizează interacțiunile complexe dintre forțele aerodinamice și transferul intens de căldură generat de frecarea gazelor, fiind esențială pentru proiectarea rachetelor, navetelor spațiale și a vehiculelor de reintrare în atmosferă.