#alcali

• alcalescent — Care devine alcalin; care prezintă tendința de a căpăta proprietăți de bază (alcaline) sau ale cărui însușiri alcaline sunt slab exprimate ori în curs de dezvoltare. În biologie, termenul descrie adesea substanțe sau medii organice care trec printr-o fază de alcalinizare ușoară în urma unor reacții chimice specifice.
• alcali — Nume generic dat hidroxizilor metalelor alcaline (precum sodiul, potasiul) și ai metalelor alcalino-pământoase, precum și hidroxidului de amoniu. În sens chimic tradițional, reprezintă orice bază solubilă în apă capabilă să neutralizeze acizii, să coloreze în albastru hârtia de turnesol roșie și să formeze săruri prin reacții de combinare.
• alcali volatil — Denumire arhaică și istorică folosită în chimie și vechea farmacie pentru amoniac (gaz sau soluție apoasă de hidroxid de amoniu). Termenul subliniază caracterul alcalin (bazic) al substanței și capacitatea sa pronunțată de a se evapora rapid la temperatura camerei, eliberând un miros puternic, înțepător și sufocant.
• Alcalia — O marcă cunoscută de apă minerală naturală plată, recunoscută pe piață pentru caracterul său puternic alcalin, având un pH natural ridicat (de regulă în jur de 9,36). Provine dintr-un izvor subteran de mare adâncime, fiind promovată în contextul unui stil de viață sănătos pentru capacitatea sa de a ajuta la hidratarea eficientă și la menținerea echilibrului acidobazic din organism.
• alcalic — Care conține alcali; care are proprietăți de bază ori alcaline; alcalin. În geologie și petrografie, termenul descrie roci magmatice sau minerale bogate în metale alcaline (cum sunt sodiul și potasiul), caracterizate printr-o compoziție chimică specifică ce influențează structura și evoluția topiturilor crustale.
• alcaliceluloză — Produs intermediar obținut în industria chimică prin tratarea celulozei cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu (sodă causticã). Acest compus joacă un rol structural esențial în procesul de obținere a viscozei, a mătăsii artificiale și a celofanului, facilitând reactivitatea chimică ulterioară a fibrelor prin modificarea aranjamentului molecular macromolecular.
• alcaliemie — Starea fiziologică sau patologică caracterizată prin creșterea alcalinității sângelui peste limitele normale, determinând o valoare a pH-ului arterial mai mare de 7,45. Acest dezechilibru acido-bazic structural poate fi cauzat de acumularea de baze sau de pierderea excesivă de acizi din organism, fiind strâns corelat cu tulburările metabolice ori respiratorii grave.
• alcalimetric — Care se referă la alcalimetrie; bazat pe măsurarea alcalinității sau a concentrației de baze dintr-o soluție. Termenul descrie metodele, instrumentele sau reactivii utilizați în analizele cantitative de titrare, unde volumul unui acid standard de concentrație cunoscută determină puritatea substanței alkaline analizate.
• alcalimetrie — Metodă de analiză cantitativă volumetrică ce constă în determinarea concentrației unei baze sau a cantității de substanță alcalină liberă dintr-o soluție prin titrare progresivă cu o soluție de acid de concentrație cunoscută (acid etalon). Procesul folosește indicatori acido-bazici sau metode potențiometrice pentru a pune în evidență punctul de echivalență chimică unde neutralizarea este completă.
• alcalimetru — Aparat sau instrument de laborator utilizat în analizele chimice volumetrice pentru măsurarea cantității sau concentrației de baze libere (alcali) dintr-un amestec lichid. În trecut, termenul se referea la vase de sticlă gradate speciale (biurete timpurii), iar în context modern poate descrie modulele de titrare automată configurate pentru determinări bazice.
• alcalin — Care aparține sau se referă la baze (alcali); care are proprietăți bazice, caracterizându-se printr-o valoare a pH-ului mai mare de 7. În chimie, termenul descrie soluții care neutralizează acizii sau elemente din prima grupă a tabelului periodic (metale alcaline); în geologie, definește roci sau minerale bogate în oxizi de sodiu și potasiu.
• alcalinitate — Proprietatea de a fi alcalin; concentrația totală de substanțe bazice dintr-o soluție, capabilă să neutralizeze ionii de hidrogen. În hidrologie și ecologie, reprezintă capacitatea de tamponare a apei împotriva acidificării, fiind determinată în principal de prezența ionilor de carbonat, bicarbonat și hidroxid.
• alcaliniza — A face să devină alcalin sau a deveni alcalin; a schimba reacția chimică a unei soluții, a unui sol sau a unui mediu organic prin creșterea proporției de baze și ridicarea pH-ului peste valoarea neutră de 7. În medicină și dietetică, termenul se referă la procesul de reducere a acidității din organism prin consumul de alimente ori substanțe specifice.
• alcalinizare — Acțiunea de a alcaliniza și rezultatul ei; proces chimic, industrial sau fiziologic prin care un mediu își mărește pH-ul peste valoarea neutră de 7. Alcalinizarea este utilizată pe scară largă în tratarea apelor reziduale, în agricultură pentru corectarea solurilor podzolice și în protocoalele medicale de detoxifiere.
• alcalinizat — Care a fost supus procesului de alcalinizare; mediu, soluție, sol sau substanță organică a cărei reacție chimică a fost modificată prin adăugarea de baze, determinând ridicarea pH-ului peste valoarea neutră de 7. În industria alimentară, termenul descrie produse specifice, cum ar fi pudra de cacao tratată pentru reducerea amărăciunii și îmbunătățirea solubilității.
• alcalinizație — Termen tehnic sinonim cu alcalinizarea, reprezentând acțiunea sau procesul prin care o substanță sau un sistem își mărește pH-ul prin acumularea sau adăugarea de compuși alcalini. Deși este mai puțin frecvent în limbajul curent decât forma 'alcalinizare', se întâlnește în tratate industriale vechi sau traduceri tehnice specifice.
• alcalinizațiune — Denumire arhaică și tehnică folosită în vechile tratate de chimie pentru procesul de alcalinizare; acțiunea de a mări pH-ul unei soluții ori substanțe prin adăugarea de baze (alcali) până la neutralizarea acizilor și depășirea valorii neutre de 7. Acest termen structural a fost înlocuit complet în limba modernă de forma 'alcalinizare'.
• alcalino-pământos — Care aparține sau se referă la grupul de elemente chimice bivalente din grupa a II-a a tabelului periodic (precum beryliul, magneziul, calciul, stronțiul, bariul și radiul). Denumirea provine din faptul că oxizii acestor metale prezintă proprietăți alcaline pronunțate și erau numiți istoric 'pământuri' datorită insolubilității și rezistenței lor foarte mari la temperaturi ridicate.
• alcalinoterapie — Metodă terapeutică medicală ce constă în administrarea internă sau externă de substanțe alkaline (cum ar fi bicarbonatul de sodiu ori apele minerale alcaline) în scopul neutralizării hiperacidității gastrice, modificării pH-ului urinar sau corectării acidozei metabolice din organism. Acest tratament structural ajută la restabilirea homeostaziei fluidelor corporale în diverse afecțiuni cronice.
• alcaliu — Formă arhaică sau variantă ortografică mai puțin frecventă pentru substantivul 'alcali'; nume generic dat hidroxizilor solubili ai metalelor alcaline. În literatura științifică veche, termenul definea orice compus capabil să neutralizeze acizii și să modifice colorația indicatorilor chimici vegetali.